fbpx

Imparatul Japoniei implineste 75 de ani

Împăratul Japoniei, Akihito, împlineşte marţi 75 de ani, dar celebrările sunt eclipsate de problemele familiei imperiale, îngrijorată în legătură cu continuitatea la Tron, relatează AFP.

Urcat pe Tron în 1989 după moartea tatălui său Hirohito, Akihito a încercat să păstreze dimensiunile simbolice ale funcţiei, a acţionat mai intens în scopuri de binefacere şi a respectat tradiţiile Palatului. Însă, la 75 de ani, este slăbit de probleme de sănătate.

La 9 decembrie, medicii săi au găsit urme de sânge în stomacul acestuia, la câteva zile după ce fusese diagnosticat cu aritmie cardiacă. Programul lui Akihito, operat de cancer la prostată în 2003, a fost eliberat, iar împăratul a renunţat la tradiţionala conferinţă de presă de sfârşit de an, pentru a se odihni.

Citeste si:  Horoscopul saptamanii 23-29 decembrie

Potrivit şefului Agenţiei imperiale, Shingo Haketa, stresul ar fi cauza acestor probleme de sănătate.

ÃŽmpăratul „este îngrijorat de câţiva ani de viitorul familiei imperiale ÅŸi de alte chestiuni legate de Casa imperială”, a explicat Haketa. Dinastia imperială are o vechime de 2.600 de ani, potrivit mitologiei, care îi prezintă pe împăraÅ£ii Japoniei ca descendenÅ£ii ZeiÅ£ei Soarelui Amaterasu.

Este cea mai veche familie regală din lume şi continuitatea este una dintre principalele griji ale împăratului, pentru că, de la o lege din 1889, numai persoanele de sex masculin pot urca pe Tron. Câteva împărătese au domnit în trecut în Japonia, până la Go-Sakuramachi, ultima femeie care a urcat pe tronul Crizantemei, între 1762-1771.

Citeste si:  Cand Madonna nu e acasa...

Akihito ÅŸi soÅ£ia sa, Michiko, au doi băieÅ£i – Nasruhito, cel mai mare ÅŸi principalul moÅŸtenitor, ÅŸi Akishino, al doilea pe listă. ÃŽnsă, timp de 40 de ani, niciun alt băiat nu s-a născut în familia regală. Presa a scris mult despre tensiunile din Palat ÅŸi despre presiunea la care este supusă Masako, soÅ£ia lui Naruhito, pentru a naÅŸte un băiat, ea suferind chiar o depresie din această cauză.

Masako a născut o fetiţă în 2001, ceea ce a relansat dezbaterea legată de accesul femeilor la Tron. Naşterera unui băiat cinci ani mai târziu în familia lui Akishino, fratele prinţului moştenitor, a pus capăt veleităţilor reformatoare, fără a rezolva însă problema succesiunii.

Citeste si:  Secretele erotice ale zodiilor

„Ne aflăm într-o situaÅ£ie foarte periculoasă, ca ÅŸi cum am conduce o maÅŸină fără asigurare. Este evident că acest lucru îl supune pe ÃŽmpărat la mult stres”, a spus Tsuneyasu Takeda, descendentul unei familii afiliate la Casa Imperială.

Când prinÅ£esa Masako a împlinit 45 de ani, la 9 decembrie, medicii săi au cerut presei să-i rezerve „un tratament uman ÅŸi călduros” pentru a o ajuta să iasă din depresie.

PrinÅ£esa nu mai participă aproape deloc la ceremoniile oficiale ÅŸi nici la deplasările soÅ£ului ei, din 2003, din cauza stării sale de sănătate, iar, potrivit observatorilor, eticheta foarte constrângătoare a Palatului ar fi la originea acestei depresii. Ipoteza „i.a rănit profund pe împărat ÅŸi soÅ£ia sa”, a spus Haketa.

Un comentariu
  1. Si cica exista egalitate intre femei si barbati. Femeia trebuie sa nasca neaparat baiat pt binele familiei regale. O fata ca mostenitoare schimba total traditiile unui popor. Cata presiune pe saraca femeie! Egalitate?…niciodata!

Lasă un răspuns la japonia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.