Madonna a vizitat la Marsilia victimele accidentului de joi

Cântăreaţa americană Madonna a venit duminică la Marsilia pentru a fi alături de victimele accidentului produs joi în momentul montării unei scene pentru concertul pe care trebuia să-l susţină pe stadionul Vélodrome, accident soldat cu doi morţi şi opt răniţi, relatează AFP.

Madonna a sosit duminică după-amiază pe aeroportul Mariagne din Marsilia îmbrăcată în negru şi purtând ochelari de soare şi a urcat la bordul unui Mercedes de culoare neagră, însoţită de o gardă de corp. Împreună cu ea se aflau şi doi dintre copiii adoptaţi, care au urcat într-o altă maşină.

PrăbuÅŸirea scenei – în timpul montării – s-a soldat joi cu moartea a doi tehnicieni, un francez în vârstă de 52 de ani ÅŸi un britanic de 23 de ani, ÅŸi rănirea altor opt persoane. Trei dintre acestea sunt încă în spital, iar starea uneia dintre victime este gravă. ToÅ£i lucrau la pregătirea concertului pe care Madonna trebuia să-l susÅ£ină duminică la Marsilia. Spectacolul a fost anulat imediat după producerea dramei.

Citeste si:  Spune-mi ce zodie esti ca sa-ti spun cum te intelegi cu animalele

Madonna se declarase joi „distrusă” de tragedia care s-a produs ÅŸi le-a adus un omagiu victimelor în timpul unui concert pe care l-a susÅ£inut în Italia în aceeaÅŸi seară.

Duminică, artista a mers mai întâi la Aix-en-Provence, la familia lui Charles Criscenzo, tehnicianul în vârstă de 52 de ani care a decedat în accident. În preajma locuinţei, situată la una din periferiile localităţii, poliţiştii în civil au instituit un perimetru de securitate pentru a-i împiedica pe jurnalişti să se apropie.

Ulterior, Madonna l-a vizitat la spitalul Conception din Marsilia pe unul dintre răniÅ£i, un tehnician francez care a suferit o fractură de femur. Madonna a fost întâmpinată de primarul Marsiliei, Jean-Claude Gaudin, care, cu un buchet mare de trandafiri albi în mâini, a salutat „gestul de omenie” al cântăreÅ£ei.

Citeste si:  Poetul Mario Benedetti a murit duminica, lasand neterminat un nou volum de poezie

Artista nu a făcut declaraÅ£ii, s-a strecurat printr-o busculadă generală ÅŸi a mers să-l vadă pe rănit, după care s-a dus la un alt spital din oraÅŸ pentru a vedea o altă victimă. Adjunctul primarului a precizat că Madonna dorea ca vizita sa să fie „privată ÅŸi discretă”.

Cântăreaţa a plecat din Marsilia după circa trei ore, în jurul orei 21.30, cu destinaţia Barcelona, unde marţi are un concert.

Artistei nu i s-a dat voie să meargă la stadionul Vélodrome, din cauza anchetei judiciare aflate în curs şi a necesităţii de a păstra intacte urmele şi indiciile, au declarat surse apropiate anchetei.

După accident, Parchetul din Marsilia a deschis o anchetă pentru omor prin imprudenţă şi rănire involuntară în cursul unui accident de muncă.

Un tehnician prezent la stadionul Vélodrome în ziua accidentului a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului că unul dintre cele patru motoare folosite în mod nrmal pentru a ridica acoperiÅŸul scenei nu a funcÅ£ionat ÅŸi fusese înlocuit de o macara. „Nu pot spune dacă aceasta a cauzat un dezechilibru al structurii, dar ÅŸtiu că greutatea trebuie să fie repartizată egal între cele patru colÅ£uri ale acoperiÅŸului pentru a putea fi ridicat fără riscuri”, a explicat tehnicianul.

Citeste si:  Insula Kos si arborele lui Hipocrate

O sursă judiciară a declarat că printre ipotezele serioase luate în calcul figurează o disfuncţionalitate apărută în momentul ridicării acoperişului.

Scena, concepută ca un „Meccano uriaÅŸ”, s-a prăbuÅŸit joi după-amiază. „Nu a părut să fie o cădere bruscă, pare mai degrabă să fi fost un fenomen de oscilare, de balansare, care a făcut ca structura să se prăbuÅŸească”, a explicat vineri procurorul Marc Cimamonti . „O cădere brutală ar fi dus la un bilanÅ£ mult mai grav”, a adăugat el.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.