Cum va place Puskin?

Puskin e mandria noastra! Nu doar un mare poet, ci si un mare cetatean!

Asa cum v-am zis deja, Serghei Dovlatov imi place. Prima lectura (despre care puteti citi aici) m-a convins sa continuu. Azi va vorbesc despre Rezervatia Puskin, aparuta tot la Humanitas, tot in colectia “Cartea de pe noptiera”. Avem acelasi narator, in aceeasi Rusie sovietica, aceeasi vodca pe post de panaceu universal. Mediul se schimba insa. Daca in Geamantanul se “inghesuia” Petersburgul, fost Leningrad, si un portret al presei, in Rezervatia Puskin ne trezim intr-un fel de echivalent al Ipotestilor nostri. Adica, un sat animat de muzee si casa memoriala inchinate poetului rus, iar naratorul nostru, jurnalist inainte, se da de trei ori peste cap si se tranforma in ghid.

Iarasi am ras. Cultul din jurul lui Puskin va va aminti de cel inchinat la noi lui Eminescu. Un cult in care accentul nu cade pe aprecierea critica, ci pe idolatrie. Ajuns in Rezervatie, o intrebare ajunge sa-l agaseze. Toti cei care-i ies in cale il intreaba “il iubiti pe Puskin?”, iar raspunsurile lipsite de entuziasm si elan starnesc suspiciune. Cine nu-l iubeste pe Puskin pana la moarte este dubios, ciudat, marginalizat. Iata o mostra de dialog:
– Va place Puskin? ma intreba pe neasteptate.
– Imi place… Calaretul de arama, proza…
– Dar versurile?
– Versurile tarzii imi plac foarte mult.
– Dar cele timpurii?
– Imi plac si cele timpurii, am spus.
– Aici, spuse Galia, in toate traieste si respira Puskin, literalmente in fiecare ramura, in fiecare fir de iarba. Te astepti ca acusi-acusi sa apara la o cotitura… Cilindrul, pelerina, profilul familiar…
Cand colo, la o cotitura aparu Leonea Gurianov, fost turnator in Universitate.

La intrebari legitime, firesti pentru un ghid, precum cea legata de autenticitatea exponatelor din muzeu, raspunsurile sunt halucinante:Aici totul e autentic. Raul, colinele, copacii sunt din generatia lui Puskin. Interlocutorii si prietenii lui. Toata uimitoarea natura a acestor locuri…

Citeste si:  Ramayana Café prezinta: Pulp Fiction, The Party cu DJ Bully

Personajele intalnite in Rezervatie sunt absolut memorabile. O fata care plange zilnic la mormantul poetului. Un biblioman, Mitrofanov, care citeste tot, retine tot, dar in afara de asta nu face absolut nimic, suferind de un fel de lene cronica. Atat de grava e boala lui incat nici macar un formular de angajare nu poate completa. Un proprietar alcoolic care vrea sa-i fie platita chiria nu in ruble, ci in… “udatura”, dar cu un lexic propriu, savuros si care, doar din lipsa de timp, nu-si spanzura sotia.

Citeste si:  Regulile de aur ale vorbitului in public

– Cat m-ar costa?
– Nimic.
– Cum adica? am intrebat.
– Pai uite asa. Adu sase butelcute de otrava si spatiul e al tau.
– N-am putea vorbi mai concret? Sa zicem, douazeci de ruble. Va convine?
Gazda cazu pe ganduri.

– Asta cat ar fi?
– Pai am spus – douazeci de ruble.
– Dar in udatura? Cat ar fi in udatura? Din aia de o rubla si patru copeici.
– Nouasprezece sticle de roze tare, un pachet de Belomor, doua cutii de chibrituri, calcula la fix Tolik.

Alcoolul este punctul comun care-i uneste pe toti, indiferent de coloratura politica sau de clasa sociala. Betii care tin zile intregi, excese in care intri anesteziat, cu o perceptie atrofiata asupra realitatii, si iesi nauc, dar mai vulnerabil ca niciodata. Ca si in Geamantanul, undeva in fundal, “fermenteaza” o drama: disolutia propriei casnicii grabite de decizia sotiei de a parasi tara impreuna cu fiica si de nehotararea naratorului de a le urma, de a se rupe, in primul rand, de singura limba in care poate exista ca autor: limba rusa.

Citeste si:  Ce se petrece in “bucataria” unei agentii de publicitate?

Stilul lui Dovlatov este unul simplu, cu mijloace minime, ideal pentru ironie, dar si pentru autopersiflare (cu care scriitorul nu e deloc zgarcit). Niciun adjectiv in plus, nicio detaliere inutila, nicio infloritura zanganitoare. Pe alocuri insa, scurtele lui pasaje descriptive sunt de o expresivitate greu de regasit in… scriituri mai “luxuriante”: Pe-alaturi, umblau vaci monocolore, plate, ca niste decoruri de teatru. Oi murdare, cu fizionomii decadente, ciupeau fara chef iarba. Deasupra acoperisurilor dadeau tarcoale ciorile. (…) Case pamantii, nevaruite, aratau jalnic. De stalpii care sustineau gardurile strambe, erau agatate oale de lut. In tarcuri acoperite cu polietilena se agitau pui. Gainile evoluau cu un umblet nervos ca-n filmele de desene animate. Caini scunzi, flocosi latrau ascutit.

Singurul meu regret este ca l-am descoperit asa tarziu. Ma consolez cu gandul ca Dovlatov reprezinta o comoara recuperata tarziu nu numai pentru mine, ci pentru istoria literara in general. Romanele, in numar de 12, i-au aparut abia dupa ce a emigrat in Statele Unite. Cate unul in fiecare an, pana la moartea lui.


2 Comentarii
  1. De alea nu am amintit nimic, tovarasa. Ca, nu de alta, dar ma pregatesc sa plec la un mars feminist.

    Prea multa duplicitate pentru o singura zi. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.