Jurnalistul ÅŸi scriitorul ceh Martin Danes explică, într-un articol postat pe Rue89, intitulat „De ce cehii îl detestă pe Milan Kundera”, care sunt motivele pentru care Milan Kundera nu este iubit în Å£are sa natală.
Potrivit acestuia, se pare că cehii nu pot ignora nici bănuiala că scriitorul, care trăieşte acum la Paris, ar fi colaborat cu instituţiile comuniste, dar nici nu pot să-i ierte exilul benevol, prelungit şi după căderea regimului comunist.
Cehii, spune răspicat Danes, nu se exilează, pentru că abandonarea ţării echivalează cu un act de trădare: „Nu putem ierta plecarea unui ceh, atunci când fugarul nici măcar nu se repatriază, umil, în Å£ara sa natală. Kundera nu s-a întors. Mai mult, ÅŸi-a consumat ruptura schimbându-ÅŸi limba în care scrie”.
Mai mult, Danes reia episodul din octombrie 2008, când săptămânalul praghez Respekt l-a acuzat pe Kundera de delaţiune, înţelegând îndepărtarea de ţară a scriitorului prin prisma sentimentului de vinovăţie pe care acesta l-ar resimţi. Potrivit hebdomadarului, Kundera l-ar fi turnat serviciilor de poliţie politică pe Miroslav Dvoracek, care a fost ulterior arestat şi încarcerat timp de 14 ani.
Milan Kundera a comentat atunci laconic dezvăluirile, negând orice delaÅ£iune. ÃŽn cartea apărut recent în FranÅ£a, însă, intitulată „Une rencontre”, Kundera pare a răspunde acuzelor într-o manieră care-l arată ÅŸi mai vinovat, comentează Danes. „ÃŽn epoca procurorilor, ce mai înseamnă viaÅ£a? O suită lungă de evenimente făcute pentru a disimula, sub suprafaţă înÅŸelătoare, Vina”, scrie Kundera, în capitolul consacrat lui Bertolt Brecht.
Cehii nu pot înÅ£elege de ce Kundera, dacă este nevinovat aÅŸa cum pretinde, nu s-a întors în Å£ara natală, de vreme ce din 1989 există o lege prin care pot fi restituite toate bunurile confiscate în comunism, iar actualul preÅŸedinte Vaclav Klaus le-a transmis compatriÅ£ilor exilaţă că „emigrarea nu mai este o soluÅ£ie”.
Nici tensiunile dintre Kundera ÅŸi Vaclav Havel, marcate de polemici publice privind interpretarea evenimentelor din 1968, nu-l ajută pe scriitor să recâştige inima compatriÅ£ilor săi, mai ales că, în divergenÅ£ele cu Havel, acesta joacă rolul patriotului sacrificat pentru Å£ară, iar Kundera pe cel al „egoistului care trăieÅŸte doar pentru sine”. De altfel, în cei 13 ani în fruntea statului, Havel a decorat zeci de personalităţi culturale, dar nu a amintit nicioadată numele lui Kundera.
Exilat în FranÅ£a din 1975, Kundera vorbeÅŸte puÅ£in, laconic chiar, despre propriul trecut, biografia oficială amintind doar că s-a născut în Moravia, la Brno, într-o familie de muzicieni. Tânărul Kundera s-a apropiat de marxism ÅŸi s-a înscris în partidul comunist la 20 de ani. Exclus pentru an, revine în partid ÅŸi-ÅŸi publică prima scriere, un volum liric intitulat „Omul, această mare grădină” (1953) ÅŸi încă două lucrări în proză: „Ultimul mai” (1955, dedicat lui Juliu Fucik, unul dintre eroii rezistenÅ£ei comuniste din Cehoslovacia în cel de-al doilea război mondial) ÅŸi „Monologuri” (1957).
Până în mai 1968, este cunoscut ca unul dintre reformatorii din interior ai partidului comunist, dar episodul ’68 îl aruncă în dizgraÅ£ie, iar Kundera emigrează în FranÅ£a, unde publică imediat, la prestigioasele ediÅ£ii Gallimard, romanul „Gluma”. FranÅ£a, care tocmai se trezeÅŸte din utopia comunistă, îl adoptă pe scriitor, care predă, pe rând, la Rennes 2 ÅŸi la Ecole des hautes Etudes. Continuă să scrie în limba natală, iar romanele sale devin etaloane pentru literatura de sub comunism. Abia în 1985, apare primul roman al lui Kundera scris în limba ţării de adopÅ£ie, „Lentoarea” (1995), urmat de romanul „Identitatea”.
Foto: www.prague-life.com