Mai mult despre oameni, mai putin despre zei

Probabil, in aceasta perioada, multi dintre voi umpleti salile de cinema in special pentru vizionarea productiilor care au primit un Oscar. Sau mai multe. Totusi, n-as vrea ca in valva creata de „Black Swan”, „The King’s Speech” sau „True Grit” (filme pe care intentionez sa le vad eu insami) sa pierdeti din vedere o pelicula ce nu beneficiaza de o publicitate nici pe departe asa de agresiva, desi a fost recompensata cu Grand Prix anul trecut la Cannes si cu mai multe premii Cesar: este vorba de Des hommes et des dieux.

Filmul este bazat pe evenimente reale petrecute in timpul razboiului civil din Algeria, razboi care si-a intins anii de teroare intre 1990 si 2000, si spune istoria celor opt calugari ai unei manastiri din Muntii Atlas. Sapte dintre ei au fost rapiti in 1996, iar doua luni mai tarziu le-au fost gasite doar capetele. Daca initial s-a crezut ca vinovati de uciderea lor au fost membrii unei grupari islamiste, acum doi ani au fost avansate teorii, confirmate si de ancheta unui jurnalist american si de cea a ziarului italian La stampa, conform carora nici armata algeriana nu ar avea mainile tocmai curate, cei sapte fiind ucisi dintr-o eroare militara si nu de rapitori. Pana in ziua de azi insa, nu exista nicio explicatie coerenta, oficiala si unanim acceptata.

Citeste si:  Minunile naturii la Marea Moarta

Sigur ca o tema care aduce in discutie relatia intre catolicism si islamismul militant, relatia deloc comoda intre francezi si un popor algerian dupa colonizare, este una delicata, ce trebuie tratata cu multiple randuri de manusi. Xavier Beauvois alege, in mod inteligent, sa nu se centreze pe conflict, ci pe umanitatea protagonistilor. Cand violenta erupe in zona, asupra celor 8 incep sa se exercite presiuni, din partea guvernului francez si a celui algerian, sa paraseasca zona, urmand sa se intoarca in Franta, spre propria lor siguranta. Iar filmul tocmai pe acest aspect se centreaza: pe modul in care cei 8 fac fata noii provocari, indoielilor privind propria lor misiune acolo si pe credinta lor. Cei 8 nu incearca sa devina martiri. Par animati mai degraba de principii de sorginte iluminista, de credinta intr-un bine fundamental.

Nu se incearca o idealizare a calugarilor. Ii vedem prinsi in rutina zilnica, ajutandu-i pe cei nevoiasi, punandu-se in slujba celor bolnavi, dar vedem la fel de clar si conflictele dintre ei, slabiciunile lor, perfect omenesti, jocurile de orgolii si ierarhiile stabilite in micuta comunitate. Beauvois isi ridica filmul pe introspectia celor opt, a fiecaruia in parte, dar si pe modul in care functioneaza ei ca grup. Iar daca din toate acestea, se degaja o poezie, atunci aceasta este una a simplitatii firesti.

Citeste si:  Insulele grecesti II - CORFU

Xavier Beauvois nu intra in zona politicului. Nu cauta explicatii pentru cum se pot intampla asemenea atrocitati. In mod admirabil, el isi centreaza filmul pe credinta. Pe iubire. O poveste atat de trista transfigurata atat de surprinzator. Filmul spune povestea unor idealisti pusi la incercare de realitate, idealisti blocati in „no man’s land” din simplul motiv ca a lor credinta exclude parti-pris-ului si, urmand modelul christic, nu-si pot abandona turma. Camera ii urmeaza in implinirea ritualurilor zilnice, continuandu-si misiunea la fel ca pana atunci, iar zilele sunt punctate de rugaciuni si cantari religioase.

Nu va imaginati acum ca relatia calugarilor cu divinitatea nu are hopuri. Sunt nopti singure, intunecate, in care nicio voce nu pare sa raspunda rugaciunilor solitare. Si aici e de observat o opozitie interesanta: in timp ce rugaciunile de grup, liturghiile, ritualul comun se desfasoara liniar curat, cu senzatia aceea a repetitivitatii care duce la atenuarea „asperitatilor”, in timpul noptii, cand fiecare e in camaruta lui, doar cu el insusi, apar indoielile, apare teama, apare strigatul.

Citeste si:  Tudor Chirila nud la Universitate

Daca va hotarati sa mergeti si sa vedeti Des hommes et des dieux, nu veti uita prea curand ultima cina a calugarilor, chipurile lor oglindind tot ce inseamna teama, credinta, sacrificiu, umanitate. Pe ritmuri ceaikovskiene. Si, ca spectator, nu te poti opri sa nu asociezi aceasta cina cu o alta, mult mai „celebra”, Cina cea de taina. Nu veti uita nici modul in care o rugaciune este bruiata de zgomotul elicopterelor armatei, reusind totusi sa mearga pana la capat si sa-si faca loc in haos si teroare.

Nu este nevoie sa fii religios ca sa gusti filmul lui Xavier Beauvois. Si, langa povestea celor 8 calugari, locurile de o aspra, halucinanta frumusete (filmarile au avut loc in Maroc). Veti remarca si montajul inteligent, camera care surprinde tranzitiile de la o stare la alta, dinamismul chipurilor celor 8.

PS: m-au uimit cifrele de audienta in Franta. 3 milioane de spectatori – pentru un film ale carui „taguri” sunt religie, calugari, terorism – inseamna, cu siguranta, ceva. Si, credeti-ma, cand vine vorba de cinema, francezii nu sunt mai patrioti decat noi.


2 Comentarii
  1. Da, si eu vreau sa vad acest film, de multa vreme il asteptam la noi in cinema. Ma bucur ca ai scris despre el aici.
    Nu stiu insa cand voi apuca sa-l vad, as vrea sa-l vad totusi in cinema iar acolo sew difuzeaza doar 2 zile pe saptamana, la o ora la care sunt la birou, cu multa treaba pe cap 🙁
    Miercuri-Joi : 16:15

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.