Franceza l-a vindecat pe Cioran de extremism – Nouvel Observateur

Traducerea integrală a „Schimbării la faţă a României”, una dintre puÅ£inele cărÅ£i scrise de Cioran în limba română, continuă să creeze dezbateri pe scena culturală franceză, opÅ£iunea de dreapta ÅŸi „dezbrăcarea” de limba maternă fiind cele două ingrediente îndelung comentate.

După ce, la apariÅ£ia cărÅ£ii, cotidianul „Le Figaro” a dedicat ample spaÅ£ii de comentarii simpatiei hitleriste a tânărului Cioran, acum, Le Nouvel Observateur reia episodul numit antisemit, prin vocea scriitorului Philippe Sollers.

„Cum a putut acest viitor admirator al lui Beckett, cu lecturi teologice ÅŸi mistice, sa facă propagandă fascistă?”, se întreabă, într-o nuanţă retorică, Sollers, rezolvând contradicÅ£ia prin trimitere nu la cultura naÅ£ională a României, ci, mult mai uman, la angoasele prin care, fără doar ÅŸi poate, este experimentat nihilismul. Autorul aduce în discuÅ£ie figura mamei, ca dovadă că frământările lui Cioran sunt mai degrabă structurale decât politice. „I-am moÅŸtenit defectele, melancolia, contradicÅ£iile. Tot ce ea a fost este agravant ÅŸi exasperant în mine”, mărturisea chiar Ciroan.

Suntem în anii ’30, când Emil Cioran, un tânăr frumos, visează la marea revoluÅ£ie, detestându-ÅŸi Å£ara ÅŸi aÅŸteptând marea revelaÅ£ie. Iat-o, scrie Sollers, în persoana Fuhrerului, pe care Cioran îl descoperă la Berlin, la numai 22 de ani. Autorul articolului a făcut un pas în plus, descoperind în presa românească a vremii articole ce îi aduc elogii lui Hitler: „Niciun om politic al lumii actuale nu mi-a inspirat atâta simpatie ÅŸi admiraÅ£ie ca Hitler” (Emil Cioran, articol în „Vremea”). Transpunerea locală a nazismului se numeÅŸte Garda de Fier, o miÅŸcare brutală, antisemită, vinovată de crude asasinate, descrie autorul articolului miÅŸcarea de extremă dreapta din România. Derapajul extremist continuă până în 1940, când Cioran dezvoltă un cult pentru Zelea Codreanu (supranumit „Căpitanul”, notează Sollers). „Cu excepÅ£ia lui Iisus, niciun mort nu a fost mai viu printre vii”, ar fi notat Cioran.

Emil Cioran nu s-a vindecat singur de maladia extremismului, iar acest lucru pare a nu fi fost posibil fără înfierea lui de către FranÅ£a, scrie Sollers, convins că abandonarea limbii materne este momentul decisiv al revenirii filosofului la normalitate. „Conversia la limba franceză i-a permis metamorfoza”, pentru că din 1947, adică din momentul în care îşi scrie aforismele în franceză, Cioran abandonează simpatiile de dreapta. „Nu locuim o patrie, ci o limbă. O patrie este de găsit acolo, nicăieri în altă parte”, răsună vorbele lui Cioran, întârind parcă virtuÅ£ile salvatoare ale limbii franceze.

Textul lui Sollers este echilibrat, în ciuda faptului că se află în căutarea unor răspunsuri-reÅ£etă. Cioran rămâne autorul care reuÅŸeÅŸte să scrie într-o franceză extraordinară, „mai bine decât orice francez” ÅŸi ale cărui profeÅ£ii se îndeplinesc treptat. ÃŽn 1987, într-o întrevedere cu Laurence Tacou, Cioran vedea Notre-Dame transformată în moschee în 50 de ani, iar cultura Americii latine ca pe o forţă salvatoare.

Dincolo de toate, articolul dă una dintre cele mai subtile ÅŸi mai pline descrieri a lui Emil Cioran: „Acest mizantrop absolut, care a reuÅŸit să trăiască sărac, refuzând onorurile ÅŸi premiile, student etern, sfânt fără religie, nihilist ultra-lucid care nu depune armele decât în faÅ£a lui Bach, cel care aproape că-l face să creadă în Dumnezeu”.

Articolul din Le Nouvel Observateur se încheie cu un avertisment, aidoma reclamelor TV: „Consumul de Cioran trebuie făcut în doze mici. Două-trei fragmente sunt regenerative”.

Cioran avea 22 de ani în momentul ascensiunii la putere a lui Hitler. ÃŽn 1933, o bursă în Germania îl apropie de nazism. „Mă entuziasmează chiar ÅŸi ordinea politică de aici”, i-ar fi scris la acea vreme Cioran lui Mircea Eliade. După revenirea în Å£ară, scrie febril trei cărÅ£i – „Pe culmile disperării” (1934), „Cartea amăgirilor” (1936) ÅŸi „Schimbarea la faţă a României” (1936). ÃŽn 1941, Cioran se exilează în FranÅ£a ÅŸi rămâne apatrid până la moartea sa, în 1995.

ÃŽn 1990, Cioran revizuieÅŸte ediÅ£ia românească a „Schimbării la faţă a României”, scriind o nouă prefaţă, în care justifică radierea unor fragmente prin caracterul pretenÅ£ios ÅŸi ridicol al acestora.

„Schimbarea la faţă a României” („Transfiguration de la Roumanie „, L’Herne 2009) este cartea tuturor tentaÅ£iilor: fascistă, anarhistă, totalitară ÅŸi, ca atare, un document istoric important, scria eseistul Alain Finkielkraut, într-un articol din „Le Figaro”. Alături de acest titlu, editura L’Herne a tradus, tot în premieră, cartea „Despre FranÅ£a” („De la France”).

Philippe Sollers, pseudonimul lui Philippe Joyaux, este un reputat autor francez contemporan, fondatorul revistei „Tel Quel ” (a editurii du Seuil) ÅŸi al revistei editurii Gallimard, „L’ Infini”. Este laureat al premiului Médicis, în 1961.