Distopiile in particular si sf-urile in general sunt cea mai usoara cale de a pune intrebari filosofice, grele , despre natura conditiei umane si alte lucruri asemanatoare, care nu pot fi rostite in public sau in prezenta copiilor, fara sa plictisesti lumea si fara sa risti sa se arunce cu floricele in ecranele salilor de cinema. Un instrument de maximum succes atunci cand e folosit de o mana sigura, care stie sa jongleze gracil cu ideile ambalate in divertisment.
Din acest punct de vedere, Divergent suna promitator. Intr-un viitor indepartat, ultra-specializarea „resursei umane” ajunsese la urmatorul apogeu: omenirea era impartita, in functie de abilitatile fiecaruia, in cinci factiuni. Eruditii erau, asa cum lesne puteti intui, cei care se bazau pe cunoastere, pe informatie si pe ratiune. Factiunea Abnegatia, cum iarasi usor puteti ghici, erau un soi de asistenta sociala din pura vocatie. Cei buni, cei nevanitosi, cei care ajutau, cei care se puneau in slujba aproapelui si faceau din asta sensul vietii lor. Amitia erau prietenosii, optimistii, un soi de hippie, cultivatori de pamant, cu mare dragoste pentru mediu. Din factiunea Candoare faceau parte cei preocupati de adevar, indiferent de costuri, onesti cu orice pret, iar sigla lor era asemanatoare balantei justitiei. In fine, Neinfricatii erau eroii, aparatorii, soldatii.
Trama e previzibila. Evident, unii nu se incadrau intr-o factiune anume, ci aveau caracteristici care faceau imposibila diagnosticarea lor. Si, tot previzibil, sociatatii care schimbase clasele si castele cu o organizare pe orizontala ii era teama de ce este diferit, de ceea ce nu poate fi incadrat. Ramane sa aflati singuri pataniile eroilor.
Aici se termina partea buna a peliculei. Filmul, urmand un scenariu adaptat dupa o carte a Veronicai Roth (nicio legatura cu Philip Roth) este regizat de Neil Burger, cel mai cunoscut film al sau fiind, probabil The Illusionist. Personajul principal este interpretat de Shailene Woodley, pe care v-o amintiti poate din simpaticul The Descendants. Interpretarea ei e lipsita de orice fel de nuanta, dar nici pe de parte la fel de plata ca cea a lui Theo James, care ar putea fi ideal in reclamele la iaurt si la deodorante. Are exact expresivitatea potrivita. Le mai mentionez pe Ashley Judd si pe Kate Winslet, intr-unul dintre putinele roluri negative ale carierei sale. Desi sunt mare fan Kate Winslet, aici nici macar ea n-a scos-o la capat, atat de cliseistic au sunat replicile.
Pe scurt: Ideea cu cele cinci factiuni era asa de generoasa (am si inceput dupa film o discutie, incercand sa ne gasim factiunea potrivita) ca ma asteptam la o satira a societatii noastre, a autismului in care parem sa ne afundam volens nolens, la o pelicula cu ceva mai multa carne si mai putin sclipici. In loc, m-am ales cu aceleasi batai, aceleasi replici idiotele si aceleasi idile siropoase ca intr-un film de duzina. Nu asta e deranjant, ci distanta intre ceea ce promite si ceea ce ofera. Adaugati la asta si senzatia unor „prerogative” care se extind dincolo de limita admisa. Trecuse, cel putin, o ora din film, cel putin asa spunea ceasul, iar eu tot ma intrebam „Bine, bine, dar filmul asta cand incepe?” pentru ca apoi conflictele abia inmugurite sa fie rezolvate din trei batai si cinci impuscaturi. In fine, mai multe batai si mult mai multe impuscaturi.
As da o nota mare decorurilor. Chicago arata spectaculos in lumea post-apocaliptica.
Daca v-a placut, atunci aveti motiv de bucurie: e trilogie. Deja s-a inceput lucrul la partea a doua.
Nu cred ca filmele realizate dupa carti pot fi judecate la fel ca cele care nu au in spate un roman. Pentru ca in cazul ecranizarilor, este evident ca vor urma acelasi scenariu ca si romanul pe care il au la baza. In plus, vorbim despre o poveste Young Adult, al carui public tinta sunt adolescentii. Si faptul ca este o trilogie explica de ce prima carte si implicit primul film se axeaza pe transformarea lui Tris, pe modul in care se adapteaza la noua viata si intra in actiunea propriu-zisa destul de tarziu.
Roxtao, nu e chiar asa.
Filmele pot urma cartile mai mult sau mai putin fidel. De-asta exista totusi scenaristi.