Inocenti doar pana la proba contrarie

Ori de cate ori vedem filme, documentare, ori de cate ori vizitam muzee sau avem acces la vreun fel de marturie privind dictaturi – de orice culoare si orientare politica ar fi ele, ne intrebam mereu nu cum de au fost Hitler, Stalin etc atat de cruzi, ci cum a fost posibil sa obtina sprijinul populatiei. Cum a fost posibil ca neamtul de rand sa sprijine un regim care-l trimitea pe copilul vecinului sau evreu in camerele de gazare. Ne asiguram mereu ca nu ar mai fi posibil asa ceva, nu in “lumea civilizata”. Credem ca drepturile omului ne-au fost topite si turnate in sange si ca reactionam vehement impotriva oricarei incercari de constrangere, de limitare a libertatilor noastre. Credem ca nu suntem atat de “rai”, ca ne-am invatat lectiile.

Cam asa cred si elevii unei scoli din filmul Die Welle in cadrul unui curs numit “Autocratie”, film al regizorului Dennis Gansel, pe care l-am descoperit abia acum, el datand din 2008. Sunt convinsi ca in Germania nu ar mai putea avea vreodata sprijin un regim politic de tip fascist sau orice alt tip de regim totalitar. Profesorul lor insa, unul tanar si apeland la pedagogii atipice, incearca in mod subtil sa le demonstreze ca se insala propunandu-le un experiment care urmeaza sa dureze o saptamana.

Citeste si:  Femeile in lume: mutilari genitale in Sierra Leone

Sub pretextul explicarii modului in care functioneaza o autocratie, le cere studentilor sa-i accepte autoritatea. La inceput le impune cateva reguli simple legate de postura in banca, de modul de adresare (nu-l mai striga Rainer, ci domnul Wenger). Studentii sunt incantati, totul pare un joc interesant. Apoi, lucrurile evolueaza. Se adopta o uniforma, iar cei care o refuza sunt marginalizati, apoi chiar un salut specific. Mecanica grupului se schimba. Legaturile de prietenie existente anterior incep sa se deterioreze, in timp ce altele se formeaza, extrem de improbabile in conditii normale (tocilarul clasei ajunge sa fraternizeze cu scandalagiii). Pentru ca spre sfarsit, lucrurile sa degenereze in violenta, iar pustii sa se comporte ca niste fascisti veritabili.

Desigur ca exista si cativa “disidenti”. Dar nu asa de multi cum ne-am fi asteptat. O eleva se revolta si incearca sa avertizeze asupra pericolelor reprezentate de Die Welle. Dar majoritatea se simt implicati, simt ca fac parte din ceva, simt ca blazarea, in cazul unor, sentimentul de inadaptare pe care le aveau inainte au disparut si ca Die Welle le da, in sfarsit, o directie, un sens. Si, prin urmare, isi cenzureaza colega care gandeste diferit si o exclud.

Citeste si:  Luis Lazarus batut de primarul din Voluntari

Filmul este incomod. Si tocmai de aceea trebuie vazut. Modul nostru de gandire, confortul moral la care am ajuns si care ne face sa spunem “eu nu mi-as turna niciodata semenii la Securitate”, “eu nu as sprijini niciodata un regim criminal”, “nimeni nu ne mai poate manipula acum”, sunt cele mai periculoase. Tocmai somnul acesta, tocmai siguranta aceasta care noua, celor care au sub 40 de ani in prezent, nu ne-a fost niciodata testata reprezinta puncte nevralgice.

Regimurile dictatoriale, desi par ca se adreseaza maselor, ataca chestiuni sensibile in indivizi. Copiii aceia aveau toti anumite probleme de ordin social. Fie parinti care-i ignorau, fie parinti cu care nu mai rezonau, fie pur si simplu un fel de blazare, de stare de autosuficienta. De aceea, experimentul a functionat atat de bine. Pentru ca a gasit o usa prin care sa se strecoare extrem de eficient. Tinerii debusolati pot gasi intr-o dictatura un set de repere care le lipseau inainte. Personalitatile slabe pot gasi un sentiment de apartenenta, simt ca si-au gasit, in sfarsit, un loc al lor. Singura “rebela” reprezinta tiparul celei mai bune fete din clasa, sigura pe ea, sigura de ceea ce reprezinta.

Citeste si:  Corpul lui Michael Jackson, cerut de ivorienii care l-au incoronat Maiestatea Sa, Amalaman Anoh

Iar daca vi se pare prea sf scenariul filmului, dati-mi voie sa va spun ca acesta a avut la baza un caz real. Da, experimentul s-a facut in realitate, in ’67 intr-o scoala din California.

In The Guardian a aparut la lansarea filmului in Marea Britanie un interviu cu profesorul american Ron Jones, cel care a realizat experimentul. Va redau aici cateva dintre cele mai interesante remarci ale sale si va invit sa meditati asupra lor.

Intrebat fiind daca ar repeta experimentul, Jones raspunde: “Nu. Pentru ca ar pune oamenii in pericol. Sunt bucuros ca l-am facut pentru discutiile pe care le-a starnit. A oferit un punct de plecare in modul in care predam despre fascism. Dar e ca bomba atomica. E ea valoroasa? Da, este, dar este si periculoasa. (…) Prin acel experiment, am dezlantuit ceva in sufletul tuturor, iar asta e devastator. I-am facut sa creada ca e o noua realitate, care le place, ca ordinea si controlul sunt interesante. Toti am trecut prin asta. Eu insumi am fost subiect al experimentului.”

De asemenea, a declarat ca si acum, la atatea decenii, sunt oameni care ii scriu si care il roaga sa repete experimental, iar o televiziune britanica a dorit sa faca un reality show bazat pe el.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.