fbpx

Daca doriti sa incercati: niste filme de Craciun fara Mos Craciun

Presupun ca au avut grija televiziunile sa isi alcatuiasca o grila frumoasa de sarbatori, ca in fiecare an. O sa ne iasa pe gat mosi-craciunii, renii si Stefan Banica mai ceva decat sarmalele. Daca totusi aveti chef si de altceva, permiteti-mi cateva sugestii.

Am ales trei filme de trei feluri, macar unul sa va gaseasca in toanele potrivitie: unul e comedie pura, altul e drama, iar al treilea e superb. Ce le leaga e tema copilariei – am zis ca e un ingredient mai important in compozitia Craciunului decat orice altceva.

Haideti sa incepem cu TedSeth MacFarlane, creatorul seriei Family Guy, in lumea lungmetrajelor. Ted e un ursulet de plus, ce-i drept, dar nu va apucati sa vedeti filmul in compania copiilor prea mici, fiindca va avertizez de pe acum ca n-ati vazut ursulet de plus mai betiv si mai curvar decat asta. Cum a ajuns Ted atat de depravat si, mai ales, ce parere are despre asta anturajul sau omenesc, veti afla pe parcursul filmului. Cum v-am spus, e o comedie si isi face treaba de comedie, in sensul ca te face sa razi. Mark Wahlberg si Mila Kunis isi fac treaba cum pot si ei mai bine, insa cu siguranta ca tot vocea ursului va va ramane in memoria – e chiar vocea lui MacFarlane. Una peste alta, Ted e suficient de vesel si de bine facut incat cliseul de final sa nu supere pe nimeni. E recomandarea mea pentru cazul in care aveti musafiri si nu stiti ce film sa asortati – dar atentie ce puneti pe masa, sa nu va inecati la vreo poanta de-a ursuletului…

Citeste si:  Paul Newman bolnav de cancer

Una rece, una calda, sa trecem la Cinema Paradiso. E vechi, ce-i drept, din 1988 – au durat doi ani pana sa treaca oceanul si sa incaseze un Oscar – dar e frumos. E un film despre copilarie si despre batranete – doua varste care au enorm de multe in comun – si mi se pare fascinant cum in aceste doua etape terminus ale vietii constiente, constructia si deconstructia, ne gasim noi, oamenii, cele mai multe simboluri comune. E nevoie de minim de cuvinte, sunt locurile cele mai prielnice artei. In fine.

Scris si regizat de Giuseppe Tornatore, Cinema Paradiso este un film despre visele noastre si despre cei care, pierzandu-se pe drum, ne-au ajutat sa le implinim. N-am ce sa va povestesc mare lucru, fiindca e un film de vazut, nu de povestit, insa pot sa va marturisesc altceva, pe langa subiect. Cinema Paradiso e un cinematograf incropit, in anii de dupa Al Doilea Razboi Mondial, in biserica unui orasel sicilian. Ziua slujbe – seara filme, asta e reteta mantuirii. Mi-am adus aminte ca, prin 1991, in satul de langa satul unde imi petreceam buna parte din vacantele de vara, un intreprinzator cu imaginatie inchiriase o biserica dezafectata cultului si facuse in ea discoteca. Ziarele au scris, discoteca s-a inchis, iar eu am ramas cu imaginea ei in minte ca ilustratie pentru sacrilegiu. Abia acum imi dau seama ca, poate, respectivul intreprinzator pacatos era fan al cinematografiei europene, sau macar un consumator al Premiilor Academiei…

Pariul meu cu sarbatorile e insa Big Fish (2003). Pot intelege de ce l-am ratat eu pana anul asta, dar cu niciun chip nu pricep de ce niciunul dintre amicii pe care i-am sondat nu il vazusera pana acum, nici macar fanii declarati ai lui Tim Burton – printre care eu unul nu ma numar. In fine, deci Big Fish e, zic eu, cel mai bun film al lui Burton. Decorurile nu mai sunt atat de fortat suprarealiste ca in Charlie si Fabrica de Ciocolata, insa, data fiind tema filmului, sunt mult mai verosimil suprarealiste – exact ca intr-un vis. Nu-l avem pe Johnny Depp, preferatul lui Burton, in schimb avem un Ewan McGregor intr-un rol care il prinde grozav. Si n-avem o poveste feerica, cu butaforii de serbare de sfarsit de an scolar, cum am gasit in Alice in Wonderland, insa avem o poveste de viata in care, cu mici ajustari de imaginatie, ne putem regasi pe noi. Si, de fapt, nu doar pe noi. Pe mine, unul, m-a inmuiat istoria Pestelui celui Mare pana la lacrimi, ceea ce mi se intampla suficient de rar incat sa nu-mi fie rusine sa v-o marturisesc.

Citeste si:  Fantasmagoriile lui Paris Hilton
Un comentariu
  1. Am vazut si Cinema Paradiso si Big Fish. Superbe ambele. Si superbe recomandari. Cel cu ursul, recunosc ca am avut / am inca reticiente sa il vad… desi nu stiu de ce…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.