Elles – sotii si prostituate

Am dat peste Elles din intamplare, fara sa stiu nimic despre el. Cand i-am zarit insa numele lui Juliette Binoche in distributie, am decis sa-l vad. Vorbindu-va despre el, nu am cum sa cad prea adanc in pacatul “spoilerelor” din moment ce este acel gen de film frantuzesc despre care unii spun ca “nu se intampla nimic”.

Anna este jurnalista pentru revista “Elle”, iar ultimul ei material trateaza subiectul prostituatelor studente. Pentru documentare, ia legatura cu doua dintre acestea, Charlotte (Lola pentru clienti) si Alicja. In timp ce prima vine dintr-un oras de provincie si un mediu muncitoresc pe care-l detesta, cea de-a doua este studenta poloneza aterizata la Paris, fara o locuinta si fara bursa. Povestea clasica.

Anna isi incepe interviurile, iar relatarile fetelor sunt intrerupte de ilustrarea derivei personajului principal, captiv intr-o casnicie cu un sot cu care nu mai comunica si cu doi fii pe care nu-i intelege (unul este dependent de jocuri video, celalalt de marijuana). Intrebarile ei sunt cele clasice, cliseice. “Cum a fost primul client”, “nu ti se pare umilitor ce faci”, “ce e cel mai greu in meseria asta”. Raspunsurile fetelor sunt dezarmante caci nu par atat de… nefericite precum ne-am astepta si recunosc franc dependenta de un stil de viata (fie ca inseamna un apartament sau niste haine mai frumoase) pe care prostitutia li-l asigura si nu neaparat faptul ca au fost puse in fata unei alegeri imposibile.

Scenele pe care le descriu ocupa mare parte din lung-metraj asa ca asteptati-va la nuditate. Tipul acela de nuditate necosmetizata, in care defectele pielii sunt vizibile, nu sunt acoperite, mascate si care ii poate incomoda pe cei obisnuiti cu trupurile de… plastic.

Interpretarea lui Binoche este piesa de rezistenta a filmului. Este foarte expresiva, reda foarte bine amestecul acela de vulnerabilitate si alienare, disperare si instrainare de propria-i viata. Nici Anais Demoustier si Joanna Kulig (in rolurile prostituatelor) nu dau gres. Filmul esueaza insa la capitolul scenariu si regie. Paralela care se incearca intre prostitutia cu bani pe noptiera si cea a sotiei-mama-fiica este una fortata. Da, avem doua tipuri de femei nefericite, femei exploatate, dar asemanarea este una fortata. Scenele de sex cu clientii sunt prezentate chiar edulcorat de multe ori, unul dintre ei canta – total neverosimil – la chitara un slagar sentimental, in timp ce Anna apare masturbandu-se pe podeaua baii din burghezul sau apartament intr-o ipostaza chinuitoare, care tulbura mult mai mult decat jocurile erotice contra-cost ale intervievatelor.

In spatele usilor unui apartament luxos, intr-o familie tipic frantuzeasca, drama este cel putin la fel de profunda ca cea a celor doua tinere. Tezismul filmului este cel deranjant. Da, exista foarte multe sotii profund nefericite, a caror viata este ghidata de maini masculine, mai mult sau mai putin inmanusate, mai mult sau mai putin tiranice (Anna, desi are un deadline, trebuie sa pregateasca cina pentru seful sotului ei si alti parteneri de afaceri, personaje pe care le detesta. In timpul ce pregateste coq-au-vin, se arde si se taie, dar ziua merge mai departe, iar sotul nu vrea decat s-o vada zambitoare si neabordand subiecte spinoase la cina precum… feminismul). Dar nu inteleg de ce a fost nevoie ca toate astea sa fie condimentate cu povestea celor doua prostituate si de ce Anna a inceput sa se comporte ca fiind una. La fel de teziste mi s-au parut si intrebarile si raspunsurile din cadrul interviurilor. “Ce fel de clienti aveti? Care e profilul lor?”, iar raspunsul “Sunt oameni normali, care nu pot face asta cu sotiile lor”. Iar in scena urmatoare, o gasim pe Anna cantarindu-se si incepand sa faca gimnastica.

Dincolo insa de punctele in care filmul scartaie (si nu discret), raman acele imagini ale solitudinii feminine, dar si ale unei anumite solidaritati. Si paginile ca de revista, in care o femeie eleganta, in stiletto si rochie neagra, cu un pahar de vin alb alaturi, eviscereaza scoici saint-jacques.