Investigatii mateine – un demers psihanalitic

Craii de Curtea-Veche ne-a infiorat adolescenta multora dintre noi. In noianul cartilor “obligatorii” pe care le includea programa de la literatura romana din liceu, romanul lui Mateiu Caragiale reprezenta o pata insolita, o aroma exotica, ciudata. In Investigatii mateine, aparuta la Polirom, in coeditare cu Biblioteca Apostrof, Ion Vianu executa o analiza extrem de interesanta, nepedadogica si nedidactica, spre bucuria mea, a legaturilor dintre opera si biografia autorului. De obicei, spun „pas” unei astfel de perspective, insa cartea lui Vianu m-a determinat ca, pe viitor, sa ma gandesc a doua oara.

Se citeste usor, nu va temeti, si nici nu abunda in informatii destinate exclusiv cunoscatorilor. Este insa bizar de intunecata pentru tonul neutru pe care il asteptam de la criticii, istoricii si teoreticienii literari. Intunecata pentru ca Ion Vianu are curajul de a cobori in niste straturi negre, nu prea placute vedere, ale biografiei lui Mateiu Caragiale.

Perspectiva este cea psihanalitica, se incearca fixarea unui diagnostic, pentru ca, intr-adevar, avem de-a face cu un caz, mergandu-se pe procedeul ipotezei. Mateiu Caragiale a fost fiul din flori la mult mai celebrului Ion Luca Caragiale care a refuzat initial sa-l recunoasca, negandu-i numele. Copilul Mateiu Caragiale nu a fost insa rodul unei aventuri pasagere, ci a unei relatii de concubinaj am putea spune, ca sa ne exprimam in termeni actuali. Fiu din flori care totusi a ajuns sa creasca langa tatal sau, tata pe care il ura. Fiu al unei mame de conditie modesta a carei existenta o ascunde, o imbogateste, o transforma intr-una fictiva. Genealogie inventata, radacini false expediate intr-o nobila Viena si o mama reala ascunsa intr-un grajd de ochii societatii in care incerca sa-si faca un loc in acea vreme. Apoi, mai tarziu, arivismul scriitorului, vanatoarea de functii si averi, investirea erotismului cu rolul unic de a parveni. Un portret deloc magulitor pentru un scriitor mare, nu-i asa?

Citeste si:  Horoscopul lunii aprilie

Destinul lui Mateiu Caragiale sufera de numeroase complexe, de multiple zone umbrite, insa literatura il salveaza, ii da sansa de a faptui pe hartie ceea ce nu poate realiza in viata reala. Nu insa total. Chiar si dupa succesul inregistrat de Craii de Curtea-Veche, setea omului Mateiu Caragiale ramane prezenta, il chinuie, il framanta. Confirmarea valorii sale nu-i aduce liniste, caci putem vorbi in cazul acesta de un talent care a depasit vocatia. Mateiu Caragiale si-a dorit mai mult sa fie ministru decat scriitor, si-a dorit mai mult averi si recunoastere financiare decat elogii din partea criticii literare. Si aici se afla dramatismul vietii sale, in aceasta neimplinire, in acest destin despre care credea ca nu si-a atins nicicand adevaratul potential. Periplul lui Ion Vianu, acel du-te vino de la personajul literar la viata scriitorului este unul fascinant, riscant, dar care face si dovada unei imaginatii bine tinute in frau, ferindu-se de exagerari. Paricidul neinfaptuit are loc in Craii de Curtea-Veche, crima la care viseaza fara sa aiba curajul sa o comita se desfasoara in paginile romanului, statutul de mosier, de fiinta dedicata frumosului, traind intr-un dolce farniente este atins si el in cadrul aceleiasi carti.

Citeste si:  Invata sa fii bogat!

Mateiu Caragiale este prezentat ca facand parte din descendenta unui Wilde sau a unui Baudelaire, oameni care au dorit sa faca din propria lor viata o opera de arta, plasand literatura ca atare pe locul doi. In acest scop, si-au imbogatit biografia, au incercat mereu sa se plaseze in pozitii insolite, au incercat sa socheze mereu „bunul burghez”, sa aduca scandalul acolo unde apareau, sa creeze un personaj din ei insisi. Mateiu Caragiale se priveste obsesiv dinafara fiintei, se vede ca plasmuire si mai putin ca realitate ontologica. Unul dintre personajele-model este imprumutat din „Arivistul” lui Champsaur, un autor francez minor pe care istoria literara l-a cam uitat. Crima oedipiana, parvenirea, viata de huzur la care Caragiale-fiul tanjea sunt motive pe cat de literare, pe atat de biografice. Ion Vianu isi sustine afirmatiile prin analiza unor extrase din jurnalul matein pe care le pune in oglinda cu episoade ale intrigii din roman sau din nuvele, povestiri. Citeaza insa si alti exegeti, alti pasionati de opera si viata mateine (Alexandru George, Paul Cernat, Matei Calinescu).

Citeste si:  De la artizanal la digital Muzeul National al Taranului Roman sarbatoreste 23 de ani de la refondare prin lansarea unei aplicatii de mobil

Ca un amanunt „picant” si care ar putea da nastere unor discutii, trebuie sa va amintesc ca Ion Vianu insusi este fiul Cuiva, si anume fiul lui Tudor Vianu.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.