Costa Rica, exotism la preturi ridicole

Costa Rica inseamna Coasta Bogata, denumire inconforma cu realitatea, deoarece tara are doua coaste lungi si paralele, la Pacific si la Marea Caraibelor. Costa Rica e asezata in istmul care leaga America de Sud si America de Nord, facand ca, de fapt, America sa constituie un singur continent. Se mai cheama Costa Rica si Elvetia Americii, datorita stabilitatii sale politice si a neutralitatii militare. Ca neutralitatea sa fie deplina si batuta-n cuie, in 1949 constitutia tarii a abolit armata. In Costa Rica n-au existat framantarile, gherilele specifice Americii Latine. Tara s-a dezvoltat prin agricultura in mod special, iar in ultima vreme turismul furnizeaza o buna sursa de venit. Il sprijina extraordinarele varietati de relief si fauna pe teritoriul nu prea intins al tarii. De altfel, un sfert din el s-a transfomat in parcuri nationale. Si clima calduroasa e un aliat al turismului. In Costa Rica se vorbeste o limba de circulatie intinsa, spaniola, iar costaricanii (in numar de 4,4 milioane), cunoscandu-si interesul, se poarta civilizat si prietenos cu turistii din lumea toata.

Citeste si:  Horoscopul lunii ianuarie 2013

Munti, vulcani, inclusiv activi, paduri tropicale si de mangrove, plaje… In Parcul National Manuel Antonio, intalnim 350 de specii de pasari si desigur ca nici mamiferele nu lipsesc. O statiune care s-a dezvoltat fulminant in ultima vreme e Bahia Ballena, intr-un golf din Pacificul de Sud. E zona cea mai insorita a tarii, altfel scaldata des de ploi. In apropierea plajei avem munti si jungla. Dar denumirea golfului vine de la creaturile care il populeaza: anual, exista aici doua sezoane de imperechere a balenelor, care vin atat din nordul oceanului, cat si din sud, datorita temperaturii ideale a apei. Doar septembrie si octombrie sunt luni ploioase la Bahia Ballena, in rest – poti sa faci plaja tot anul. Si sporturi acvatice, evident.

Daca aveti copii, nu puteti scapa fara sa-i duceti la muzeul dedicat lor, din San Jose. Amenajat intr-o fosta puscarie, muzeul ofera si lectii practice, aratandu-le vizitatorilor cum se conduce un avion, un tren si un elicopter. Aceste exponate exista in curtea muzeului. Copiii pot afla si cum se imprima o piesa muzicala intr-un studio adevarat.

Citeste si:  The Tree of Life, primul ppt bun de Oscar

Daca tot ai ajuns in Costa Rica, n-ai voie sa ratezi sferele Diquis. Descoperite la inceputul secolului XX in delta cu acelasi nume de catre o companie care defrisa locul sa planteze bananieri, reprezinta un mare punct de interes al tarii si o enigma de peste zece milenii. Peste trei sute de sfere perfecte, cu diametre de la cativa centimetri la doi metri si cantarind peste 15 tone cele mai grele. In prezent, putine asemenea bile mai sunt pe locul lor initial. Le-au mutat plantatorii de banane, unele au ajuns in muzee, altele sunt pe cladiri oficiale, ca nu doar cladirea ASE-ului nostru are bila pe acoperis. Sunt amplasate in varfuri de dealuri sau mutate chiar in insulele din preajma.

Citeste si:  Jessica Simpson abandonata de casa de discuri

Tehnologia prelucrarii pietrelor depaseste sfera noastra de cunoastere si ar fi trebuit s-o depaseasca zdrobitor si pe a omului primitiv, in a carui vreme au fost ele fabricate. Conform studiilor savantilor, materia prima, o roca vulcanica dura, a fost supusa topirii. Dupa cum era de asteptat, asezarea initiala a mingilor respecta si criterii astronomice. Aici trebuie sa fie mana extraterestrilor, sau ce membre anatomice or avea ei.

San Jose, capitala Costei Rica, e printre cele mai ieftine orase cu acest rang de pe glob. Cu 4 dolari mananci bine la restaurant si descoperi lucruri noi in farfurie. Daca ajungeti pe aici, nu plecati cu tigari in geamantan, dimpotriva, pastrati loc sa va intoarceti de aici cu ele: un pachet costa 1,20 dolari. Cu 20 de dolari pe noapte te cazezi la un hotel rezonabil. Drumul din Romania in Costa Rica e lung si costa, e drept, dar ce drum pana intr-o tara exotica il parcurgi cu rata?


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.