fbpx

Depeche Mode anunta reluarea turneului „Tour of the Universe”

Trupa Depeche Mode a anunţat oficial reluarea turneului “Tour of the Universe”, începând cu show-ul din Leipzig, Germania, programat pe 8 iunie, potrivit site-ului oficial al trupei.

După concertul din Leipzig, trupa va mai cânta în Germania la Berlin, Frankfurt şi Munchen, după care turneul va continua în Italia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Franţa, Portugalia şi Spania.

În privinţa concertelor de la Bucureşti, Atena, Istanbul, Sofia, Belgrad, Zagreb, Varşovia, Riga şi Vilnius, reprezentanţii trupei precizează că se fac eforturi pentru reprogramarea acestora, un anunţ în acest sens urmând să fie făcut la începutul săptămânii viitoare.

Citeste si:  Artizart - magazin de handmade si artizanat

Pe 12 mai, solistul Dave Gahan a suferit un atac sever de gastroenterită, care a dus la spitalizarea sa şi la amânarea concertului din Atena şi altor opt spectacole, printre care şi cel din Bucureşti. În urma analizelor medicale, lui Gahan i s-a descoperit o tumoare de malignitate redusă la nivelul vezicii urinare. Între timp, aceasta a fost extirpată chirurgical.

Surse apropiate managementului trupei au declarat pentru NewsIn, marţi, că show-urile Depeche Mode de la Bucureşti şi Atena vor fi reprogramate în luna iulie a acestui an, iar cele de la Belgrad şi Zagreb vor fi incluse în segmentul indoor al turneului din 2010.

Depeche Mode este una dintre cele mai longevive formaÅ£ii, devenită celebră la începutul anilor ’80 ÅŸi prezentă cu 45 de piese în topurile single britanice. FormaÅ£ia este adepta stilului new wave, a lansat 11 albume de studio ÅŸi a vândut peste 75 de milioane de discuri.

Citeste si:  Ce cadouri ii facem sefului?
Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.