Cel mai puternic liant

„Nu dragostea este cel mai puternic liant intre doi oameni, ci sexul”. Asa debuteaza romanul lui Tarun J. Tejpal, Alchimia dorintei, publicat la Nemira, in colectia „Babel”. Un inceput incitant care anunta o detabuizare. Sa vedem daca si reuseste. In mod normal, titlul m-ar fi pus pe fuga. Suna prea pompos si prea rasunator, eu sunt o cititoare mai „telurica”, insa chiar se pare ca sunt in perioada cartilor India si daca subcontinentul acela indepartat presupune „alchimii”, atunci, fie, voi lua inca o inghititura.

Cartea incearca sa explice in ordine inversa moartea dorintei. Dupa ce i se proclama puterea si greutatea in viata unui cuplu, firul epic se intoarce la izvoare. Avem un cuplu format dintr-un intelectual si o fata curata, care nu cunoaste viclenia, dupa cum ni se repeta in mai multe randuri. Relatia lor ocupa prim-planul romanului, in timp ce pe fundal se desfasoara alte tablouri si alte povesti. Liantul dorintei este unul solid, neobosit, vesnic innodat si rasucit, care nu cunoaste odihna. Cei doi isi devoreaza trupurile si erotismul relatiei lor pare sa contamineze lumea din jur. Pana si scrisul personajului principal, din perspectiva caruia ne este narata istoria, este atins de erotic. Acesta incearca sa scrie un roman si isi creeaza un program clar de lucru, reguli bine formulate, iar timpul pe care il petrece in fata masinii de scris Brown, legand si dezlagand istoriile personajelor pe care le creioneaza, misterul din fata foilor duc la crearea unei atmosfere tensionate care-si afla mereu izbucnirea in toride partide de sex.
Insa opera, marea opera, refuza sa apara. In cele din urma, povestile scrise si personajele sunt lasate sa lancezeasca si, dupa ce au zacut o perioada de timp, sunt azvarlite in uitare. Avem asadar un al doilea fir legat de drama creatorului care este incapabil sa sufle viata si arta in plasmuirile sale, dar care se refugiaza in bratele iubitei Fizz, acolo unde se afla izvorul implinirii si unde nimic nu-l poate atinge.

Citeste si:  Dave Gahan (Depeche Mode) s-a intors pe scena, dupa recenta operatie de cancer

In fundal, avem societatea indiana a anilor ’70 si ’80 cuprinsa de tulburari sociale si politice, de haos, cu care naratorul are contacte stranse, prilejuite si de meseria sa de reporter la un ziar din New Delhi. Mediul jurnalistic in care se misca este excelent creionat, extrem de viu, de alert, iar cateva imagini legate de acesta au mai mari sanse sa se imprime in memoria cititorului decat scenele de sex. De altfel, autorul indian este el insusi unul dintre cei mai mari jurnalisti ai tarii sale, editor la Tehelka, cel care a scos la iveala cazuri rasunatoare de coruptie, soldate cu demisii de ministri.

Ierarhia din redactii, esafodajul capitalismului sunt surprinse prin metafora unui stalp unsuros pe care toti incearca sa urce fara sa alunece, primind bocanci in fata si incercand sa se protejeze, sa se agate cu ultimele forte. Naratorul insusi este un individ lipsit de ambitie, care incearca sa treaca neobservat, o prezenta discreta, evitand sa exceleze prin articole, de teama sa nu atraga atentia celor de pe stalp asupra sa. Intre timp, incearca sa ajunga romancier.

Citeste si:  Horoscopul anului 2009

Viata celor doi se schimba radical, in urma unei interventii din afara cuplului (cum altfel?). Mutarile care se produc au loc intr-un ritm ametitor, cei doi se apropie de prapastie cu pasi siguri. Descoperirea unor jurnale duce la vicierea armoniei, a dorintei, a vrajii ce-i tinea legati pe cei doi. Naratorul nu se mai inchina trupului lui Fizz, ci unor corpuri fantomatice, unei povesti care nu-i apartine, dar in care se implica obsesiv. Aflat in cautarea unei povesti, acum el este cel asupra caruia navaleste povestea, rapindu-i auto-controlul, subjugandu-l, facandu-l slab si inchistat, posedandu-l pe de-a-ntregul. Mereu epicul ajunge sa domine prezentul, istoria se intoarce si se infiltreaza otravind aerul pe care cei doi il respira.

Povestea lui Catherine (autoarea jurnalelor peste care da, din intamplare, personajul) este partea cea mai slaba a romanului. Abunda in clisee, unele de-a dreptul enervante. Scena actiunii se muta din India in America, iar apoi in Londra si la Paris. Americanii sunt bigoti, cum altfel, londonezii sunt seci si plictisitori, stim deja, iar francezii sunt libertini si superficiali, nici nu ne asteptam la altceva. Cel ce schimba traseul ratacirilor sale este un indian, bineinteles. Personajele au un schematism iritant, la care nu ne-am fi asteptat din partea celui aclamat de Naipaul. Se spune ca acesta se lasa rareori entuziasmat de o carte de fictiune contemporana. Daca in cazul cuplului protagonist, dorinta era datatoare de viata, in cazul celui din jurnale, din povestea in rama, sexul este otravit, duce la distrugere si dezintegrare.

Citeste si:  Cum te porti la interviu

La fel de inoportuna, in cautarea unui element de senzational probabil, mi s-a parut si prezenta unor nume cu rezonante istorice ca Picasso, Gandhi, cu care pasii personajelor se intersecteaza la un moment dat. Istoria „marunta”, a individualitatilor, si istoria mare, a maselor, sunt inghesuite in mod artificial in paginile acestui roman.

Cele mai puternice pasaje ale cartii constau, in parerea mea, in descrieri. Atunci cand descrie India, cu poalele muntilor Himalaya, cu mediul micilor orase, cu soselele ei paralizate, cu metropolele care devoreaza si inghit, vocea lui Tejpal nu mai tremura. Este sigura, este poetica, este convingatoare. Natura si putreziciunea, lumea vegetalului si a animalului care se strecoara peste tot, exuberanta, detaliile, comparatiile sunt minutios si desavarsit create. Pe acest teren, pier stereotipiile, locurile comune, asezarile si oamenii prind carne in fata ochilor nostri. India este mereu o prezenta duala, care se inchina, in egala masura, la doi zei, asa cum spune autorul: zeul ratiunii si zeul simtirii. Nu ofenseaza pe niciunul, nu rapeste niciunuia nimic, are suficiente brate pentru a-i imbratisa pe amandoi si suficiente ofrande de oferit. Cam tot atatea cate chipuri are dorinta. Care sprijina, poate constitui o temelie, dar care si tradeaza.
Ca Tejpal a dat o carte buna, este indubitabil. Daca intentia a fost insa sa dea „marele roman indian”, la fel ca si personajul sau, mai are de asteptat. Si de incercat.


Un comentariu
  1. Cel mai puternic liant este dragostea? sexul? Cel mai puternic liant este gandul. Da, gandul, pentru ca el ne apropie si ne daparteaza de tot si de toate. Gandesc ca sunt frumoasa, gandesc ca il pot cuceri, gandesc ca sunt desteapta si astfel se poate sa ma apropii de ceea ce imi propun. Gandesc ca pot sa casting un concurs, gandesc ca pot castiga concursul \”FLU\”. Ganditi pozitiv si veti putea totul!

Lasă un răspuns la Catalina Gheorghe Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.