fbpx

Lucrările de restaurare a Bibliotecii Naţionale vor începe pe 4 septembrie şi vor dura până în 2011

ucrările de restaurare şi amenajare a sediului Bibliotecii Naţionale a României din Bulevardul Unirii, în valoare de peste 64 de milioane de euro, vor începe pe 4 septembrie şi vor dura doi ani şi jumătate, a anunţat marţi, ministrul culturii, Adrian Iorgulescu.

Potrivit ministrului culturii, contractul de execuţie a lucrărilor de refacere, reamenajare şi refuncţionalizare a clădirii va fi semnat pe 2 septembrie, la sediul Bibliotecii Naţionale, de pe strada Ion Ghica, nr.4. Contractul, în valoare de 64.312.581 euro fără TVA, a fost atribuit Asociaţiei S.C. Rotary Construct S.R.L., S.C. Rombet S.A. şi S.C. UTI Instal Construct S.A., în urma licitaţiei organizate pe 16 iunie 2008. Conform contractului, durata de execuţie a proiectului este de 30 de luni.

Citeste si:  Drepturile consumatorilor

„Biblioteca NaÅ£ională este obiectivul cultural cel mai important la ora actuală, unde nu s-a mai făcut nimic din 1986”, a spus Adrian Iorgulescu.

Ministrul a precizat că imobilul din Unirii a fost reproiectat, astfel încât noul sediu al Bibliotecii Naţionale va arăta ca o clădire din secolul 21.

Proiectul de reabilitare a sediului Bibliotecii Naţionale, realizat de Unitatea de Management a Proiectului, din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, a fost finalizat în luna ianuarie a acestui an, iar fondurile provin dintr-un împrumut acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Lucrările de reabilitare au ca scop transformarea radicală a sediului Bibliotecii Naţionale dintr-o clădire care păstra amprenta perioadei comuniste, când a fost proiectată, în una ultramodernă. Clădirea a fost practic reproiectată pentru a deveni, pe lângă bibliotecă, şi un Centru Cultural. Suprafaţa totală a clădirii, căreia i s-a adăugat Aula de 400 de locuri, un corp adiacent celui central, pe latura de sud, va fi de 112.000 metri pătraţi.

Citeste si:  Expozitia de pictura si grafica George Lowendal

Noul Centru Cultural va găzdui săli de lectură specializate pentru circa 3.000 de persoane, săli pentru cercetare şi studiu individual pentru aproximativ 500 de persoane, spaţii pentru sisteme informaţionale, spaţii pentru documente şi evenimente şi manifestări audio-vizuale.

În plus, Biblioteca Naţională va mai avea săli de conferinţe, librărie, anticariat, cafenele şi restaurante cu terase exterioare către Dâmboviţa, pentru aproximativ 200 de persoane, dar şi birouri, o sală de mese, grădiniţă şi cabinet medical pentru personalul instituţiei.

Citeste si:  Un Mestesug pentru o Viata

Spaţiul va fi organizat în jurul unui atrium central, iar publicul şi personalul bibliotecii se vor deplasa cu ascensoare din sticlă. Nivelele de jos ale clădirii vor fi rezervate în special publicului, cititorilor şi vizitatorilor, cu săli pentru manifestări culturale, audiţii, vernisaje, informare şi documentare. Nivelurile superioare ale construcţiei vor adăposti depozite de carte, depozitele specializate, laboratoare de restaurare şi tratare a cărţilor şi birouri.

Reabilitarea clădirii Bibliotecii Naţionale a Româniai va fi completată cu un proiect de amenajări exterioare, încadrare în sit şi racord la reţeaua stradală, şi vor fi asigurate locuri de parcare, accese şi garaje.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.