INSULA PASTELUI – cea mai izolata insula a planetei

Daca pana acum v-am propus o trecere in revista a destinatiilor turistice insulare grecesti, apropiate si relativ usor accesibile pentru noi romani, iata ca acum va propun o destinatie aparte in primul rand datorita pozitiei sale. Este vorba despre Insula Pastelui, care se afla la 2250 km de minuscula insula Pitcairn si la 3747 km de coasta Americii de Sud. E atat de indepartata incat e o minune ca a fost descoperita inainte de perioada navigatiei moderne, dar indraznetii marinari polinezieni, care au colonizat insulele risipite din Oceanul Pacific, au ajuns aici intre anii 450 si 690 d.H si au pus bazele unei populatii care a prosperat in totala izolare timp de 1000 de ani.

Denumirea de Insula Pastelui i-a fost data de navigatorul Jacob Roggeveen, care a redescoperit-o, din greseala, in ziua de Pasti a anului 1722. Pentru localnici insa, ea se numeste Rapa Nui, adica ‘Buricul Pamantului’.

Acest petic de pamant, de forma triunghiulara, avand o suprafata de numai 171 kmp, a devenit punct de atractie turistica datorita statuilor sale gigantice.

Casele si hotelurile sunt concentrate in zona singurului oras din Rapa Nui, Hanga Roa, iar aterizarea pe aeroportul Mataveri este ca un sport extrem – pista fiind atat de scurta incat, privind pe geam, ai senzatia ca vei ateriza in apele oceanului.

Odata ajuns pe insula, turistul este fascinat de multitudinea statuilor antice, cioplite in special din tuf vulcanic poros. Piatra din cariera Rano Raraku, craterul unui vulcan stins, s-a dovedit cea mai potrivita pentru realizarea statuilor, desi cateva au fost cioplite si in bazalt sau scorie vulcanica rosie. Amplasamentul carierei inca mai este plin de statui neterminate si abandonate, iar in jurul lor se gasesc mii de ciocane de bazalt, unelte de piatra dura folosite la dislocarea tufului vulcanic din depozit sau la cioplirea lui. Cele 394 statui din cariera, ramase in diferite stadii de executie sunt ca un muzeu ce ilustreaza etapele procesului de realizare a acestor giganti.

Majoritatea statuilor au fost proiectate spre a fi ridicate pe platformele ceremoniale de piatra care inconjoara coastele insulei. Chiar si aceste platforme sunt constructii uimitoare, lungi de pana la 150m si inalte de 3m, cu umpluturi de pietris si imbracate in blocuri masive, atent cioplite. Pe ele, statuile gigantice care au reusit a fi aduse pana la destinatie, au fost asezate cu fata spre uscat. O mare parte din ele au fost insa daramate, motivatia distrugerii ansamblului monumental fiind la fel de controversata ca si cea a ridicarii lui.

Cele peste 800 de statui, denumite de localnici moai, aflate in diferite zone ale insulei si in diferite pozitii, au totusi o arhitectura asemanatoare, un stil specific doar lor.
Ele redau capul si partea de sus a trupului, pana sub talie, fara picioare. Umerii si bratele exista, dar antebratele sunt simple sculpturi in relief, superficial pozitionate peste burta.
Trasaturile sculptate cele mai puternic sunt rezervate capului, care se caracterizeaza printr-o gura, nas si barbie proeminente si arcade bombate. Partea dorsala a capului este de obicei plata, dar urechile alungite ies in evidenta pe ambele parti. Ochii, a caror finisare se facea la final folosindu-se coral alb si scorie rosie erau cei care confereau statuilor forta lor spirituala. Un fapt semnificativ in acest sens este ca, atunci cand au fost daramate, statuilor care nu au cazut cu fata in jos li s-a distrus zona ochilor prin lovire puternica.

Ultimul element distictiv era asezarea pe varful capului a unui bloc de forma unei tobe, numit pukao, realizat din scorie rosie provenita dintr-o cariera de la Puna Pau.

Ca dimensiuni, printre statuile de pe Insula Pastelui se numara cateva dintre cele mai mari imagini umane cioplite vreodata, ele variind de la 2 pana la 10 m inaltime. Cea mai mare dintre cele care a fost amplasata cu succes in pozitie este numita ‘Paro’ si cantareste 82 tone. Cea mai mare dintre toate insa, numita pe buna dreptate ‘El Gigante’, a fost parasita in cariera Rano Raraku. Ea masoara 20 m lungime si cantareste 270 tone.

Se presupune ca statuile reprezentau stramosi venerati sau personalitati respectate ale comunitatilor, dar efortul de ridicare a lor si defrisarile masive, necesare obtinerii lemnului folosit la manevrarea uriaselor sculpturi au adus vremuri de foamete si razboaie. In timpul acestora populatia a fost redusa drastic iar statuile au ajuns tinta grupurilor ostile, fapt care explica oarecum distrugerea si rasturnarea celor care au reusit a fi aduse si instalate pe platforme.

Actual multe dintre ele au fost restaurate, ridicate din nou, refacindu-li-se ochii si bulgarele de pe cap. Insirati in linie si scrutind intinderile de pamant, uriasii de piatra ai Insulei Pastelui constituie o surprinzatoare ilustrare a ceea ce se poate realiza cu o tehnologie relativ simpla si o populatie limitata, dar si a cat de usor poate fi distrusa aceasta realizare de rivalitatile aparute chiar si pe un spatiu atat de mic.

Daca vreodata va incumetati sa faceti o vizita in buricul pamantului, veti afla poate mai multe, privind statuile sau ascultand legendele povestite de unul sau mai multi din cei cateva sute de localnici care mai traiesc pe insula sau vin aici doar in sezonul turistic – din ianuarie pana in martie, cand este mai cald.