fbpx

Manastirile BUCOVINEI

Atunci cand simti ca vrei sa-ti umpli sufletul de liniste si ochii tai tanjesc dupa frumusetea creata deopotriva de natura si de mintea umana, gaseste-ti timp cateva zile sa vizitezi Bucovina. Iata in continuare un exemplu de traseu turistic, pe care daca-l strabati vei descoperi o parte dintre minunatiile acestei zone si mai ales vei fi marcata de ospitalitatea specific bucovineana.

Suceava – Dragomirna – Putna – Sucevita – Moldovita – Voronet – Manastirea Humorului – Suceava

E un traseu de 262 km, care stabate o zona de deal si de munte, unde peisajele oferite de natura sunt coplesitoare in orice perioada a anului calatoresti. E o distanta pe care in mod normal o poti parcurge in maxim 4 ore, dar daca vrei sa acorzi timp de vizitare tuturor obiectivelor existente nu ti-ar ajunge nici 4 zile. Nu-i nimic, atunci cand iti doresti sa te opresti pentru odihna, vei gasi cu usurinta un loc de popas la una din multele pensiuni, moteluri sau hoteluri construite in aceasta zona in ultimii ani. Te vei bucura aici de ospitalitate, de cazare in conditii rustice si totusi moderne; vei descoperi bunatatile bucatariei traditionale bucovinene.

Citeste si:  Cardul de Fidelitate NAFNAF!

Voi mentiona in continuare, cat mai succint, doar pentru a-ti trezi interesul, o parte dintre atractiile turistice ale localitatilor cuprinse in acest traseu turistic.

Suceava : Cetatea de Scaun, Hanul Domnesc, Muzeul National al Bucovinei, Muzeul Etnografic al Bucovinei, Muzeul Satului Bucovinean, Manastirea Sfantul Ioan, Manastirea Zamca, Biserica Mirauti, Biserica Domnitelor.
Dragomirna – Manastirea Dragomirna, un lacas de cult cu aspect de cetate, ctitorit in 1609, al carei muzeu cuprinde manuscrise, broderii, odoare de pret, icoane vechi de o deosebita valoare.
Putna – Biserica Manastirii Putna este prima dintre ctitoriile lui Stefan cel Mare si locul unde este inmormantat mare voievod. Muzeul amenajat in incinta adaposteste inestimabile valori artistice : broderii, tesaturi, manuscrise, icoane si alte obiecte de cult. In apropiere se afla si Chilia lui Daniil Sihastru, sapata intr-o stanca uriasa.
Sucevita – Manastirea Sucevita, construita ca o fortareata, reprezinta un adevarat „testament al artei moldvenesti” si este cel mai complex ansamblu iconografic dintre bisericile feudale din Moldova. Muzeul manastirii, situat in fostele case domnesti, adaposteste capodopere de o exceptionala valoare ale artei medievale bisericesti.
Moldovita – Manastirea Moldovita, ctitorie din 1532 a lui Petru Rares, reprezinta un exceptional document artistic al epocii de mare stralucire a acestui domnitor.
Voronet – Manastirea Voronet, ctitorie din 1488 a lui Stefan cel Mare, este o sinteza de elemente bizantine si gotice, realizata intr-o maniera proprie, de o ingeniozitatea stralucita. O parte importanta a picturii exterioare o reprezinta „Judecata de apoi”, capodopera unica in lume, care se remarca prin amploarea compozitiei, bogatia imaginilor redate. Iar expresia de notorietate mondiala „albastrul de Voronet” e o dovada a maretiei si durabilitatii acestei capodopere.
Manastirea Humorului – Biserica Manastirii Humorului evidentiaza o desfasurare ampla a picturii exterioare in dauna decoratiei arhitecturale a fatadelor, stil caracteristic lacaselor de cult construite in Bucovina.

Citeste si:  Italia - Leaganul Renasterii

Cuvintele sunt totusi putine si sarace pentru a putea cuprinde ceea ce vezi, auzi si simti cand intri in lumea „Manastirilor Bucovinei”. Deci trebuie sa traiesti o astfel de experienta pentru a le descoperi maretia si cu siguranta iti vei dori sa revii.

Un comentariu
  1. Bravo…felicitari…continua… in BUCOVINA mai sunt si alte frumuseti…da exemple de alte trasee…poti sa te extinzi chiar si-n Moldova…

Lasă un răspuns la tatiana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.