Expozitia de pictura si grafica George Lowendal

Expozitia de pictura si grafica George Lowendal. Intalnirile mele cu taranii prezinta, in Sala Tancred Banateanu a Muzeului National al Taranului Roman, in perioada 26 noiembrie 2014 – 8 ianuarie 2015, o galerie de portrete unice in pictura romaneasca moderna. Realizate de-a lungul a trei decenii (1933-1963), aceste „chipuri? de taranci si tarani sunt insotite, pentru prima data, de fragmente inedite din insemnarile artistului. Impreuna, imaginile si textele restituie dimensiunea unui pictor „etnograf?, care a documentat chipuri si vederi din tara sa de adoptie, Romania. (Re)cunoscut si consacrat ca „pictor al taranilor?, George baron Lowendal si-a asumat cu buna stiinta sarcina de a inregistra, in tablourile sale, fragmente ale unei istorii (stra)vechi, pe cale de a se pierde in zorii timpurilor moderne:

Ani de-a randul am petrecut intre tarani. Muncind alaturi de ei la camp si in muncile casnice, m-am imprietenit cu sute dintre ei si poate ca asta s-a oglindit si in nenumaratele cartoane si panze ale mele. Am nadejdea ca in multe chipuri de tarani ce am pictat am reusit sa redau uneori si starea lor sufleteasca; dar fireste ca nu puteam sa nu ma entuziasmez si de portul lor, pastrat nevatamat nu de secole, ci poate de milenii. Mi-am dat repede seama ca marile descoperiri in domeniul tehnicii nu vor intarzia sa modifice felul de trai si deci intreaga infatisare a taranilor si m-am simtit raspunzator, ca martor ocular, de a pastra ceea ce nu peste multa vreme va dispare cu desavarsire.

Citeste si:  Ajutor, sunt nou angajata si se apropie petrecerea de Craciun!

(fragment din insemnarile lui George Lowendal)

Expozitia, care prezinta peste 75 de lucrari apartinand Fundatiei Lowendal, incheie acum, la Muzeul National al Taranului Roman, seria de manifestari ce au comemorat o jumatate de secol de la moartea artistului. Ea este, totodata, un omagiu adus muzeului insusi, ca loc al traditiei: aceeasi traditie pe care a documentat-o in tabourile sale si pictorul-baron, ajuns „din voia soartei“ pe meleagurile noastre. Si, asa cum scria, in 1935, Alexandru Tzigara-Samurcas, fondatorul Muzeului, „pentru a fi facut aceasta minune, George Lowendal a preamarit tara unde si-a oprit pribegia si noi ii ramanem adanc recunoscatori“.

Citeste si:  Etnomuzicologii intersectate: Franta – Romania

GEORGE LOWENDAL
Intalnirile mele cu taranii

Expozitie de pictura si grafica
26 noiembrie 2014 – 8 ianuarie 2015

Muzeul National al Taranului Roman
Sala Tancred Banateanu
Vernisaj 26 noiembrie 2014, ora 18.00

Curatori: prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu
drd. Cristina Cojocaru

Recital de muzica traditionala romaneasca sustinut de
Grigore Lese (www. grigorelese.com)

Organizator: Fundatia Lowendal (www.lowendal.ro)
Co-organizator: Muzeul National al Taranului Roman (www.muzeultaranuluiroman.ro)
Partener: Domeniul Manasia (www.domeniulmanasia.ro)
Artindex (www.artindex.ro)

George Lowendal
Pictor, grafician, pedagog si maestru al primelor generatii de artisti plastici din Romania postbelica, George baron Lowendal (1897, Sankt-Petersburg – 1964, Bucuresti) a fost si un remarcabil om de teatru. Nascut intr-o familie danezo-rusa cu origini nobiliare, format in Rusia avangardelor artistice, s-a afirmat ca pictor decorator in Bucurestiul anilor ’20, devenind, ulterior, timp de aproape un deceniu, scenograful Teatrului National din Cernauti. In cosmopolitul oras bucovinean, a creat decoruri de referinta si a infiintat, in 1928, primul teatru profesionist de marionete din Romania.

Citeste si:  Paris Hilton in conflict cu McCain

Receptiv la mutatiile scenei inceputului de secol XX (futurism, constructivism, expresionism), a sustinut prin intreaga sa opera miscarea de teatralizare a teatrului, fiind colaboratorul apropiat al celor mai insemnati regizori romani si trezind admiratia celor mai exigenti critici si artisti ai timpului sau.

Fundatia Lowendal
Fundatia Lowendal isi propune valorificarea creatiei pictorului si scenografului George Lowendal, o figura marcanta a lumii artistice romanesti interbelice si postbelice si producerea si organizarea de proiecte curatoriale, editoriale si educationale in domeniile artelor vizuale si ale spectacolului.

Fundatia Lowendal sprijina ?i incurajeaza artele contemporane prin derularea de proiecte multidisciplinare in parteneriat cu organizatii si institutii culturale din tara si strainatate.
¬¬
Fundatia Lowendal este producator si organizator de proiecte si programe culturale.
anual, Fundatia Lowendal organizeaza Concursul National de Scenografie „George Lowendal”, un proiect unic in Romania si un brand exclusiv al Fundatiei Lowendal.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.