Horoscopul saptamanii 12-18 noiembrie

Berbec
In timp ce viata ta, in ansamblu, pastreaza aura de mister, de cautari si descoperiri, apare un element nou: se creeaza o legatura care evolueaza rapid. Luni si marti esti preocupata de aspecte financiare sau de rezolvarea unor probleme de sanatate. Asa cum spuneam si saptamana trecuta, esti intr-o perioada in care schimbarile nu sunt favorizate, asa ca, inainte de a lua o decizie radicala, de a face o promisiune (sau de a te desparti de cineva), nu uita: consecintele pot fi mult mai ample decat le prevezi tu. In schimb, revenirea cuiva din trecut (poate chiar pe plan amoros) este favorizata. Atmosfera in camin este calda miercuri si joi. Vineri si in weekend astrele te vor ambitioasa!

Taur
O saptamana linistita si chiar frumoasa, mai ales in ceea ce priveste serviciul, scoala, colegii si felul in care te intelegi cu ei. Pe de alta parte, nu uita de miscarea retrograda a lui Mercur: pentru aceasta perioada, lucrurile consacrate sunt sfinte! Trecutul si prezentul trebuie protejate, pentru viitor iti vei face timp ceva mai tarziu! E posibil ca in aceasta saptamana, cel mai probabil in primele doua zile ale ei, sa revina in atentia ta o „poarta” a trecutului: o relatie, o negociere, o oportunitate. Instinctul iti va spune ce ai de facut: daca a fost bine prima data, va fi bine si acum. Daca s-a terminat prost prima data, acelasi lucru se va intampla si acum. Mijlocul saptamanii are o atmosfera de mister, vis si sexualitate. Dragostea este favorizata in weekend.

Gemeni
Evita sa cumperi ceva in aceasta perioada, mai ales daca e vorba de bunuri de folosinta indelungata. Fie nu vor fi de calitate, fi nu vor fi ceea ce iti trebuie cu adevarat. Luni sau marti revine in atentia ta o treaba mai veche, de care credeai ca ai scapat, sau pe care nu ai facut-o bine la prima incercare si trebuie sa o reiei acum. O persoana din trecut ar putea reveni in viata ta: daca e vorba de un coleg sau un partener, e bine. Daca e vorba de un fost iubit, nu mai e asa de bine… Miercuri si joi poti cauta sanse noi – insa nu incerca sa reinventezi roata, ci sa pui in aplicare vise pe care pana acum le-ai ignorat. Sexualitatea, dar si problemele financiare, isi cer dreptul la atentie in weekend.

Citeste si:  Vacanta printre fantome: vasul Regina Maria

Rac

Cele mai bune zile ale saptamanii sunt si primele: luni si marti ai parte de sprijinul astrelor in ceea ce priveste dragostea, familia, tot ce tine de frumusete si creativitate, ba chiar si in ceea ce priveste speculatiile! Important e sa mergi pe cai batute si sa faci ce stii deja sa faci bine. O veche poveste de dragoste ar putea reveni in atentia ta, caz in care iti recomandam sa nu te entuziasmezi inainte de a te intreba: „de ce nu a mers bine data trecuta si de ce ar merge bine de data asta”. Daca raspunsul e bun, entuziasmeaza-te, e posibil sa fie dragostea vietii! Mijlocul saptamanii e plictisitor, rezervat problemelor cotidiene si activitatilor de rutina. Din fericire, viata redevine frumoasa si vesela incepand de vineri!

Leu
Evita sa initiezi proiecte, pe plan casnic, imobiliar sau in ce priveste investiile. Nu schimba mobila din casa si nu-ti schimba tabieturile culinare, decat eventual revenind la ceva ce ti-a placut in trecut. Luni si marti sunt zile bune, cu conditia sa mergi pe cai batute. Miercuri si joi sunt destinate dragostei si placerilor lumesti, fizice sau artistice. Daca nu ai un iubit si vrei o noapte fierbinte, nu cauta pe cineva nou, incearca un fost! Problemele de serviciu le amani pentru vineri sau chiar sambata dimineata. Daca primesti o oferta pe care ai ratat-o candva, profita!

Fecioara

Incepi saptamana bine. Desi esti ocupata, ai de completat multe hartii sau trebuie sa calatoresti, simti ca nu muncesti degeaba – probabil ca o suma de bani primita recent ti-a readus optimismul. Mijlocul saptamanii te gaseste ocupata de casa si de familie – sau cel putin asa ar fi indicat. Dragostea si placerile lumesti sunt favorizate in weekend. Incearca sa ai grija toata saptamana: verifica de doua ori documentele, fii atenta cand comunici, cand calatoresti, pentru ca pot aparea intarzieri. Atunci cand pleci de acasa, verifica daca ai luat cu tine tot ce ai nevoie. Sfatul nostru este ca, pe cat posibil, sa ai tot timpul un plan B.

Citeste si:  Horoscopul saptamanii 4-10 martie

Balanta

Banii raman principala ta preocupare in aceasta saptamana. Trebuie sa castigi cat mai mult – si astrele te vor ajuta – insa nu incerca sa castigi din activitati noi, ci facand ceea ce stii tu mai bine – sau de la clientii pe care ii ai deja. De altfel, luni si marti sunt zilele cele mai agitate pe plan financiar, insa ramane loc si pentru o ispita de natura emotionala. Mijlocul saptamanii favorizeaza treburile de rutina, calatoriile sau comunicarea, insa ai grija la posibile greseli facute prea usor. Weekendul ar trebui sa te gaseasca acasa, odihnindu-te, facand curatenie sau intalnindu-te la masa cu familia.

Scorpion
Esti o adevarata sursa de atractie pentru cei din jur. Energia, charsima si optimismul raman si saptamana asta la cote ridicate. Insa iti lipseste ceva, si anume eficienta. Simti ca, desi faci tot ce trebuie, nu reusesti sa mergi inainte cu proiectele curente si cu atat mai putin sa incepi altele noi. E o perioada care va dura pana pe 26 noiembrie si in care trebuie sa ramai fidela activitatilor deja initiate. Impresionezi usor luni si marti. Miercuri si joi ai noroc in bani – nu ceva extraordinar, dar suficient. Vinerea si apoi weekendul sunt zile agitate. Nu-ti cumpara lucruri scumpe.

Sagetator
In aceasta saptamana ai nevoie de ceva mai mult odihna decat de obicei. Odihneste-te pentru a-ti asigura energia fizica si incearca sa meditezi pentru a-ti incarca bateriile psihicului. Protejeaza-ti proiectele curente in fata posibilelor amenintari, fereste-te de greseli si evita sa te apuci de ceva nou in urmatoarea perioada. Luni si marti e bine sa eviti confruntarile directe. Abia miercuri si joi ai suficienta charisma pentru a fi tu insati. Vineri si sambata favorizeaza aspectele financiare, insa evita cheltuielile exagerate.

Capricorn

Relatiile actuale sunt cele care trebuie protejate, lasa in urma gandul ca ar putea sa functioneze o noua relatie inceputa acum! S-ar putea ca in aceasta saptamana sa te trezesti in mijlocul unui vechi grup de prieteni, cu care nu te mai intalnisesi de multi ani. Poate ca e vorba de un fost iubit sau de o idee de-a ta pe care ai sperat c-o s-o pui in aplicare candva, insa nu ai reusit. Cheia prin care trebuie sa interpretezi aceste „reintoarceri” este simpla: gustul pe care ti l-au lasat atunci ti-l vor lasa si acum! Luni si marti sunt zile de optimism si socializare. Mijlocul saptamanii te gaseste un pic obosita – ar fi bine sa te odihnesti mai multi si sa te pregatesti pentru weekend, care se anunta foarte activ si plin de energie!

Citeste si:  Unde muzica nu e...avem dans

Varsator

Te preocupa relatia cu seful sau cu profesorii, relatiile cu autoritatile sau cu oamenii importanti din jurul tau. Nu e nimic rau in asta, insa pregateste-te pentru o posibila „incercare”. Va trebui sa-ti pastrezi bunatatea, rabdarea si simtul umorului. Fii inteleapta! Luni si marti esti extrem de ambitioasa pe plan profesional, insa ar trebui sa ai grija sa nu faci nimic cu gandul la bani, bani multi sau bani nemunciti. Miercuri si joi esti foarte entuziasmata si fericita. Weekendul te gaseste intr-o pasa visatoare, meditand la viata si odihnindu-te.

Pesti

Pentru cei nascuti in zodia pestilor, saptamana in curs este una de visare. Preocuparile voastre sunt legate de cultura, educatie, dragoste. Va puteti surprinde visand la concedii exotice sau – daca va permite buzunarul – cumparand biletul de avion spre o destinatie indepartata. Unul din motivele care va poate aduce in aceasta stare este o veche amintire, poate ca regasiti jurnalul din adolescenta si va aduceti aminte ce vise aveati pe atunci, poate ca revedeti intamplator fotografii sau filme vechi. Profitati de orice ocazie care vi se ofera pentru a sta de vorba cu un prieten pe care nu l-ati mai vazut de mult sau de a vizita locuri in care n-ati mai fost de ani buni. Altminteri, astrele „respecta” programul unei saptamani bune: ambitiile profesionale sunt favorizate miercuri si joi, iar de vineri si pana Duminica se simte weekendul: atmosfera de optimism, bucurie, intalniri vesele.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.