Horoscopul saptamanii 11-17 martie

Horoscop Berbec

Inceputul saptamanii te gaseste obosita, asa ca gandurile cu care pleci la drum sunt natural legate de odihna, de dorinta de a te relaxa, de a contempla. Nu ai insa prea mult timp parte de visare, pentru ca o propunere pe care o primesti, combinata cu o crestere semnificativa a nivelului de energie, te face sa pui osul la treaba marti si miercuri, cand reusesti sa iti indeplinesti promisiuni facute in trecut si sa te achiti de sarcini de care nu credeai ca o sa te achiti vreodata. Joi si sambata ai noroc in bani. Nu uita ca Mercur este inca retrograd, asa ca amana pana luni orice proiect nou.

Horoscop Taur

Dorintele pot deveni realitate, mai ales daca au legatura cu trecutul, cu revenirea in viata ta a unei persoane, a unui grup sau a unui fenomen. Iti incepi saptamana cu energie si optimism, insa nu reusesti sa tii ritmul mai mult de o zi. De marti pana joi sunt zile in care ai nevoie de liniste si odihna, zile in care ai succes pe plan relational, de exemplu in ceea ce priveste institutiile sau sefii, insa nu ar fi bine sa te inhami la treburi prea grele, pentru ca nu vei reusi. Abia joi si vineri ai suficienta energie pentru a-ti da intreaga masura a eficientei. In weekend poti apela la vechi prieteni, poti cere sa ti se faca favoruri. Amana pana luni dorinta de noi inceputuri.

Horoscop Gemeni

Mai e un pic pana cand Mercur isi incheie miscarea retrograda, deci mai ai un pic de rabdare. Amana pentru lunea viitoare orice nou inceput si profita de aceasta saptamana pentru a te asigura ca orice posibil nou proiect are construita o fundatie suficient de rigida. Ai succes in ceea ce priveste cariera, rolul tau in comunitate, relatiile cu sefii, parintii, persoanele cu autoritate. Luni ai putea primi o oferta extrem de avantajoasa de la serviciu, ceva legat intr-un fel de trecut (ceva ce ai mai incercat candva si nu a mers sau reluarea legaturii cu un vechi colaborator). Mijlocul saptamanii e placut, relaxat, optimist. Daca vrei distractie, alege serile zilelor lucratoare. De joi si pana la finalul saptamanii e recomandata odihna.

Citeste si:  4 miscari inteligente atunci cand economia incetineste

Horoscop Rac

Si saptamana aceasta esti ghidata de magneti spirituali, preocuparile tale sunt preponderent intelectuale, culturale, religioase, filosofice. Prima zi a saptamanii, mai ales, iti aduce un semn despre ce se va intampla pe tot parcursul intervalului si in general in perioada urmatoare – daca este vorba despre un nou proiect, trage de timp, asa incat inceputul sau sa aiba loc saptamana viitoare. Marti, miercuri si o mare parte din ziua de joi esti activa si ai spor in ceea ce faci, insa te-ar putea deranja o persoana apropiata care pare sa aiba un dinte impotriva preocuparilor tale „creative”. Distractie de joi si pana sambata, cu posibile flirturi si aventuri de o noapte.

Horoscop Leu

E o perioada un pic mai ciudata, in care prin intermediul viselor, al revelatiilor, al meditatiei intelegi mai mult despre propriile tale dorinte si despre ceea ce vrei sa faci in restul anului. Ai succes in ceea ce priveste cunoasterea propriei persoane. Pe de partea cealalta, nu te astepta la minuni in ce priveste banii – evita orice cheltuiala sau investitie si amana deciziile financiare importante pentru saptamana viitoare. Iti incepi saptamana cu preocupari legate de studii, de aflarea adevarului, de intelegerea lumii inconjuratoare. Mijlocul saptamanii te duce insa intr-o zona de dragoste, de liniste, de relaxare. Incepand de joi, ai succes in ceea ce faci. Daca e nevoie sa te duci in weekend la serviciu, fa-o, iti vei impresiona sefii.

Horoscop Fecioara

Pentru inceputul saptamanii, iti propui – sau asta se intampla – sa refaci o legatura cu cineva important in viata ta, poate ca in plan amoros, poate ca in plan profesional. Ce tine de trecut este in continuare bine aspectat, oricum mult mai bine aspectat decat ceea ce este absolut nou. Marti si miercuri iti muti preocuparile spre planul sexual, al sanatatii, al banilor, al viselor cu ochii deschisi. Sexul, de altfel, este o zona in care simti ca lucrurile incep sa schimbe in viata ta, se intampla ceva nou, cu parti bune, dar si cu parti rele. Pentru finalul saptamanii, iti recomandam odihna.

Horoscop Balanta

Citeste si:  Minunile ingineriei moderne

In saptamana asta poti avea un succes deosebit in ceea ce priveste treburile, sarcini mai dificile decat de obicei, probleme iesite din comun sau pe care le-ai amanat deja de cateva ori. Pe de alta parte, este interesul tau direct sa inchizi toate aceste fronturi deschise, pentru ca dupa data de 20 martie vei primi propuneri extrem de importante, care vor avea nevoie de intregul tau timp liber si te intreaga ta energie. Pana una alta, ocupa-te de rezolvarea tuturor chestiunilor trecutului. Relatii sociale, in prima parte a saptamanii. Probleme legate de bani si sex, incepand de joi.

Horoscop Scorpion

Nu uita ca miscarea retrograda a lui Mercur face ca inceputurile sa nu fie bine apectate. Tine cont de asta, mai ales ca tentatiile de a pune bazele unui proiect nou vor fi mari in aceasta saptamana. Incearca (in masura in care este posibil) sa amani lucrurile pentru lunea viitoare. Momentan, vei avea destule momente interesante pe plan sentimental, unde un foc al trecutului e posibil sa se reaprinda. Pe plan financiar, poti avea noroc de la o zi la alta, insa evita investitiile pe termen lung, deocamdata. Iti incepi saptamana cu o stare de spirit foarte buna, foarte creativa. De marti si pana sambata, preocuparile sunt legate aproape exclusiv de planul relational. Fii flexibila, fii diplomata, dar nu uita ce iti doresti.

Horoscop Sagetator

Si saptamana aceasta face parte dintr-o perioada mai ampla in care ai pus accentul pe tot ceea ce tine de camin, de familie, de copii, de sanatate. Ca si in cazul celorlalte semne zodiacale, miscarea retrograda a lui Mercur favorizeaza insa numai ce tine de rezolvarea unor probleme deja existente, de finalizarea unor proiecte deja demarate, insa pune sub semnul intrebarii orice nou inceput. Primele zile ale saptamanii sunt bune pentru a relua activitati abandonate. De marti pana joi, ceva bun se intampla pe plan sentimental, o veste buna, a carei concretizare va avea loc dupa 19 martie. Joi si vineri, treburi la serviciu. In weekend, posibil preocupari legate de sanatate.

Horoscop Capricorn

Pentru nativii capricorni, mai mult decat pentru orice alt semn zodiacal, perioada curenta este una in care sunt favorizate vorbele, nu faptele. Planurile pot fi facute, dar aplicarea lor mai trebuie sa astepte. Sfaturile pot fi cerute, dar punerea lor in practica va fi posibila de-abia saptamana viitoare. Luni e o zi in care iti recomandam sa astepti, sa ai doar reactie, nu si initiativa. Nu te teme daca ti se pare ca pierzi vremea, vei recupera mai usor timpul pierdut decat sa repari greseli facute. Mijlocul saptamanii este dedicat caminului, iar propria ta fericire devine extrem de importanta. Weekendul, inceput de vineri, este legat de dragoste.

Citeste si:  Portretul robot al femeilor lider

Horoscop Varsator

Varsatorii se pot considera unii dintre norocosii zodiacului in aceasta perioada cu Mercur retrograd, pentru ca au mintea destul de limpede. Iar o minte limpede tine adesea loc de noroc! Gandurile tale sunt in continuare legate de bani si chestiuni pecuniare, insa ar trebui sa fii precauta. Nu e momentul sa ceri o marire de salariu sau sa fortezi norocul. Luni poti reincerca sa pui pe roate un vechi proiect financiar, care a esuat. Mijlocul saptamanii favorizeaza intalnirile cu prietenii – cu cat mai vechi, cu atat mai bine. Weekendul te gaseste obosita, nu-ti face planuri prea ambitioase. Ai incredere in viitor, mediteaza, incarca-te cu energie. In curand vei primi vesti minunate!

Horoscop Pesti

Traversand semnul lor solar, nativii din Pesti continua sa fie alintatii zodiacului, cu energie si charisma de invidiat, mai ales la inceputul acestei saptamani. Din pacate pentru ei, o buna parte din perioada s-a suprapus cu Mercur retrograd, asa ca energia nu a putut fi folosita decat pentru a repara ce este stricat, si nu pentru a merge inainte. Oricum, ai destule de facut, ai datorii vechi de recuperat, vechi promisiuni care ti s-au facut si care acum sunt indeplinite. Mijlocul saptamanii favorizeaza aceste reveniri in viata ta ale unor evenimente din trecut (marti, miercuri) sau ale unor oameni pe care nu i-ai mai vazut de mult timp (joi, vineri, sambata). Ai grija la bani, evita cheltuielile. Fii atenta la mijlocul saptamanii, pentru ca vei primi o informatie valoroasa despre cum vor evolua, pe plan financiar, lucrurile in viata ta.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.