Despre Roderer

Cand mi-am luat Despre Roderer (editura Humanitas, colectia “Cartea de pe noptiera”), nu stiam nimic despre autorul ei, Guillermo Martinez. In orice caz, nu mai mult decat ce am putut citi in scurta prezentare a editurii. Si anume ca prima iubire a scriitorului argentinian este matematica, fiind profesor la Universitatea din Buenos Aires. Da, a fost una din acele carti cumparate sub impulsul momentului si cu perspectiva unei dupa-amieze goale in fata. Si dimensiunile ei, mai apropiate de cele ale unei nuvele, chiar permit lectura la doua cafele. Hai, si o prajitura.

Primul capitol m-a speriat putin. Incepe cu descrierea unui club de sah, scheme, mutari si terminologia specifica in toata splendoarea ei (apararea Alehin, deschiderea Ruy Lopez, apararea ortodoxa sau siciliana) si ma temeam sa nu continue in acelasi ritm, cu detalii ale unei lumi cvasi-necunoscute. Roderer este eroul exceptional, adolescentul bizar, intrusul intr-o lume a unui sat de coasta din Argentina, cu ierarhii bine-stabilite. Cel care ne relateaza istoria, narator si personaj, este un fost coleg de liceu, caruia nu i se da nume si in care putem identifica amanunte din biografia autorului.

Citeste si:  Femeia interzisa

Marea pasiune a lui Roderer nu este insa sahul. Desi jucator exceptional, atipic, imprevizibil, sahul este doar una dintre preocuparile minore. Lectura este cea care il preocupa, motiv pentru personaj de a “revizita” pe parcursul acestei carti de dimensiuni mici unele dintre marile capodopere ale literaturii. Referintele livresti nu sunt deloc putine. La inceput, Roderer este comparat cu Autodidactul din “Greata”, romanul lui Sartre. In timp ce naratorul este inteligenta medie, cea denumita colocvial “istetime”, Roderer este purtatorul mintii geniale, patrunzatoare, care nu alearga pe cararile batatorite de altii si nu ia nicio informatie drept sigura. Guillermo Martinez nu se sfieste sa schiteze un tip de personaj care nu e prea drag contemporanilor: geniul. Cam asta e Roderer si nu e lipsit nici de coordonata cealalta, obligatorie, caracterelor exceptionale: damnarea.

Partida de sah, din incipit, contine insa in nuce evolutia ulterioara a relatiei celor doi. O amicitie bizara, marcata uneori de lipsa de empatie si superficialitatea naratorului, iar alteori de obsesie si nostalgie. Roderer este genul de om care atrage, inevitabil, atentia, starneste controverse atat in randul profesorilor, cat si in cel al colegilor. Poseda Inteligenta careia i se par stranii si nu de putine ori ostile legaturile cele mai obisnuite ale gandirii, argumentele cele mai invocate, lucrurile cunoscute si demonstrate. Nimic nu e, pentru ea, “natural”, nu asimileaza nimic fara a resimti, in acelasi timp, o anume respingere.

Citeste si:  Top 5 cele mai enervante melodii la revelion

De la inceputul cartii, Gustavo Roderer pare sa poarte emblema stigmatului, bizarul omului marginal. Firul epic este unul simplu, iar episoadele sunt redate prin recursul la memorie. Complexitatea cartii nu vine insa din structura ei (temporal si spatial, nu avem intinderi mari, nici salturi alambicate), ci din densitatea ideilor, din multimea de trimiteri pe care le face. Gasim, daca vreti, preocupari tipice romanului filosofic, iarasi o specie aproape disparuta azi.

Roderer nu traieste. Insa gandeste. Intruna. Prea mult ca sa-i fie bine. Il intereseaza cunoasterea ultima, Logosul, caracterul divin al cunoasterii, aspirand mai degraba spre rezultatele unui pact faustian. Pune sub semnul intrebarii adevarurile cocotate pe cele mai solide socluri, iar aici ii vine in sprijin teoria unui matematician de la Cambridge, teorie care demonstreaza insuficienta tuturor sistemelor cunoscute pana acum, de la “cosmogoniile antice si de la marile sisteme ale secolului al XIX-lea, pana la ultimele incercari ale deconstructivismului si ale cercului de la Viena”, reprezentand un fel de cui batut in sicriul filosofiei. Roderer are insa si aici o surpriza, anuntata cumva inca din capitolele de inceput in care gasim discursul unui profesor de matematica ce arunca indoiala asupra metodei reducerii la absurd, bazata, in opinia sa, pe una dintre cele mai subrede legi ale logicii, si anume, principiul tertului exclus.

Citeste si:  O mie si una de nopti la editura Erc Press

Raul, demonicul este si el prezent, fara sa fie numit. Inca de la inceput, ganditorul se afla, desi tanar, sub presiunea timpului. Roderer si mama sa par macinati de boli ciudate, misterioase. Sa fi incheiat el un pact nu tocmai “ortodox”?


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.