fbpx

California interzice prin referendum casatoriile intre persoane de acelasi sex

Californienii au aprobat interzicerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, într-un referendum organizat marţi în paralel cu alegerile prezidenţiale, la câteva luni după legalizarea acestor uniuni, de care au profitat mii de cupluri, transmite AFP.

O iniţiativă populară care viza definirea căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie a fost aprobată cu 52,1% voturi pentru şi 47,9% împotrivă, au precizat autorităţile din California, statul american cu cea mai numeroasă populaţie.

Citeste si:  Middlesex - Canta, zeita, peripetiile unei gene

Decizia aruncă în incertitudine juridică cele circa 18.000 de cupluri de acelaÅŸi sex care s-au căsătorit în California în ultimele luni. IniÅ£iativă a grupurilor conservatoare, propunerea viza introducerea în ConstituÅ£ia statului a unui amendament potrivit căruia „doar o căsătorie între un bărbat ÅŸi o femeie este valabilă ÅŸi recunoscută în California”.

Aprobarea acestei propuneri prin referendum anulează o decizie a Curţii Supreme din California, care în luna mai a deschis calea uniunilor legale între persoane de acelaşi sex, în numele combaterii discriminării.

Curtea Supremă anulase un referendum precedent care, în 2000, definise căsătoria drept uniunea între două persoane de sexe opuse.

Campania în favoarea interzicerii căsătoriei homosexuale a vizat în special electoratul hispanic, majoritar catolic şi conservator.

Marţi, statele Arizona (sud-vest) şi Florida (sud-est) au aprobat prin referendum propuneri similare. Interzicerea căsătoriei homosexuale a fost aprobată cu 62% dintre voturi în Florida şi 38% în Arizona. În Arkansas, alegătorii au decis să împiedice cuplurile necăsătorite, homosexuale sau nu, să adopte copii.

Citeste si:  Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun cum comunici... pe internet
Un comentariu
  1. Si cica americanii sunt democrati si deschisi la tot!
    Ce au domnule cu iubirea oamenilor?
    Ce-i doare atata si de ce-i impiedica sa cunoasca toate laturile fericirii?
    De cand casatoria aduce fericire? Ar trebui sa-i lase sa se arda si ei. Ce numai altii sa sufere? Pai unde e distractia? Sa se chinuiasca, sa aiba si copii sa le iasa pe nas viata si iubirea in doi.
    Ar trebui un referendum care sa interzica casatoria indiferent de orientarea sexuala.
    Casatoria nu aduce decat nefericire si frustrari. Teoria de lastarea civila cu,, sa-l respecti, sa-l ajuti, sa va sustineti reciproc…si ce naiba se mai indruga pe acolo, cred ca a fost scrisa de un barbat. O femeie ar fi formulat altfel -sa-i speli, sa-i calci, sa-i gatesti, sa-i suporti toanele, crizele,geloziile absurde, neamurile, betiile, infidelitatile, sa-i torni urmasi si tot asa.
    Nu s-ar mai casatori nimeni si am trai cu totii fericiti si multumiti.
    (sper pe asta sa n-o citesca barbatu-meu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.