Ateliere de creativitate la Muzeului Taranului

Atelierul de creativitate al M N T R s-a pregatit cu teme noi pentru a primi grupuri de copii din gradinite, scoli si licee la lectii de etnologie, desenat, pictat, inventat povesti, teatru de animatie, fotografiat, auditii muzicale, vizite si lucru in salile muzeului in anul scolar 2012-2013.

Ateliere cu Ruxandra Grigorescu
Lectii de etnologie, desen, pictura, cusaturi cu ate si margele.
Teme: memoria – primele amintiri, amintiri din copilarie, schimb de amintiri, care este prima poveste pe care v-o amintiti, ce ne amintim, ce uitam, cum am fi fara memorie; casa taranesca – proiecte de arhitectura si design interior, istorii de case (adevarate sau inventate), cum ar fi sa mostenim o casa, ce casa ne-am cumpara, ce casa am vinde, casa goala, casa plina, casa de oaspeti, protectori ai casei, povesti din vacanta, gradina de patru anotimpuri, fereastra spre gradina, costumul si tesaturile din casa, cusaturi pentru casa, timp si calendar, sarbatori – sarbatoriri.
Pentru copii de la 5 ani.

Citeste si:  Ce faci cand seful o ia razna

Ateliere cu Beatrice Iordan
„Pornind de la experienta de actor papusar, mi-am propus sa impartasesc cate ceva din aceasta arta si copiilor care vin la atelierele de la MTR. La Atelierul de teatru dam viata unor povesti folosind diferite tipuri de teatru de animatie (de umbre, cu masca sau teatru de papusi) in doua etape: constructie scenografica si joc propriu-zis.

Temele sunt gandite pe categorii de varsta.

Pentru copii de 3 – 6 ani: teatru de umbre (constructie si joc) si teatru de papusi (joc).
Pentru copii de 7 – 13 ani: teatru de umbre, teatru cu masca, teatru de papusi si teatru mixt (constructie si joc).

Pentru grupurile scolare care vin la o singura intalnire vom realiza o sceneta pornind de la o discutie despre personaje fantastice prezente in basme, ca Baba-Cloanta, Muma-Padurii, Fat-Frumos, Ileana-Cosanzeana sau Zmeul Zmeilor si realizand scurte scenarii carora le dam viata in teatru de umbre.”

Citeste si:  Workshopuri pilot, gratuite, de Make-up si PR

Ateliere cu George Turliu
Cartea cu povesti, texte si ilustratii realizate de copii, stranse intr-o carte manufacturata.
Atelier pentru copii de la 7 ani.

Curs foto pentru copii de la 13 ani, introducere in arta fotografica, relationare cu aparatul foto, compozitia imaginii si o tema: oglinzi.
„La atelierul de fotografie invatam sa manuim aparatul de fotografiat. Acesta are doua haturi si doua butoane. Primul este verde si este foarte important pentru ca de el depinde bunul mers al fotografierii artistice. Cel rosu nu este la fel de important, dar este mult mai frumos. Haturile sunt pentru strunirea aparatului. Aceasta tehnica straveche am invatat-o de la un batran apas, pe care l-am intalnit la Babele, tinea in mana un dagherotip si prindea pe pelicula sufletul vantului.”
Pentru copii de la 13 ani.

Citeste si:  Berlin - un oras cu o istorie aparte

Atelierul lui Calin Torsan
„Experienta de muzicant si bucuria de a impartasi copiilor cate ceva din lucrurile pe care le-am aflat de-a lungul anilor despre peisajul sonor al lumii taranesti, m-au facut sa coagulez mai multe idei in programul cursului Povesti cu urechi. Este un periplu subiectiv, concret – folosesc exemplificari muzicale, colaborari cu alti instrumentisti, ori macar auditii si sugestii de auditie –, prin lumea sunetelor traditionale. Intotdeauna, analiza comparata a similitudinilor urbane este o prioritate pentru mine, una menita sa apropie informatiile de limbajul copilariei actuale. Cursul contine informatii organologice, povesti despre vestiti lautari, paralele cu muzicile altor popoare si citate din literatura destinata copiilor, unele referindu-se strict la universul sonor.”
Pentru copii de la 7 ani

Atelierele incep din 1 octombrie 2012 si se desfasoara pe tot parcursul anului scolar 2012-2013.

Taxa de intrare la oricare atelier este 4 lei.
Informatii si inscrieri la telefon 021.317.96.59.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.