fbpx

Cum sa supravietuiesti scriind

Philippe Forest a abordat la inceput aspectele teoretice ale literaturii, fiind unul dintre acei eseisti francezi ce au revenit asupra principiilor miscarii Tel Quel, intelegand importanta lor in descifrarea mecanismelor literare. Insa un eveniment trist, ce apartine biografiei sale, l-a facut sa se indrepte spre fictiune. Dupa moartea fetitei sale de patru ani, a scris patru romane, ce se incadreaza, dupa cum el insusi afirma, intr-un filon al „ego-literaturii”, un fel anume de autofictiune. „Ceea ce eu numesc ego-literatura este acea forma de fictiune care spune adevarul despre viata, impartaseste o experienta autentica. Autorul acesteia trebuie sa fie constient ca isi transforma viata intr-un roman. Unii povestesc despre copilarie, despre iubirile lor, despre necazuri sau moartea cuiva drag si considera ca e suficient sa faci asta pentru ca ceea ce ai scris sa devina in mod automat o opera de arta. Eu cred insa ca trebuie sa depasesti acest stadiu, iar autofictiunea este un prim pas spre ceea ce ar trebui sa fie ego-literatura. Devii un adevarat autor de autofictiune atunci cind realizezi ca te-ai transformat intr-un roman si incetezi sa mai crezi ca adevarul a existat inainte sau in afara fictiunii – la adevar se ajunge numai prin intermediul fictiunii.”, ii declara autorul francez Andreei Rasuceanu, intr-un interviu aparut in „Observatorul cultural”.

Cartea la care ma voi referi astazi se numeste Iubirea din nou si a aparut in colectia Damen Tango, la editura Nemira, o colectie fata de care am avut mereu o reticenta, poate si din cauza adresarii sale catre publicul feminin, in mod deosebit. Nu cred in colectiile care isi propun de la bun inceput o astfel de abordare, nu cred ca cititorii au sex, cel putin asa sper.

Citeste si:  Sandra, regina muzicii disco a anilor '80, va concerta la Bucuresti pe 6 noiembrie

Revenind la roman, titlul sugereaza faptul ca, dupa potop, apare intotdeauna un porumbel care anunta retragerea apelor, dar, mai ales, faptul ca, dupa diluviu, credem din nou ca undeva continua sa existe pamantul, un teren sigur pe care putem supravietui. Supravietuirea este, dupa cum afirma Philippe Forest in acelasi interviu, una dintre temele centrale ale cartilor sale.

Iubirea din nou ni-l prezinta pe narator angajat intr-o relatie cu sotia sa, Alice, dupa decesul fiicei Pauline, in varsta de trei ani. Fiecare dintre ei incearca sa supravietuiasca, departe de privirile consolatoare ale celorlalti, uniti intr-un straniu legamant. Cei doi isi refuza minciuna, falsele pansamente afective, refuza posibilitatea unui nou copil. In viata naratorului, apare Lou si se infiripa promisiunea unei noi vieti, a unei noi iubiri. Firul epic este destul de liniar, fara prea multe ramificatii, iar finalul este unul deschis. Nu se pune punct, momentul marii decizii este amanat, dincolo de scriitura.

Avem o naratiune in care se revine des asupra ideii de vulnerabilitate. Decesul cuiva drag, sustine Forest, confera acea senzatie de invincibilitate, un sentiment al fatalitatii care ne face sa credem ca nu mai avem nimic de pierdut, ca tot ce aveam ne-a fost luat. Zamislirea noii iubiri vine pe acest teren, iar la sfarsit avem amara concluzie conform careia nicio suferinta, oricat de mare, nu le aboleste pe cele viitoare. Ca omul pastreaza mereu inca un vesmant, inca o comoara ce-i poate fi rapita. Moartea, iubirea, suferinta sunt mereu legate una de cealalta, nicicand epuizabile.

Citeste si:  Unde mergem diseara? 29 octombrie

Mai interesanta decat povestea in sine mi s-au parut referirile la modul in care experienta umana, intens personala, se modifica in mainile celui care scrie povestea. Dincolo de povestea de dragoste, avem istoria scrierii unui anume tip de literatura, obsedata de propria autenticitate, de propriul sau adevar, de propria realitate la care se adapteaza neincetat. Francezului nu-i este teama de banal, de mediocru si pentru asta merita laudat. Isi afirma deseori neputinta, netransformandu-se in acel erou care, dupa dezastru, ridica mandru flamura iubirii si-si poarta mai departe bataliile. Forest are curajul sa vorbeasca despre detaliile mai putin „cinematografice”, mai putin sclipitoare ale relatiei dintre doi oameni, despre acele amanunte care sunt de cele mai multe ori trecute sub tacere. Barbatul se afla intr-un punct mort, incapabil sa avanseze, incapabil sa se intoarca. Gandul de a-si parasi sotia insemna pentru el acelasi lucru cu abandonarea imaginii fiicei moarte, care le devenise amandurora icoana calauzitoare.

Citeste si:  Muzeul Taranului implineste 24 de ani!

O viziune mai colorata si mai pigmentata de feminism i-ar putea reprosa personajului (poate si autorului) egoismul, narcisismul, suferinta pe care o provoaca celor doua femei. Dar eu, ca cititoare, nu am nicio intentie in a-mi aroga prerogativele unei instante morale.

Ultimele pagini ale acestui roman de dimensiuni reduse aduc o interogatie asupra sensului literaturii. Sa scrii este o metoda de a invinge moartea, de a o aboli, o exorcizare a propriilor demoni. Insa, pe de alta parte, naratorul este inspaimantat de ideea finalului, de ideea ultimului cuvant pentru ca are impresia ca astfel ar pune o pecete si pe propriul destin, ca lucrurile atunci cu adevarat ar deveni iremediabile, ca nimic nu s-ar mai putea schimba.

Iubirea din nou nu este o carte mare, o carte care sa ma bantuie mult timp de acum incolo. Este insa o carte care se patrunde cu usurinta, fiind mai mult decat un act estetic, unul ontologic. Forest scrie ca sa supravietuiasca. Scrie pentru a-si mentine vii iubirile, pentru a reusi sa se agate cumva de realitate, pentru a da sens. Dar nu cred ca asta e suficient pentru a da si o carte cu adevarat buna. Sinceritatea, „sentimentalismul” de care se acuza de multe ori, nu sunt singurele ingrediente de care ai nevoie pentru a scrie un roman bun.

2 Comentarii
  1. Scriu pentru ca imi place sa ascult, sa observ sa compar si sa analizez pe mine versus celalalt. Scriu pentru ca incerc sa imi depasesc hipersensibilitatea si timiditatea. Scriu in Jurnalul meu, si ma rog sa-mi pot ajuta semenii, pentru ca asa am ales sa fac. Scriu.

Lasă un răspuns la anna tomas Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.