Give me a Leonard Cohen afterworld, so I can sigh eternaly. Eram postpubert si fan Nirvana, am vrut sa inteleg versul asta din Pennyroyal Tea. Nu stia nimeni din jurul meu despre cine-i vorba – nu-i de mirare, era cu doi ani inainte sa se fondeze Google. Am aflat absolut intamplator ca acest Leonard Cohen era un cantaret. Daca il pomenise Cobain, trebuia sa ascult si eu ce are de cantat.
Niciunul dintre vanzatorii de casete din oras nu auzise de el, aproape ca ma lasasem pagubas. Noroc cu Raymond, un bisnitar simpatic, care mi-a promis ca la prima lui vizita de import-export in Bulgaria va cauta ceva.
Era o canicula cam ca azi, in ziua in care am mai trecut pe la Raymond. Imi gasise ceva, dragutul de el. Pentru un ban necinstit, dar muncit, trasese o caseta, ii facuse eticheta din hartie caroiata, de matematica, pe care scrisese, cu caligrafie de functionar: Songs of Love and Hate.
Avalanche era prima. Dar nu era nimic din Nirvana mea acolo, nu bubuia premierul, nu tipa distorsul. O lunga jelanie a cuiva care parea un adolescent cu vocea in schimbare, deasupra unor arpegii de chitara clasica (asa se zice pe romaneste la spanish guitar). Nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap ca ascultam un om de aproape 40 de ani, dupa cum n-as fi ghicit ca e un album din 1971. Pe hartia caroiata nu erau notate asemenea detalii, iar de cautat n-aveam unde sa le caut. La prima auditie, nu mi-a placut deloc.
Dupa un an, stiam toate cantecele pe de rost. Stiam pe de rost esecul, nevroza, renuntarea, dezamgirea. Si cel mai important, stiam pe de rost cinismul. E drept, mai si crescusem un pic.
Raymond mi-a facut rost de o a doua caseta. Leonard Cohen, Best of. Deja stiam vocea sparta, stiam la ce ma astept, stiam si jumatate din cantece. Jumatatea cealalta am invatat-o repede. De data asta, facatura era profi, cu coperta imprimata color. Asa l-am si vazut, pentru prima data in viata mea, pe om. E Al Pacino?, m-a intrebat un coleg. Nu, e Leonard Cohen.
A mai trecut o vara. Eram intr-o tabara, beam ca porcii si ne dadeam mari. Cineva a pus o caseta. O voce groasa, calma, pe un fond electronic, de sintetizator, si un ritm monoton, ca un tren circuland noaptea intr-o zona de restrictie. Am crezut ca e Chris Rea. Am intrebat: e Chris Rea. Nu, mi s-a raspuns, e Leonard Cohen. Cum naiba sa fie asta Leonard Cohen? Nu-mi spune mie despre Cohen, nu vinde castraveti la gradinar. Ba nu, e Cohen. E melodia din Nascuti Asasini. Aha, mi-am spus. Am asteptat sa se imbete toti. Cand s-au culcat, am furat caseta din casetofon. Era originala. The Future. Carcasa am furat-o a doua sau a treia zi, inainte de plecare.
In anul urmator, cum-necum, toata lumea stia de Cohen. La balul de absolvire al liceului am dansat to The End of Love.
Pe urma, au venit cartile. Alexandrele plecau din viata mea pe capete, dar a venit F., sa ma invete sa nu refuz universul. Noul mileniu isi intra in mana, eu terminam facultatea. In postfata la Frumosii Invinsi, Mihaies scrisese despre Cohen cum ca ar fi bunicul pe care nu l-ai avut niciodata. Chiar in toamna aia, singurul bunic pe care il avusesem eu vreodata a murit. Pentru ca fusese cam cu pacate, Dumnezeu l-a luat intr-o Duminica, sa aiba pretext sa-i mai ierte din ele. Era in ziua in care Cohen implinea 69 de ani. Am ramas cu Cohen si am inceput sa nu mai cred in coincidente.
Dupa alti fix 6 ani, cand implinea 74 de ani, Cohen a venit sa cante la Bucuresti. Stiam de ce. Mi-am luat un bilet ieftin, am lasat adevaratii fani sa il aduleze indeaproape, sa-i sufle in lumanari. Pentru ei, era un concert; pentru mine, era un requiem.
Mi-am luat bilete si pentru anul asta. Se vor fi implinind 9 ani si o zi.
Treaba cu Leonard Cohen sta asa: il \”prizezi\” o data si nu mai poti renunta.
Si da, am avut toti tot felul de amoruri muzicale in adolescenta. Multi au fost, putini au ramas. Dar la majoritatea oamenilor pe care ii cunosc, Leonard Cohen a ramas.
Eu la al doilea concert n-am mai prins bilet. Am stat la gard. Nu ma vad facand asta pentru niciun alt muzician.
Nu esti drept, Mihai, nu esti drept.
Acum mi-au dat lacrimile de emotie pentru Leonard Cohen si, de emotie pentru trairile tale.
Cum s-ar spune, ne vedem la concert!
Deci tu ai cam 31/32 asa…?
Si eu tot asa l-am descoperit pe Cohen. In aburii adolescentei ascultand Nirvana. Insa cand l-am descoperit eu exista google asa ca intr-o saptamana am reusit sa ascult si sa invat pe derost majoritatea pieselor lui. Deh… avantajele tehnologiei. Fain articol. Fain.