Foxfire: confesiunile unei gasti de fete

Asteptam de ceva timp o asa eroina precum Legs Sadowsky. Sigur, Foxfire, romanul lui Joyce Carol Oates (ecranizat anul acesta pentru a doua oara de Laurent Cantet, laureat cu Palme d’Or pentru “Entre mes murs”, premiera avand loc la Festivalul de Film de la Toronto, prima ecranizare datand din anii ’90 si distribuind o tanara Angelina Jolie in rolul protagonistei) aparuse la noi cam in 2009, la editura Leda, insa mie abia acum mi-a cazut in maini. Cam de la De veghe in lanul de secara incoace o tot asteptam pe Legs.

America anilor ’50. Orasel american tipic, jumatate mort, un anume Hammond, dar putea fi oricare altul. Perioada in care afro-americanii inca mai stateau in spatele autobuzelor si nu aveau voie sa intre in baruri. Perioada in care fetele gravide erau trimise sa nasca departe si ostracizate de parca sarcina era o boala rusinoasa, un defect de care erau singure responsabile. Perioada in care muncitorii americani se zbateau in saracie, iar oficialitatile erau ocupate cu vanatoarea de vrajitoare comuniste si cu inabusirea miscarilor sindicale. Perioada in care orice fata, chiar si una de 13 ani, era gratulata ori de cate ori iesea din “sistem” cu apelativul “curva”. Cam ce faceau niste fete americane traitoare in suburbii, venind din familii dezmembrate, monoparentale de multe ori, cu tati alcoolici si mame dependente de droguri, care paraseau periodic casa pe targa?

Citeste si:  A murit Aleksandr Soljenitin

Ei, fetele astea isi fac o gasca. Intr-o lume in care doar baietii se organizau in gasti. Insa gasca lor e altfel.

Am zis America anilor ’50? Am zis. Vi se pare ca s-au schimbat multe de atunci? Mie, nu. Problemele lor raman la fel de actuale. Ele nu se organizeaza insa pe fb, nu semneaza petitii online si nici nu apasa butonul de “share”. Isi fac singure dreptate, cu toate riscurile aferente. Primul pedepsit este un profesor hartuitor, urmeaza un unchi, tot cu tendinte pedofile si el, un patron de magazin, un membru al unei gasti de baieti rivale.

Citeste si:  Andreea Antonescu e prea usoara

Romanul nu e chicklit, dragilor. Nu se serveste la ceai, nici nu se asorteaza bine cu “cupcakes” si alte dulciuri. E dur, e violent, dar e “real”. Scris sub forma unei cronici din perspectiva uneia dintre membrele fondatoare, e mai mult decat povestea unor adolescente dintr-un mediu sarac, dintr-o societate discriminatoare. E portretul unei epoci, e radiografia unei comunitati, a ipocriziei generalizate, intinse ca o plaga de la sistemul judiciar la biserica si afaceri. E America. Nu America stralucitoare, nu cea hollywoodiana. Ci America oamenilor de rand, a celor ratati, a celor care rareori sau niciodata ies din granitele statului in care s-au nascut, a celor mici, a celor oprimati.

Citeste si:  Gestionare conflicte in echipa

Foxfire ia nastere din solidaritate feminina si se destrama din cauza… banilor. A capitalului. Lucrurile o iau pe un fagas periculos in momentul in care fetele isi doresc independenta totala (ceea ce ne dorim toti, nu-i asa?) si nu mai pot fi oprite. Legs Sadowsky – lidera grupului, cea care, in felul ei sec si lipsit de orice fel de podoabe “stilistice”, e si cea care-i contureaza o ideologie (deloc desprinsa din “carti” si teorii) – e un personaj tragic prin excelenta, iar sfarsitul nu poate fi decat unul asemenea ei. O rebela cu cauza.

In concluzie, e o lectura pe care v-o recomand. Nu sunt prea multe carti de felul acesta. Si abia astept sa ajunga si filmul la cinema-urile de la noi (asta in cazul in care se va distribui si la noi).


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.