fbpx

Juanes la Bucuresti 3.09.08

Please select a featured image for your post

In aceasta seara incepand cu ora 20 Sala Polivalenta din Bucuresti va gazdui primul concert in Romania al artistului columbian Juanes. Evenimentul este organizat sub patronajul Fundatiei Phoenix si face parte din a doua etapa a turneului mondial prin care rockerul isi promoveaza ultimul album La vida es…un ratico.

Cine este de fapt Juanes ? Pe numele sau adevarat Juan Esteban Aristizabal Vasquez, artistul s-a nascut in 1972 la Medelin. Primele contacte cu muzica le-a avut la sfarsitul anilor 80, de altfel timp de 10 ani din 1988 pana in 1998 a facut parte din Ekhymosis, o trupa ce aborda genul heavy metal influentati mai ales de Metallica. Fara a cunoaste un succes deosebit trupa scoate 4 albume si se impune cel putin pe scenele din America de Sud.

Juanes alege sa se ocupe de cariera sa solo, astfel ca in anul 2000 apare primul sau album Fijate Bien care se bucura de un real succes oprindu-se pentru 10 saptamani pe primul loc in topurile din Columbia. Mai mult, ii aduce tanarului artist trei premi Latin Grammy. Dupa numai doi ani, in colaborare cu acelasi producator, Gustavo Santaolalla apare al doilea album, Un dia normal. Este unul din cele mai de succes albume ale vreunui artist latin, a primit discuri de platina si de aur in numeroase tari, a ramas timp de 92 de saptamani in top 10 Bilboard Latino. In 2003 Juanes a castigat 5 premii Grammy. A dios le Pido a fost desemnata melodia anului.

Citeste si:  Noi tehnici de evaluare la interviu - analiza grafologica
Mi Sangre, albumul aparut in septembrie 2004 i-a adus artistului alte premii dar a suscitat si numeroase polemici pe marginea hit-ului La camisa nera preluat imediat de neo-fascistii italieni cu trimitere la camasile negre de pe vremea regimului fascist al lui Mussolini. Artistul s-a dezis de aceste apropieri afirmand ca muzica sa nu are nici o legatura cu fascismul si ca oamenii pot interpreta oricum melodiile lui.

Ultimul album, aparut in octombrie 2007, La vida es .. un ratico este promovat in cadrul acestui turneu. Inainte de concert Juanes va primi din partea casei de discuri Universal Music Romania Discul de Platina pentru acest ultim album.

Ar mai fi de spus despre Juanes ca spre deosebire de alti artisti latino americani, a afirmat ca nu va canta niciodata in limba engleza, considerand ca doar in spaniola se poate exprima cu adevarat. Muzicianul se ocupa indeaproape si de actiuni umanitare, fundatia sa Mi sangre a avut numeroase actiuni pentru a sprijini mai ales victimele minelor antipersonal.

Citeste si:  Targ de Sfantul Nicolae (4 – 6 decembrie 2015)
Concertul din aceasta seara va fi deschis de reprezentanta Argentinei la Cerbul de aur 2004, Analia Selis si de Catalin Josan. Analia Selis s-a aratat incantata de ocazia unica de a urca pe scena alaturi de un nume atat de important din muzica latino, un artist pe care publicatiile americane il considera printre cele mai influente 100 personalitati din lume.

Pentru cei care nu au reusit inca sa isi procure bilete pentru concertul ce va incepe in aceasta seara la ora 20 la Sala Polivalenta, avem o veste buna, inca se mai gasesc bilete ! Pretul acestora este de 100, 150, 200 sau 300 de lei, in functie de loc.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.