Kertész vorbeşte despre totalitarismele pe care le-a trait, scriindu-si ultima carte

La 79 de ani, luptând cu boala Parkinson, Imre Kertész povesteşte, deschis, într-un interviu acordat cotidianului Nouvel Observateur, despre trauma lagărelor de exterminare naziste, pe care a trăit-o în adolescenţă, plătind, astfel, tribut originii sale iudaice.

Născut la Budapesta în 1929, scriitorul distins cu Nobel în 2002 este deportat în lagărul de la Auschwitz, în 1944, apoi transferat la Buchenwald. Avea doar 15 ani ÅŸi drama deportării îi va marca întreaga viaţă. După război, îmbrăţiÅŸează cariera jurnalistică, iar din anii ’50 se consacră scrisului. Scrie cu fervoare despre nenorocirile secolului XX, despre drama identitară a evreilor, fără a-ÅŸi pierde însă umorul ÅŸi candoarea literară, dar nu trece pragul mărturisirii.

Spre deosebire de mulÅ£i dintre scriitorii spaÅ£iului comunist, Imre Kertész nu părăseÅŸte Ungaria, considerând chiar că Å£ara lui s-a „salvat”, într-un fel, de trauma Holocaustului, preferând să pună între paranteze episodul nazist. „Ungurii au fost atât de răniÅ£i în sentimentul lor naÅ£ional, încât le este greu să vorbească despre Holocaust în Ungaria”, explică Kertész de ce cărÅ£ile lui sunt mai bine primite în Germania decât în Ungaria.

Citeste si:  Costa Rica, patria romului

În timpul comunismului, Kertész a lucrat ca muncitor necalificat, ca scriitor şi traducător liber-profesionist. A tradus din operele lui Elias Canetti, Sigmund Freud, Hugo von Hofmannsthal, Friedrich Nietzsche, Joseph Roth, Arthur Schnitzler, Ludwig Wittgenstein, dar şi din operele autorilor moderni austrieci şi germani. A obţinut un număr impresionant de premii, printre care Premiul Jozsef Attila (l 989), Premiul Orley (1990), Premiul Literar de la Brandenburg (1995), Premiul Marai Sandor (1996), Leipziger Literaturpreis fur die europaische Verstandigung (1997), Premiul Herder (2000). În 2002, Academia Regală din Suedia i-a acordat Premiul Nobel pentru literatură.

De-abia în 2002, la 30 de ani după căderea zidului Berlinului, Kertész se mută în Germania, la Berlin, „acest oraÅŸ care nu-ÅŸi ascunde trecutul”, după ani în care a tradus Nietzsche, Hofmannsthal, Freud, Roth ÅŸi Wittgenstein.

Citeste si:  Horoscopul pasionatelor de moda

Fără să scrie propriu-zis memorialistică, Kertész recreează universul concentraÅ£ionar, îmbinând ficÅ£iunea cu fragmente autobiografice. Miza scrisului lui este una prin excelenţă umană, aceea de a ÅŸti cum se salvează individul supus terorii ÅŸi exilului, prezervându-ÅŸi dimensiunea etică ÅŸi pe cea religioasă. Eseurile sale sunt atribuite atât literaturii, cât ÅŸi teoriei asupra totalitarismului. „Este imposibil să descrii Auschwitz-ul. Este o sarcină mult prea imensă. ÃŽn revanşă, putem scrie despre consecinÅ£ele etice ÅŸi umane ale Auschwitz-ului”, mărturiseÅŸte autorul neputinÅ£a de a fi împărtăşit lumii propria-i experienţă.

Revenit la Auschwitz o singură dată, în 1999, Kertész a văzut, dincolo de obiectele devenite piese de muzeu, urmele suferinÅ£ei trăite de evrei: „Holocaustul este diferit de celelalte forme de genocid. Pentru că are loc în sânul civilizaÅ£iei creÅŸtine. A ruinat într-un fel spectaculos toate valorile”. Una dintre tezele lui Kertész este aceea că Holocaustul face parte din cultura occidentală, la fel ca limbajul, muzica ÅŸi literatura. Kertész recunoaÅŸte că nu-ÅŸi poate asuma o identitate evreiască, de vreme ce a ales să trăiască în Europa, ca un european. „Nu voi fi nicioadată un cetăţean evreu. Nu voi fi nicioadată religios”, îşi rezumă scriitorul identitatea.

Citeste si:  Scrisorile bomba

Nenorocirea de a fi cunoscut nu una, ci două feţe ale totalitarismului, una în forma nazismului, iar cealaltă încarnată în comunism l-a ajutat să depăşească propria tragedia a lagărului şi să privească fenomenul totalitar în logica lui, una profund anti-umană.

Transformarea omului în maÅŸinărie, în comunism, predominarea supravieÅ£uirii ÅŸi lipsa criticii, anomaliile care defineau relaÅ£iile interumane pot fi, câteodată, mult mai dure decât deporaterea în lagărele naziste, spune, cu amărăciune, scriitorul care mai are o sigură carte de scris: „ultima mea carte, despre faptul că trebuie să acceptăm că murim”.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.