Horoscopul dragostei in mai 2012

Berbec
Prima jumatate a lunii. Daca lucrurile decurg rau in cuplu, nu e perioada cea mai potrivita pentru o indreptare radicala. In general, viata de cuplu oscileaza intre doua extreme, tensiune si feerie. Disputele aparent neinsemnate au toate sansele sa degenereze. Berbecutele singure vor mai astepta pana sa cunoasca jumatatea compatibila.
A doua jumatate. Castigi in ce priveste increderea partenerului, ca si el fata de tine. Stii sa folosesti arma seductiei in asa fel incat sa-l dai gata. Celibatarele, expansive si extrovertite, au toate sansele sa oboseasca, dar si sa cucereasca persoana potrivita.

Taur
Prima jumatate a lunii. E o perioada in care faci din viata in doi o suita de momente privilegiate. Prin dialog, intaresti sau refaci legaturile de complicitate cu partenerul. Tauritele singure sunt atrase de aventuri sentimentale si isi vor imbogati insectarul de inimi frante.
A doua jumatate. Dai in continuare dovada de toleranta si intelegere in viata de cuplu. Esti rasplatita cu aceeasi moneda: gasesti tandretea pe care o cauti. Intamplari agreabile pentru nativele singure, care simt tot mai tare nevoia securitatii sentimentale.

Gemeni
Prima jumatate a lunii.
Perioada excelenta in plan conjugal. Frecusurile mai vechi dispar ca luate cu mana. Daca esti singura, nu te arati pregatita sa-ti amanetezi inima. Dimpotriva, o sa te joci cu inimile multilor pretendenti.
A doua jumatate. N-ai niciun motiv sa doresti schimbari in ce priveste viata in doi, si nici nu se vor petrece. Armonia domneste nestingherita. Spiritul tau critic e neutralizat, n-ai ochi decat pentru calitatile partenerului. Pentru gemenele singurele, o idila benigna tinde sa ia turnura unei relatii foarte stranse.

Rac
Prima jumatate a lunii.
Sigura pe puterea ta de seductie, esti convinsa si ca partenerul tau iti este cu totul inrobit. Daca nu faci niciun efort sa instaurezi un climat calduros, viata ta de cuplu va cunoaste un esec. Racoaicele singure sa faca bine sa asculte sfaturile prietenelor care tin cu adevarat la ele.
A doua jumatate. ntelegerea castiga teren, cu pasi siguri, pe taramul vietii in doi, chiar daca inca nu esti avida de cuvinte dulci si atentii afective. Esti, oricum, mult mai toleranta si concilianta. Racoaicele fara partener nu se complac in solitudine si duc o viata sociala extrem de activa, avand toate sansele sa apara cuceritii si cuceritorii.

Citeste si:  Robert DeNiro, Anthony Hopkins si Meryl Streep vor intra in Actors Hall of Fame

Leu
Prima jumatate a lunii.
Sunt mari premise sa pui noi baze relatiei cu sotul sau iubitul, si bine ar fi sa nu ratezi ocazia asta, poate ca nu ti se va mai arata prea curand. Celibatarele au mari solicitari, nu si cheful sa renunte la starea lor de libertate, cu toate ca o lovitura de trasnet le pandeste.
A doua jumatate. Partenerul de viata iti e mai indulgent si intelegator ca oricand. Asta e un lucru bun, fiindca altminteri l-ai scoate din sarite prin cheful tau de a-l contrazice si aplecarea spre flirt. Leoaicele singure au imaginatia inflacarata si s-ar putea sa le joace feste. Nu orice barbat se indragosteste subit de ele.

Fecioara
Prima jumatate a lunii.
Armonie cat cuprinde in viata de cuplu, furtunile sunt departe de ea. Pentru fecioarele singurele, starea e apasatoare, dar cu premise sa nu mai dureze mult. Poate chiar mult visatul suflet pereche se va iti de undeva.
A doua jumatate. Prinzi curajul necesar spre a-ti aborda partenerul in privinta unor subiecte delicate: un viitor copil, mutatul impreuna, investitii majore. Initiativa foarte buna. Celibatarele sa nu se impacienteze, mai au un pic de asteptat pana la o intalnire decisiva.

Balanta
Prima jumatate a lunii.
Daca inima ta nu e daruita nimanui, o lovitura de trasnet pluteste in aer, si te vei lasa purtata pe valurile pasiunii. S-ar putea sa ajungi cu bine la liman. In cuplu, daca traiesti, vei gasi niste subiecte de discutie cu prietenele, privind partenerul tau, care va cam sughita.
A doua jumatate. Ai dificultati de comunicare cu sotul sau iubitul, de unde se naste stres si sentimentul ca nu te intelege, ca nu te mai iubeste. Din fericire, nicio cearta profunda nu pare a se ivi de aici, lucrurile tind sa se imbunatateasca pana la urma. Intalniri excitante pandesc balantele singure.

Citeste si:  Locul femeii pe piata muncii

Scorpion
Prima jumatate a lunii.
Intalniri extrem de agreabile pentru nativele aflate in cautarea sufletului pereche. O lovitura de trasnet nu e deloc exclusa. De fapt, doua: sunt premise ca partea barbateasca sa aiba parte de aceeasi patanie. In cuplu, treburile merg mai rau: dispute mai vechi tind sa reapara pe tapet.
A doua jumatate. Legaturile care au cladit cuplul se reinnoada ca prin farmec. Te simti din ce in ce mai bine alaturi de partenerul tau, ca si el alaturi de tine. O mare sansa de a intalni o la fel de mare iubire pentru nativele singure!

Sagetator
Prima jumatate a lunii.
Ai chef sa iesi in lume, sa te distrezi. Cu partener sau fara partener, indiferent ca ai sau n-ai asa ceva. Iar daca ai, ar fi rau pentru el sa nu poata tine pasul cu tine. Si ar fi greu sa poata…
A doua jumatate. Esti mai inclinata ca oricand sa vezi in partenerul tau, sot sau iubit, barbatul ideal. S-ar putea ca, in pofida generozitatii tale, el sa te contrazica, si deceptia ta va fi crunta. Celibatarele inraite au toate premisele sa-si schimbe convingerea.

Capricorn
Prima jumatate a lunii.
Vei fi mereu pe aceeasi lungime de unda cu iubitul. Ai totodata chef de libertate, iar el va sti sa ti-l respecte. Pentru capricoarnele singure, starea va fi mai greu de indurat decat in ultima vreme. Mai ales catre sfarsitul perioadei, au sansa sa scape de ea.
A doua jumatate. Celibatarele devin mult mai impacate cu soarta, ba chiar au tot cheful sa guste libertatea. Placerea de moment e pe primul plan. In cuplu, nativele incep sa-si neglijeze partenerul, facand bietul om sa-si puna tot felul de intrebari, sa-si caute vina…

Citeste si:  California, principalele atractii turistice

Varsator
Prima jumatate a lunii.
Ca sa pastrezi climatul privilegiat cunoscut in ultima vreme, toceste-ti spiritul critic fata de partener. Varsatoarele singure au o mare pofta sa profite de libertate, respingand ideea de legatura permanenta chiar si in cazuri care altadata li s-ar fi parut exceptionale.
A doua jumatate. In continuare, nativele libere vor ramane la fel de neatarnate, in pofida ocaziilor bune pe care le vor cunoaste. In ce priveste, acolo unde e cazul, climatul conjugal, acesta va fi nitel agitat, dar stimulant in ce priveste vioiciunea relatiei. O briza de gelozie, spre exemplu…

Pesti
Prima jumatate a lunii.
Nu face un zeu din iubitul tau, asa cum ai pornirea! Mai devreme sau mai tarziu – cel mai probabil, mai devreme – vei fi nevoita sa te confrunti cu realitatea cea cruda. Altminteri, luand lucrurile asa cum sunt, ai sanse sa consolidezi legaturile de cuplu. Pestoicele singure, daca nu renunta la modul lor de trai comod, exclusiv dupa pofta inimii, vor mai astepta pana sa gaseasca marea dragoste la care nazuiesc.
A doua jumatate. De acum, iti bombardezi partenerul cu reprosuri: ca e egoist, nu empatizeaza cu tine, nici vorba sa te mai iubeasca… Ce-ai cu bietul om? Pestoicele singure, curioase si doritoare de libertate, cauta noi si noi peisaje.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.