Femeile in lume: Afganistan

Nici macar Dumnezeu nu a dat femeilor drepturi egale cu ale barbatilor, pentru ca in ochii lui, doua femei fac cat un barbat, a declarat celor de la „New York Times” seful Parlamentului afgan.

Afirmatia lui exprima opinia generala a afganilor despre drepturile si importanta femeilor. Daca noi ne plangem adesea ca traim intr-o lume a barbatilor, in cazul femeilor afgane, aceasta afirmatie chiar este adevarata. Secole intregi au luptat pentru drepturi egale, pentru ca, intr-o zi, sa le fie luat tot ce au castigat. Astazi si-au recuperat o parte din drepturi, insa situatia nu este nici pe departe roz.

afganistan

In anii 1880, femeile afgane nu aveau dreptul la proprietate, nu-si puteau mosteni parintii, se casatoreau pe cand erau inca niste copile, nu aveau voie sa divorteze, iar vaduvele erau obligate sa se casatoreasca cu fratii sotilor morti.

Cu timpul, datorita unor femei curajoase, sprijinite de intelectuali si de membre ale familiilor regale, femeile afgane aproape ca au devenit egale cu barbatii. In anii ’30 a aparut prima revista pentru femei, in anii ’60 sotiile liderilor politici au inceput sa apara fara val la ceremoniile oficiale, constitutia din 1964 le dadea femeilor dreptul la vot, in 1972 s-a ales prima Miss Afganistan, iar un decret din 1978 stabilea ca educatia va fi obligatorie pentru fete, miresele nu se vor mai cumpara, iar varsta legala pentru casatorie a fost ridicata la 16 ani. Cu un an mai devreme, se infiintase RAWA (Revolutionary Association of the Women of Afghanistan) o importanta organizatie care lupta pentru drepturile femeilor afgane.

Citeste si:  Fashion East Fair - targ de vintage si self made

Insa in 1979, Afganistanul a fost invadat de URSS si a pornit razboiul cu sovieticii. Desi foarte multi civili, inclusiv femei si copii, au murit in timpul acestui conflict, femeile afgane si-au pastrat mare parte din drepturi. Ele puteau in continuare sa invete, sa lucreze si aveau meserii dintre cele mai dificile. Chiar in timpul razboiului, prima femeie a primit gradul de general in armata afgana. Totusi, razboiul cu Rusia a fost punctul in care au inceput problemele femeilor afgane.

Pentru ca in acea perioada era in plina desfasurare Razboiul Rece, SUA a finantat gruparea insurgenta a mujahedinilor, care, in 1992, a eliberat Afganistanul de sub ocupatia comunista. In curand, a izbucnit razboiul civil intre diversele factiuni ale mujahedinilor, o perioada neagra in istoria Afganistanului, in care s-au inregistrat incalcari grave ale drepturilor omului si abuzuri dintre cele mai crunte, nu doar impotriva femeilor. In ciuda haosului, femeile si-au pastrat drepturile.

Totul s-a schimbat insa in 1996, cand razboiul civil s-a incheiat, castigat fiind de faimosii talibani, barbati tineri care au trait mai putin in Afganistan si mai mult in tabere de refugiati, unde au fost educati in scoli religioase ultraconservatoare.

1996 este anul in care femeile afgane au pierdut toate drepturile pentru care luptasera din greu, timp de zeci de ani. Practic, s-au intors in timp cu cateva decenii. Sub conducerea talibanilor, li s-a interzis sa primeasca ingrijiri medicale din partea unui medic barbat, in timp ce foarte putine femei mai aveau voie sa practice medicina, desi invatasera ani intregi pentru asta. De asemenea, nu aveau voie sa paraseasca casa fara a fi insotite de un barbat din familie si fara sa poarte burqa, valul care le acopera in cap pana in picioare, nelansand nici macar o bucata de piele la vedere. Cele care calatoreau singure erau adesea amenintate si hartuite, iar o femeie care a incercat sa fuga din tara, in compania unui barbat strain, a fost prinsa si lapidata pentru adulter. Abuzurile nu se opreau aici. O femeie care organiza cursuri pentru fete in casa ei a fost ucisa in fata familiei, iar o batrana a fost batuta cu salbaticie pentru ca i se vedea glezna de sub burqua. Sute de femei au murit, sub conducerea talibanilor, de boli usoare si vindecabile, pentru ca nu aveau acces la tratamente medicale. Doua femei acuzate de prostitutie au fost spanzurate in public, intr-o perioada in care, neavand voie sa lucreze, erau fortate sa se prostitueze pentru a-si intretine familiile. Desi par fapte desprinse din evul mediu, totul s-a intamplat intre 1996 si 2001, cand, in restul lumii, femeile se bucurau de aceleasi drepturi si aceleasi oportunitati ca si barbatii.

Citeste si:  Unde mergem diseara? 26-29 noiembrie

Talibanii pretindeau ca ar urma o ideologie islamica pura, insa abuzurile impotriva femeilor nu au nicio baza in Islam si majoritatea tarilor islamice vecine au refuzat sa recunoasca guvernul taliban al Afganistanului.

In 2001, cu ajutorul SUA, talibanii au fost izgoniti din Kabul si femeile si-au recapatat drepturile, cel putin teoretic. In practica, abuzurile continua si astazi, in special in zonele rurale sau in zonele stapanite in trecut de talibani, pentru ca guvernul este prea slab pentru a putea apara drepturile femeilor. In 2004, un raport al ONU a arata ca numai 15% dintre nasteri sunt asistate de medici si 15.000 de femei mor anual din cauza complicatiilor din sarcina si nastere; peste jumatate din fetele sub 18 ani sunt casatorite, multe familii fiind obligate sa-si marite fetele cu talibani; peste 15.000 de persoane mor in fiecare an de tuberculoza, iar 65% sunt femei; daca in 1977, 15% dintre membrii parlamentului erau femei, astazi procentul a scazut la doar 9%. Inaintea regimului taliban, femeile reprezentau 50% din angajatii guvernului, 70% din totalul profesorilor si 40% din totalul medicilor din Kabul.

Citeste si:  Despre cum sta treaba cu Leonard Cohen

Cu toate astea, femeile afgane nu se dau batute. Constitutia din 2004 le garanteaza drepturi egale cu ale barbatilor si ele sunt hotarate sa le castige si in practica. La Olimpiada din acelasi an au participat pentru prima data in istorie sportive din Afganistan, iar cu un an mai devreme, prima concurenta afgana a defilat la Miss Earth in costum de baie. In 2009, a fost aleasa prim femeie primar a Afganistanului. Iata, deci, ca, incet, incet, femeile afgane cuceresc noi „teritorii” si recapata ceea ce le-a fost furat.


Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.