Doar zapada e alba

Nu cred ca romanele te ajuta sa cunosti lumea mai bine. Ceea ce fac ele insa este sa ne prezinte unul dintre adevarurile posibile. Mai departe, trebuie sa ne descurcam singuri. In acest sens, Zapada lui Orhan Pamuk ne daruieste ascuns in filele sale, printre multe piste iluzorii, un adevar extrem de probabil.

Nu va recomand Zapada, publicat la Curtea Veche, pentru a va distra sau a va destinde. Cartea este una complexa, care trebuie savurata in timp, iar lectura nu trebuie sa fie una grabita. Pentru ca romancierul turc se ocupa in acest roman de lucruri incomode, indigeste pentru unii, de politica si religie, de singuratate si umanitate. Romancierii de azi au pierdut, in mare parte, apetenta pentru cautarile absolute, pentru temele mari, centrandu-se mai mult pe felii minuscule de realitate, pe senzatii si mai putin pe sensurile lor. Realitatea imediata a devenit preferata lor, insa Pamuk nu se regaseste in aceasta directie.

Poetul Ka, un personaj kafkian nu numai prin asemanarea numelui, calatoreste in orasul Kars, aflat in partea de est a Anatoliei, la granita cu Armenia, pentru a investiga misterul sinuciderii mai multor fete numite generic „fetele cu broboada”. Este vorba de femei care merg impotriva doctrinei laicizante oficiale, alegand sa poarte valul incriminat de politica turca oficiala si interzis in scoli. Ca in piesele de de mult, o ninsoare continua ajunge sa izoleze orasul de restul lumii, iar aceasta inchidere este propice declansarii a tot felul de tensiuni, sociale, politice, religioase. Va va lua ceva timp pana cand veti percepe natura taberelor formate, caci in Kars nu avem numai doua ideologii care se infrunta. Pe de o parte, exista militari si reprezentanti ai securitatii, pe de alta islamisti, kurzi, nationalisti, oameni de stanga si teroristi. Ciocnirile dintre ei par absurde, dar va veti trezi dandu-le dreptate pe rand. Ce spuneam despre adevarurile posibile…

Citeste si:  100 de muzee din tara isi vor deschide portile sambata noaptea, in Noaptea Muzeelor

Ka insusi este derutat si pe parcursul celor cinci sute si ceva de pagini trece de la ateism la credinta si inapoi la ateism, pentru a ajunge la final la concluzia ca singurul ideal pentru care merita sa lupti este fericirea individuala. Indragostit de o Ipek, o frumoasa colega de studentie, viseaza sa plece impreuna cu aceasta din Kars spre un Frankfurt impersonal si searbad, dar pe care il percepe totusi ca un spatiu al libertatii.

Exponentii multiplelor tabere nu detin nici unii adevarul absolut. Dar caracterizarile lor sunt extrem de umane, de credibile. Monstruosi sunt nu numai islamistii, ci si militarii in incercarile lor de a impune o viata laica locuitorilor din Kars si, prin extensie, intregului popor turc. In ceea ce priveste continutul ideatic si ideologic, veti avea cu ce sa va delectati. Iar romanul nu este lipsit nici de umor. Veti regasi poate, in orasul turc, tare de pe la noi. Ale presei, ale oamenilor politici, ale artistilor, ale societatii, in genreal. Il veti retine cu siguranta pe Serdar Bey, redactorul si proprietarul gazetei locale, care descrie evenimentele inainte de a se fi intamplat. Cand i se atrage atentia de catre Ka, de pilda, ca n-a scris niciun poem numit “Zapada” si ca nici nu intentioneaza sa tina o lectura publica la teatru, dupa cum se afirma intr-un articol din ziar, acesta raspunde cu nonsalanta „nu fiti asa sigur”. Iar ironia face ca sirul ulterior al evenimentelor sa-i dea dreptate. Oracolul transformat in gazetarie. Mai tarziu, un alt titlu de prima pagina anunta moartea unui actor. Granita dintre umor si tragic este foarte fina la Pamuk, iar cele doua se impletesc firesc, natural.

Citeste si:  Se deschide Pacha

Povestea de dragoste intre Ka si Ipek ar merita ea insasi un roman. Iar dragostea are puterea de a-i readuce lui Ka inspiratia. De-a lungul celor trei zile pe care le petrece in Kars, lui Ka i se „revela” nouasprezece poezii. Poezia se scrie singura, iar mana lui Ka devine un simplu instrument care o noteaza. Intrand si iesind din ceainarii si pravalii, periplul lui Ka in oras este punctat de opriri pentru a scrie. In cele din urma, poemele sunt „aranjate” sub forma unui fulg de zapada, o structura hexagonala care ne este explicata de naratorul care poarta acelasi nume cu autorul, Orhan, si care revine la Kars dupa 4 ani de la evenimentele relatate.

Un alt artificiu interesant de care Pamuk se foloseste este dublul. Il avem pe Ka si pe prietenul sau, Orhan, care-i calca ulterior pe urme. O avem pe Ipek si pe sora ei, Kadife. Ambele indragostite de acelasi terorist fermecator. Ii avem pe Fazil si pe Necip, doi buni prieteni indragostiti de aceeasi femeie. Exista mereu un „original” si o copie infidela, care cade insa in aceleasi capcane.

Citeste si:  Horoscopul lunii septembrie

Va vor amuza insa referirile la „viata reala”. In Kars exista o cofetarie numita „Viata cea noua” (un alt roman semnat de Orhan Pamuk, despre care v-am vorbit aici). Pe undeva, va fi pomenit si Salman Rushdie, ocazie cu care va veti aminti poate de solidaritatea aratata de multi intelectuali scriitorului indian. La un moment dat, este mentionat chiar si numele real al fiicei autorului.

S-a vorbit de asemenea, de puterea vizionara a romanului lui Pamuk. Inainte de 11 septembrie, inainte de atentatele din teatrul moscovit, Zapada ne aduce doua seri de teroare intr-un teatru, plecand de la acelasi confict: est versus occident, religie versus ateism. Gasim teorii ale represiunii, ale mecanismelor de adeziune la o grupare sau la o ideologie, ale modului in care omul obisnuit penduleaza intre tabere, nestiind unde sa-si gaseasca locul, abdicand dintr-o pozitie pentru a imbratisa o alta. Ka nu-si gaseste locul nici in Germania rationala si „civilizata”, unde e profund nefericit, nici in sanul religiei, in ciuda partizanatelor sale de moment. Intrebarea e insa: exista cu adevarat posibilitatea sa fie si o a treia cale?

Ca si in „Ma numesc Rosu”, un alt roman al nobelizatului turc, pe care il recomand cu caldura, tehnica narativa ar merita studii intregi. Estetica lui Pamuk, una postmoderna, va va satisface pe deplin calofilia.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.