Din misterele Asiei: Bunraku

Bunraku este o arta dramatica traditionala japoneza si unul dintre aspectele cu care se mandreste cultura acestei tari. Mai simplu, Bunraku este un teatru de papusi, dar unul foarte diferit de ceea ce cunoastem noi, prin regulile si traditiile care sunt urmate cu sfintenie.

La origini, Bunraku ere numele teatrului in care se puneau in scena spectacolele, dar, cu timpul, a devenit numele artei insesi. Acest termen a inceput sa fie folosit abia catre sfarsitul perioade Meiji (anii 1900- 1910). Pana atunci, teatrul de papusi japonez se numea ayatsuri joruri shibai sau ningyo joruri, adica „drama narativa cu papusi”. Astazi, joruri este numele muzicii pe care se desfasoara spectacolele. Faima Bunraku provine nu numai din tehnica artistica de inalta calitate, ci si din frumusetea muzicii joruri.

Desi pare un banal teatru de papusi, Bunraku difera de alte arte asemanatoare. In primul rand, prin complexitate. Majoritatea teatrelor de papusi prezinta mituri, basme si povesti simple. Spectacolele Bunraku pot sa dureze chiar si o zi intreaga, atat de complicate sunt dramele puse in scena. In plus, daca in teatrul de papusi pe care il stim noi se fac eforturi uriase pentru a ascunde papusarii de ochii publicului, in Bunraku, ei ies pe scena impreuna cu papusile.

O papusa Bunraku poate avea intre 1,3 si 1,5 metri inaltime si necesita trei papusari pentru a putea fi manipulata. Fiecare are un rol al sau, foarte bine delimitat. Omo-zukai este „papusarul sef”; el manipuleaza capul si fata papusii cu mana sa stanga si mana dreapta a papusii cu mana sa dreapta. Hidari-zukai este „papusarul din stanga”; el foloseste mana sa dreapta pentru a manipula mana stanga a papusii. In sfarsit, ashi-zukai este „papusarul de la picioare”, care isi foloseste ambele maini pentru a misca picioarele papusii. Mana stanga a papusarului sef aduce in papusa prima suflare a vietii, apoi ii sustine intreaga greutate pe tot parcursul piesei. Pentru ca papusarul din stanga sa aiba o pozitie mai confortabila, Omo-zukai poarta incaltaminte speciala cu talpa de pana la 50 cm.

Pentru ca manechinul sa para viu, cu miscari naturale, este nevoie de o colaborare foarte stransa intre cei trei papusari. Dar arta are regulile ei precise si nu este deloc usor sa fii papusar. Instruirea dureaza ani intregi. Fiecare artist incepe cu pozitia cea mai usoara, adica cea de la picioare. Cand stapaneste perfect acest rol, trece la pozitia din stanga, apoi la capul papusii. In trecut, se spunea ca un papusar bun trebuie sa studieze 10 ani la picioarele papusii, 10 ani, in partea stanga si abia apoi poate trece la rolul de Omo-zukai.

Pentru ca papusarii apar pe scena odata cu papusile, ei ar putea sa distraga atentia spectatorilor sau sa strice intr-un fel sau altul piesa. Asa a aparut conceptul de kurogo: papusarii sunt imbracati in negru din cap pana in picioare. In trecut, aceasta culoare era simbol al vidului, al nimicului. In Bunraku, s-a preluat acest simbol si manipulatorii au inceput sa fie imbracati in negru, ceea ce inseamna ca nu pot fi vazuti, pentru ca nu este nimic acolo. La nivel simbolic, ei nu exista pe scena. Insa astazi, oamenii care merg la un spectacol bun, cu papusari faimosi, vor sa vada cine manuieste papusile. Asa a aparut conceptul de de-zukai, adica papusarul are capul descoperit si poate fi vazut. In majoritatea cazurilor, papusarul-sef este cel care poarta capul descoperit. Uneori, artistii poarta chiar kimonouri, marcate cu simbolul familiei din care provin.

Chiar daca papusarii pot fi vazuti, Bunraku ramane un spectacol fascinant, caci papusile manuite de artisti priceputi par vii, par ca se misca libere, exact ca oamenii. Cei trei artisti devin una cu papusa lor si trebuie sa colaboreze perfect cu cei care canta la instrumente pentru ca un spectacol Bunraku adevarat nu foloseste muzica inregistrata.

Chiar fara a tine seama de spectacol, papusile Bunraku sunt opere de arta in toata regula. Un mecanism complicat face ca fiecare din ele sa se miste atat de natural si sa poata si manuita cu usurinta. Chiar daca pe scena nu apar decat papusarii, in spatele lor o echipa intreaga pregateste spectacolul. Kashira tanto este cel care ingrijeste si pregateste capetele papusilor. Acestea sunt impartite pe categorii in functie de sex, varsta, clasa sociala si trasaturile de caracter ale personajului. Se foloseste aceeasi papusa in spectacole diferite daca personajul este asemanator. Uneori se revopsesc capetele, se schimba perucile si se fac toate ajustarile necesare pentru ca o papusa sa poata aparea in alt rol decat cel pentru care a fost creata. Tokoyama este denumirea celui care se ocupa de peruci. Exista un numar de stiluri de baza, in functie de tipul personajului, iar tokoyama trebuie sa creeze o coafura diferita pentru fiecare rol. In general, se foloseste par uman, iar coafurile se realizeaza numai cu apa si ceara de albine.

La fel de spectaculos este costumul unei papusi. El consta intr-o roba, juban, peste care vine un kimono (kitsuke), urmat de o alta roba (uchikake) sau o jacheta (haori). Se adauga un guler (eri) si o centura (obi). Pentru fiecare spectacol, cel care se ocupa de haine alege costumul potrivit, in culorile potrivite fiecarei papusi sau creeaza costume noi. Hainele sunt trimise papusarilor, care vor lua parte la ceea ce se numeste koshirae sau imbracarea papusii.