Beasts of the Southern Wild – Bestii, oameni, viata si moartea lor

Beasts of the Southern Wild numara cateva nominalizari la Oscar, printre care si cel mai bun film, cel pentru cea mai buna actrita (Quvenzhané Wallis, in varsta de numai 9 ani in prezent), cel mai bun regizor (Benh Zeitlin), aflat si el la debut. Nu am vazut decat prea putine filme din competitie, de aceea nu ma voi lansa in a-mi declara favoritii si sansele lor. Beasts of the Southern Wild e un film profund poetic. Poezie americana de cel mai bun soi. Acesta mi se pare cel mai important atu al sau.

O fetita, Hushpuppy, si tatal ei traiesc intr-o zona mlastinoasa din Louisiana intr-un adapost improvizat, victime perpetue ale inundatiilor. Vecinii lor duc o viata asemanatoare, mizera si grea, dar nu se plang niciunii desi stiu ca Bathtub, caminul lor, va fi intr-o zi inundat definitiv. Una dintre cauze o constituie si existenta barajului de la sud. Avem o drama sociala a unei comunitati sarace, izolate, vaduvite de cuceririle lumii moderne, care refuza insa evacuarea, constienta fiind pe deplin de pericolele care-i inconjoara. Pentru ca acesti oameni traiesc altfel decat o facem majoritatea legatura cu mediul inconjurator. Sunt precum copacii care nu pot fi plantati in alta parte.

Filmul nu este numai despre Hushpuppy si tatal ei atipic, ci despre un alt mod, ancestral de a intelege natura, universul si inevitabilele transformari ale materiei. Un mod macro, in care oamenii sunt doar animale, doar rotite minuscule al unui univers organizat dupa legi precise si de necombatut. Aflata temporar intr-un adapost-spital, Hushpuppy observa ca, pe uscat, animalele (referindu-se la oameni), cand se imbolnavesc, sunt „bagate in priza”. Povestea ne este narata prin ochii fetitei, ceea ce inseamna un festin al imaginatiei si o viziune proaspata. Stim cum au copiii modalitatea lor proprie, incredibil de simpla si de complexa, in acelasi timp, de a-si explica lucrurile care-i inconjoara. Cu atat mai mult cu cat traiesc intr-un mediu atipic.

Citeste si:  Regizorul Dan PiTa va primi Premiul pentru Intreaga Cariera, in cadrul TIFF 2009

Este poate cel mai „naturalist”, mai „organic” film pe care l-am vazut de mult timp incoace. Viata pulsand in firele de iarba, moartea care descompune un cadavru al unei pasari sau al unei vite, cadavru care hraneste la randul lui alte fiinte vii, timpul, boala unui tata care aduce „bestiile salbatice, ancestrale” in viata lui Hushpuppy, transformarea si devenirea tuturor lucrurilor sunt surprinse in cadre care aduc a National Geographic, atinse insa de suflul poeziei a carei inima bate pe tot parcursul peliculei. Oamenii, da, sunt biete particule intr-un ocean, insa Hushpuppy stie ca, pentru ca universul sa functioneze, trebuie ca totul sa se imbine perfect, trebuie ca toate elementele componente sa fie sincronizate.

Citeste si:  Unde mergem diseara? 3 - 6 decembrie

In Bathtub, cand cineva moare, nu este plans. Comunitatea de acolo traieste dupa alte legi si urmeaza alte ritualuri. Mai primitive, poate, dar si mai naturale. Oamenii nu folosesc nici cutitul pentru a sparge carapacea crustaceelor. Ating viata, isi infig mainile in ea, nu aluneca deasupra ei. Si o valorifica altfel. Constienti de locul lor si neincercand sa-si vanda iluziile unor prelungiri ale pronuntarii verdictului final. Nu folosesc scurtaturi, nici nu se fofileaza din calea marilor intrebari si raspunsuri. Mai mult, nici nu si le formuleaza. Traiesc, pur si simplu.

Beasts of the Southern Wild este un poem inchinat vietii. Surprinde crampeiele unei povesti care tine de la inceputul lumii. Hushpuppy traieste aici si acum, in Louisiana, dar stie ca pe timpuri au trait niste fiinte numite “bivolii preistorici”. Ea nu ii vizualizeaza insa asa cum un copil este informat despre dinozauri, de exemplu. Nu, pentru ea, bivolii preistorici se pot intoarce oricand, iar reverberatiile existentei lor continua si acum. Ciclul este unul nesfarsit.

Sunt, totusi, cateva parti in care filmul scartaie. Povestea se imparte pe prea multe fronturi, iar “transeele” care le leaga pot face dificila trecerea dintr-o zona in alta. Avem personaje parca prea atinse de misticism si pastrand legate de gatul cam fragil “pancarte” greoaie cu mesajul, prea strident exprimat, “cei saraci sunt mereu cei buni si cei puri”. Vecinii celor doi nu se individualizeaza, ci se lasa striviti de mesajul pe care il au de transmis. Toate astea sunt “stropite” cu franturi din povestea clasica a abandonului matern (e adevarat, franturile sunt desprinse din realismul magic), dar si crampeie de frici extrem de contemporane (topirea calotei glaciare, cresterea nivelului apei, incalzirea globala, interventia agresiva a omului asupra mediului). Cu siguranta, ecologistilor le va placea mult filmul asta. Nu si vegetarienilor. 🙂

Citeste si:  Horoscopul saptamanii 10-16 iunie

Vocea lui Hushpuppy si modul in care percepe lumea – realul tragic si apasator cu care este nevoita sa se confrunte este invelit intr-o mantie de suprareal – mi-a adus aminte de pelicula lui Terry Gilliam, Tideland. Numai ca acolo mangaierea venea din lumea papusilor, iar aici natura este cea care ofera cadrul. Insa, apropierea de moarte si intelegerea ei unica la varste atat de fragede sunt la fel de tulburatoare in ambele filme.
Cu siguranta, un film care nu trebuie ratat.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.