Horoscopul saptamanii 13-19 mai

Horoscop Berbec

Pe plan financiar, norocul este in continuare de partea ta, insa trebuie sa fii activa, nu sa te astepti sa iti pice ceva din cer. Cumpararile si vanzarile sunt favorizate, la fel si primele sau maririle de salariu – daca le ceri. Nu incerca totusi sa fortezi nota, nu iti pierde contactul cu realitatea. Evita sa faci datorii sau sa le fortezi mana celor din jur sa iti dea ceva ce nu ti se cuvine. Inceputul saptamanii este dedicat sufletului, naturii. Odihneste-te si ai grija sa iti echilibrezi alimentatia. Ai grija marti in privinta posibilelor accidente legate de curent electric sau apa (sau alte „substante” care curg, care circula). Miercuri se intampla ceva in dragoste, un eveniment care va marca si urmatoarele doua zile. E mai multa senzualitate in aer, sunt favorizate activitatile creative sau speculative. Sambata e favorizata munca – fie ai restante la serviciu, fie ai de treaba acasa. Si in weekend trebuie sa fii atenta la curent/apa, ai grija sa inchizi bine robinetii si intrerupatoarele cand pleci de acasa.

Horoscop Taur

Din punct de vedere personal, esti in continuare intr-o forma buna, energica, atractiva pentru ceilalti, inclusiv in plan seual. Insa nu iti consuma gloantele degeaba. Incearca sa folosesti aceste atuuri pentru a crea si intari relatii de durata. Pe plan financiar, simti o imbunatatire a situatiei, un trend pozitiv care va continua pe tot parcursul lunii. Primele trei zile ale saptamanii sunt marcate de treburi marunte, documente, comunicare, intalniri cu rude sau amici – si de posibile probleme in aceste planuri. Urmeaza apoi o perioada de cateva zile, de miercuri pana vineri, in care devin importante dragostea, creativitatea, speculatiile, sportul. Sambata ai o zi buna pentru pariuri si jocuri de noroc. Duminica, odihneste-te.

Horoscop Gemeni

Cu aportul lui Venus, zodia ta este una dintre cele mai norocoase in aceasta perioada. Esti atractiva, insa nu ostentativ, ci la un nivel subtil, puternic. Mercur te face mai comunicativa, iti da mai mult chef de vorba si mai mult simt al umorului. Iar cu norocul pe care ti-l da Jupiter, nu te poti astepta decat la lucruri minunate, pasi importanti inainte, succes in relatii. Sunt posibile casatorii, logodne. Ciudat este ca inca nu simti toate aceste binefaceri ale astrelor si ca ai o stare mai degraba morocanoasa. E normal sa fie asa, nu te ingrijora. Odihneste-te mai mult decat de obicei, fa-ti planuri, studiaza alternativele. E indicat sa fii blanda, buna, sa iti vizitezi rudele in varsta sau prietenii mai saraci. De luni pana miercuri iti poti rezolva unele probleme financiare. Apoi urmeaza doua zile in care sunt favorizate calatoriile, vizitele, comunicarea. In aceste zile poti duce la bun sfarsit treburi migaloase si care necesita atentie la detalii. In weekend, ai grija de camin, cauta linistea si, din nou, odihneste-te cat mai mult.

Citeste si:  Cambodgia, sucesoarea Imperiului Khmer

Horoscop Rac

In viata ta, cele mai importante lucruri raman cele legate de flirturi, de distractie, de implicarea in activitatile de grup si de planuirea viitorului. Nu e o perioada tulbure si de aceea nu te intereseaza prea mult aspectele profunde ale vietii. Bucura-te de moment. Inca de luni simti ca esti in forma, iar primele trei zile ale saptamanii vor fi pline de energie. Nu uita sa dai dovada de flexibilitate in aceasta perioada, incapatanarea nu este o carte castigatoare pentru tine. Fii diplomata si saritoare, atunci cand cineva are nevoie. Miercuri, joi si vineri sunt zile cu potential in plan financiar, insa e nevoie de atentie suplimentara din partea ta. Rezolva din fasa orice problema legata de salariu sau de partenerii tai de afaceri, altfel lucrurile se vor agrava. In weekend, iti recomandam sa calatoresti, sa faci vizite, sa socializezi. Profita de aceasta perioada, pentru ca vor urma saptamani in care comunicarea cu cei din jur nu va fi deloc punctul tau forte.

Horoscop Leu

Pastreaza-ti atentia concentrata asupra carierei, a reputatiei tale profesionale si asupra prestigiului personal. In ciuda faptului ca simti ca tot ceea ce faci este nerasplatit si ca esti nedreptatita, trebuie sa stii ca ai parte de sprijinul astrelor, insa e nevoie de modestie, de rabdare, de eforturi mentinute. Luni, marti si miercuri sunt zile in care nu trebuie sa faci nimic iesit din comun, ci sa pastrezi ritmul, sa mergi pe drumuri batute. Ai nevoie de odihna, de regasirea laturii tale sprituale. Fii buna cu cei din jur, fa acte de caritate daca poti, priveste lumea cat mai cald. Urmeaza, incepand de miercuri, o perioada in care energia revine la cote normale. Poti cere sprijin si favoruri importante, poti chiar incepe proiecte de viata noi (nu insa in plan profesional). In weekend ai noroc in bani si ce tine de vanzari/cumparari.

Horoscop Fecioara

Saptamana asta trebuie sa incerci o viziune mult mai simpla, mai animalica asupra vietii. Cateodata, prea multa inteligenta e daunatoare, iar prea multa intelepciune se transforma in prostie. Profunzimile, pentru tine, vor fi inselatoare, nu doar in aceasta saptamana, ci in urmatoarele 9 luni, pana in februarie anul viitor. Calatoriile, studiile, dragostea si chestiunile legale sunt in continuare favorizate, insa si un pic periculoase. Luni si marti (si chiar buna parte din ziua de miercuri), ai parte de zile in care dorintele devin realitate, iar viitorul se coloreaza brusc in roz. Daca ai intalniri importante in plan, incearca sa le programezi marti. De miercuri si pana joi, e nevoie de odihna, de o perioada in care sa iti vizualizezi si planuiesti perioada urmatoarea. Nu uita sa dormi noaptea. In weekend iti revine energia, iar cineva devine extrem de interesat de tine.

Citeste si:  Casual Friday – prieten sau dusman

Horoscop Balanta

Si in aceasta saptamana esti atrasa de mistere, de riscuri, de aventuri. Inca iti doresti sa ajungi in pat cu un Don Juan sau sa gasesti solutia unei enigme vechi. Esti atrasa de studiu si sedusa de gandul schimbarii, iar pericolele ti se par extrem de lipsite de importanta. Insa, din pacate, nu e bine ca gandesti astfel, pentru ca e foarte posibil ca la capatul acestor „aventuri” ale tale sa nu se afle nimic bun – timp pierdut, in cel mai fericit caz. Astrele iti recomanda, mai degaraba, sa te ocupi de lucruri concrete, de ziua de maine, de rezolvarea problemelor cotidiene. Cineva este atras de tine, insa e foarte posibil ca tu sa crezi exact contrariul. Insa, pana la urma, va reusi sa iti intre pe sub piele si sa iti faca viata mai frumoasa. Luni si marti trebuie sa fii ambitioasa la serviciu. De miercuri pana vineri ai parte de distractie, de flirturi de optimism si de vesti bune. In weekend, iti recomandam odihna, discretia.

Horoscop Scorpion

In planul relational, exista inca multe lucruri care sa te entuziasmeze, insa trebuie sa stii ca, la final, va exista un grad de dezamagire in finalul oricarei povesti pe care o construiesti acum. Sfatul nostru, desi e neplacut sa ti-l dam, e sa fii egoista in aceasta perioada – si in toate lunile care vor urma pana in februarie 2014. Saptamana incepe cu preocupari legate de cultura, de societate, de studii superioare, de dragoste. Aceasta pasa dureaza pana miercuri, cand astrele muta centrul de greutate al vietii tale spre planul profesional, unde sunt favorizate relatiile cu sefii, cu oamenii importanti. Nu te astepta ca toate sa mearga bine, insa cand vei trage linie, vei fi pe plus. Evita sa te implici in chestiuni de natura legala luni, respecta regulile. Weekendul e asa cum trebuie sa fie: cu distractie, petreceri, optimism, flirturi. Si o dorinta care devine realitate.

Horoscop Sagetator

In curand, vei rasufla usurata: este ultima ta saptamana de treburi marunte si de plictiseala. Pentru o vreme, desigur. O incepi preocupata de profunzimea vietii, insa trebuie sa ai grija sa nu devii prea profunda, mai ales luni, decat daca vrei sa te certi cu cineva. Oricum, atmosfera filosofica va ramane in jurul tau pana miercuri, cand treci la preocupari mai lumesti: dragostea, creativitatea, placerile marunte. Este posibil ca aceste preocupari sa se datoreze unor probleme care apar in aceste fronturi si pe care trebuie sa le rezolvi cat mai rapid. Asta dureaza pana vineri, cand, odata cu intrarea in weekend, norocul rasare pe strada ta in privinta relatiilor. Asculta ce iti spune un nativ din Gemeni, pentru ca s-ar putea sa primesti un pont important.

Citeste si:  10 sfaturi ca sa iesi bine in fotografii

Horoscop Capricorn

Pentru nativii din Capricorn, trecerea in Gemeni va insemna mai multa munca, mai multa seriozitate. Asa ca probabil ca ar fi bine sa profiti la maxim de aceasta ultima saptamana de dragoste, de distractie, de preocupari „extra”-job, precum artele, frumusetea, creativitatea. Oricum, deja incepi sa ai tot mai mult mintea la munca, iar discutiile despre ce ar trebui sa faci pe plan profesional incep deja sa apara. Luni si marti sunt zile de discutie, de socializare, cu posibile provocari din partea iubitului tau sau a unei rude. Zile in care bunele si relele se amesteca uneori foarte rapid. Mai ales marti e posibil sa existe o ruptura in viata ta. De miercuri pana vineri, ai parte de dragoste la un nivel mai profund, ai o viziune mai intima asupra vietii. Sunt favorizate calatoriile la distanta mare si preocuparile intelectuale. In weekend, de asemenea, poti avea succes in ce tine de studiu, precum si in chestiunile legate de legi.

Horoscop Varsator

Iti incepi saptamana cu eficienta si succes la serviciu. Trebuie sa ai ceva mai multa grija de sanatate, in special in ceea ce priveste alimentatia, dieta. Miercuri, intri intr-o zona norocoasa pe plan relational – insa trebuie sa ai grija, pentru ca norocul nu este unul pur, ci o suma de evenimente contradictorii, la finalul carora tu esti cea care castiga. In weekend, dragostea trece in prim plan. E posibil sa te indragostesti (sau sa te reindragostesti de partenerul tau si sa regasesti pasiunea sexuala alaturi de el). Evita asteptarile prea mari pentru a evita dezamagirile. Fii cat mai deschisa si mai libera. Si in plan financiar ai noroc.

Horoscop Pesti

Si in aceasta saptamana accentul astral este pus pe calatorii, comunicare, treburi marunte, relatiile cu rudele. La serviciu, posibil sa ai multe hartii de intocmit si multe dead-line-uri. Curiozitatea este indicata, te va conduce spre oportunitati de a face bani. Luni, marti si miercuri ai chef de dragoste, de joaca, copilul din tine este extrem de vizibil. De asemenea, ai noroc in speculatii si in ce tine de activitati creative. Nu este insa o perioada buna pentru a face promisiuni sau pentru a incheia contracte. De miercuri pana vineri, o perioada linistita, cu preocupari legate de serviciu si de sanatate. Sambata poti avea parte de o intalnire interesanta, in urma careia sa se dezvolte oportunitati pentru viitorul tau. Weekendul este dominat de dorinta ta de a intari relatiile cu cei din jur.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.