Irlanda – insula de smarald

Fie ca iti place natura, fie ca te pasioneaza cultura tarilor prin care treci, sau iubesti, pur si simplu, oamenii, Irlanda este ideala pentru o vacanta. Oricine o viziteaza gaseste cel putin un motiv pentru a nu se mai intoarce niciodata acasa: viata de noapte, bogatia culturii, natura uluitoare sau oamenii prietenosi si educati.
Culoarea cel mai des intalnita in peisajele irlandeze este verdele, nu degeaba este numita Insula de Smarald. Poate nu sunt chiar 40 de nuante de verde asa cum spunea melodia lui Johnny Cash, dar, in orice caz, aici vezi mai mult verde decat in alte tari europene. Totusi, nu toate atractiile naturale ale tarii au culoarea smaraldului.

Burren este o zona carstica acoperita cu roci calcaroase, formata acum 340 de milioane de ani ca fund de ocean si ramasa neschimbata inca din Era Glaciara. Regiunea masoara aproape 300 de kilometri patrati plini de pesteri, coaste salbatice, parauri si izvoare subterane, prapastii si stanci amenintatoare. Bizar este si peisajul oarecum lunar de la Digul Uriasului. Este vorba de coloane de bazalt cu mai multe laturi, rezultate prin scurgerea, intarirea si spargerea lavei, care au creat o formatiune asemanatoare unui manunchi de creioane uriase.

Citeste si:  Un concert plin de note stridente

Chiar daca nu ar exista aceste valoroase monumente naturale, coasta irlandeza cu stanci uriase si plaje aurii, marginite de Oceanul Atlantic si Marea Irlandei, ar fi de ajuns pentru a atrage turistii.

Satele irlandeze in toata splendoarea lor pot fi admirate in special in partea estica a tarii. Aici peisajele pastoresti, viata rurala autentica si ruinele vechilor castele medievale farmeca orice turist si orice entuzist al activitatilor in natura. Partea nordica in schimb este faimoasa pentru natura salbatica si apreciata mai ales de amatorii sporturilor extreme.

Citeste si:  Mircea Horia Simionescu a castigat Marele Premiu Prometheus pentru Opera Omnia, sectiunea literatura

Traind in peisaje de basm, nu poti sa nu crezi in povesti. Irlandezii cred mai mult decat orice alt popor in miturile, traditiile si legendele lor. Eroi romantici, creaturi infricosatoare, cavaleri neinfricati, domnite firave, batrani intelepti populeaza imaginatia irlandezilor. Nici nu e de mirare cand vorbim de umasii druizilor celti.

Dintre toate traditiile, cel mai aproape le sunt muzica si dansul prezente peste tot, de la pub-urile marilor orase pana la festivalurile rurale. Toata lumea cunoaste dansul irlandez asa cum apare el pe scena, insa nu vei sti ce inseamna el cu adevarat pana nu incerci sa dansezi intr-un pub impreuna cu multimea de oameni.

Pentru ca vorbim de pub-ul irlandez, acesta nu este un simplu bar in care bei un pahar cu prietenii. Este inima vietii culturale si sociale in Irlanda. Aici oamenii se intalnesc pentru a schimba impresii in legatura cu vremea, politica, viata in general, pentru a dansa, pentru a asculta poezii si muzica sau pentru a savura un pahar de Guiness, bautura deja traditionala.

Citeste si:  Gheorghe Hagi

Irlanda are doua capitale. Dublin, cel mai cunoscut oras al tarii este capitala republicii irlandeze si unul dintre cele mai cool orase europene. Orasul, cosmopolit si diversificat, este plin de energie si viata datorita restaurantelor, pub-urilor, buticurilor, galeriilor de arta si muzeelor. Belfast, capitala Irlandei de Nord, este faimos pentru viata de noapte – un oras care stie sa se distreze. Cluburile Belfastului sunt cunoscute ca fiind unele din cele mai animate si mai antrenante din Europa, dar nici shopaholicele nu se vor plictisi. In Irlanda, toata lumea gaseste cate ceva de facut.


Un comentariu
  1. nu stiam k e asa interesanta irlanda…cunosc pe cineva care a fost acolo….si mi-a spus k e de vis…s-ar fi mutat acolo…
    stiam k este o tara cu f multe castele…cu legende si cavaleri…dar despre aceste coaste superbe si despre viata de noapte nu stiam….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.