Epopee cu cretini

Desi Josep Pla este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori catalani ai secolului XX, romanul pe care l-am citit recent este prima opera semnata de acest autor cu care vin in contact. Daca nu ma insel, este chiar singura tradusa la noi. Este vorba de Noapte de primavara, publicat de editura RAO. Cum nu stiam la ce sa ma astept, neavand niciun fel de referinte privitoare la acest autor, surpriza a fost cu atat mai placuta.

In primul rand, m-a uimit subiectul ales. Pe parcursul celor 300 de pagini, este acoperita o perioada de timp extrem de redusa, limitata la o singura seara: respectiv petrecerea organizata de un bancher cu ocazia „iesirii in societate a fiicei sale”. Aceasta unica noapte este scena pe care prinde viata o intreaga comunitate, apartinand tipologiei de targ, de asezare aflata la limita ruralului, pasind spre urban, insa nesituata total nici in cadrul acestuia. Mediul este unul „mustos”, suculent, cu multiple ocazii de a satiriza, de a ironiza. Cumva, romanul lui Pla mi-a amintit de Balzac, cu ale sale tipologii, insa fara greutatea acelora. Pentru ca Pla, in ciuda aparentei unei naratiuni „cuminti”, in „dulcele stil clasic” este totusi un modern. Sa vedem in ce fel se manifesta modernitatea atunci cand subiectul tine de unul dintre cele mai conservatoare medii cu putinta.

Patrundem la petrecerea organizata de un bancher de provincie, domnul Poch, insotiti fiind de doctorul Torrent pe care „il speriau oamenii originali”. O vreme, cel putin in capitolele de inceput suntem tentati sa confundam naratorul prin doctorul Torrent (care ne ramane de altfel si cel mai constant tovaras), mai ales datorita formularilor de tipul „la noi” utilizate ori de cate ori ni se prezinta vreun aspect din viata comunitatii respective. De aici incolo, intregul roman consta in patrunderea in scena, una cate una, a diverselor figuri considerate reprezentative pentru oraselul in cauza si, odata cu ele, a complexelor relatii de dependenta si interdependenta dintre ele. Iar aceste figuri sunt una si una, extrem de suculente, de amuzante. Ceea ce face Pla este sa schiteze o geografie a grotescului mediocritatii.

Citeste si:  5 motive pentru a-ti schimba cariera

Incontestabil, personajele sunt realizate din umbre si lumini mai ales ca provincia catalana pare sa fie mediul trasaturilor bine temperate, nimic nefiind aici „excesiv” sau de necontrolat. Acesti oameni agreeaza masura, le repugna ostentatia si, in general, orice iese din tiparele bine stabilite. Accepta modernitatea, dar numai in masura in care aceasta se supune, este reglata mecanismelor proprii de „nivelare” si „interesului comun”. Cele mai marunte gesturi ale oaspetilor sunt observate si ce este absolut amuzant este modul in care acestea reusesc sa declanseze adevarate reactii in lant. De pilda, o cafea varsata pe pantalonii cuiva duce la izolare si la dezvoltarea unor animozitati greu de explicat. Teama cea mai mare a musafirilor este reprezentata de scandal. Deasupra tuturor, pluteste pe parcursul intregii serate o frica nedeslusita, numai ca in romanul lui Pla, in acest „microunivers”, iar cand spun „micro” ma refer la micimea intregilor elemente care-l compun, nu se nasc tragedii care sa duca la spulberarea, la anihilarea reala, ci se petrec „micro-cataclisme”, drame de provincie. Cat sunt de marunte, nici nu va puteti imagina, la fel cum nu va puteti inchipui urmarile pe care ajung sa le aiba.

Noapte de primavara, cu tot diafanul inspirat de titlu, este amuzant, cumplit de amuzant. Are un amestec de nou si de vechi extrem de tonic si m-a facut sa ma gandesc la cum ar suna un roman romanesc inspirat de viata unui orasel, cu toate personajele reprezentative ale acestuia, dar acum, in secolul 21. Josep Pla nu uita nimic si se dovedeste un fin si ironic observator. In primul rand, personajele. Acestea apar pe rand si fiecare este prezentat, iar odata cu el ascensiunea sau, din contra, regresul social pe care le-a suferit, relatia cu cei superiori lui, relatia cu clientii (in cazul in care se dedica vreunei activitati comerciale), cu functionarii. Se patrunde insa si in zona aspiratiilor intime, in zona nazuintelor care, chiar si atunci cand ar parea ca vin cumva sa contrazica modelul social predilect in Fontclara (asa se numeste targul), sfarsesc prin a fi „tocite” si reintegrate. Avem un servitor care pare sa intrupeze tiparul slujitorului clevetitor, care se implica nepermis de mult in treburile stapanilor, dar care este totusi tolerat, un reverend cu pretentii de erudit muzical, dar pe care-l preocupa mai mult unde locuieste un compozitor decat valoarea operei acestuia, un ziarist incapabil sa scrie un articol de opinie, excelent cand trebuia sa redacteze necrologuri, articole despre botez, impartasanii si casatorii si care scandaliza pentru ca „uneori iesea fara cravata, lucru care in Fontclara era considerat ciudat la persoanele care purtau palarie”, un contabil care visa sa-si vada poeziile publicate, dar care excela in statistica, un frate nebun cuprins de manii succesive (element disturbator, izolat de societate, a carui stare mentala este explicata prin faptul ca urmase studii de litere si filosofie), risipitorul local care prezenta simptomele unui „cretinism adevarat, inofensiv si moderat”, zgarciti patologici, frumoasa locului banuita, in mod evident, de infidelitate, razvratita frustrata de maruntul vietii fontclareene care visa sa plece la Barcelona.

Citeste si:  dulceamar

Societatea targusorului este una de tip traditionalist, cu o impartire clara pe clase: „domni”, mestesugari, zilieri si palmasi, carora li se adauga „elementul oficial (judecator, notar, procuror, primar etc). Se intra inclusiv in tainele administratiei locale, ne sunt redate amanunte referitoare la impozitarea oualor, gainilor si ratelor, la modul in care functioneaza afacerile si la relatiile dintre sefi si subalterni. Asa cum ne-am astepta, casatoriile si imixtiunile intre ele constituie un prilej de scandal. Insa intriga romanului lui Pla, „focarele” de conflicte pleaca de la premise mult mai marunte, de la chestiuni total insignifiante. In lumea normala, nu si in Fontclara. Iata, de pilda, unul dintre motivele de dusmanie, de neterminate discutii si controverse: numirea unei persoane care sa poarte un steag in cadrul procesiunii de Corpus Christi. „Privita obiectiv, toata povestea aceasta cu steagul este de un comic absolut – cu alte cuvinte, o impresionanta tampenie. Dar cartea de fata nu e destinata descrierii barbatilor si femeilor asa cum ar trebui sa fie, ci asa cum sunt in realitate in momentul de fata”, se explica naratorul.

Citeste si:  Cele sapte pacate capitale ale zodiilor

Scandalul promis prin tot felul de aluzii, banuieli mai mult sau mai putin fondate, suspiciuni, izbucneste pana la urma, insa ceea ce socheaza este tocmai insignifianta lui si reactiile colosale, isterice pe care le declanseaza. Josep Pla are darul de a construi un roman extrem de palpitant cu, scuzati expresia, cretini. Toti sunt astfel, nimeni nu se salveaza din schematismul conventiilor, din isterie, din superstitie. Il recomand calduros, veti rade cu siguranta.


Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.