Maramures – taramul trecutului prezent

Ma gandeam ca a venit primavara si o excursie scurta este binevenita. Primul loc care mi-a prin cap cap, a fost Maramuresul. Fara indoiala, este unul dintre locurile pe care le-as revedea la nesfarsit si as ramane de fiecare data cu senzatia ca ajung acolo pentru prima oara. Si asta datorita prospetimii pe care o degaja aceasta regiune inmarmurita intr-un timp in care totul era pur. Nu accept ideea ca nu ai vizitat inca Maramuresul. Asa ca trec mai departe si incerc sa imi reamintesc alaturi de tine peisaje, indeletniciri, amanunte minunate din vacantele anterioare. Cred ca, pe langa aerul acela care aproape iti taie respirantia de curat ce este, ceea ce emotioneaza sunt bisericile din lemn, cu turle imense, construite de mesteri populari. Este incredibil cat de aproape de Dumnezeu au lucrat ei, fara sa sacrifice nicio Ana. Ramai cu gura cascata de fiecare data, parca nereusind sa-ti revii in fire. De unde atata splendoare, de unde atata minune? Insa intreaga arhitectura este una de-a dreptul fascinanta. Portile din lemn masiv sculptate cu elemente traditionale fac sa te izbesti cu capul direct de istorie.

Nu te ajuta prea tare nici localnicii sa scapi de aceasta senzatie de zona crepusculara, atunci cand se asaza pe banci in fata portilor, imbracati in vestimentatie populara autentica, femei cu opinci si marame, cu fuioare in mana, rumene in obraji, purtand pe chip cel mai natural zambet intalnit in secolul XXI.

Daca nu ai intrat inca intr-o casa taraneasca pe Valea Marei, te sfatuiesc s-o faci cu prima ocazie. „Camera mare” este un muzeu in care zeci de obiecte de ceramica si unelte de uz casnic stau la vedere printre tesaturile brodate manual de maini iscusite. Acesta este satul autentic, asa cum mi-l imaginez dintotdeauna. De cate ori mi-e teama ca ar putea disparea de pe fata Pamantului, imi amintesc de acele casute si ma linistesc. Apoi iti poti continua calatoria pe culmea Pasului Gutai, pe serpentinele spectaculoase, oprindu-te la Hanul Pintea Viteazul. Poti intreba pe oricine cum ajungi la izvorul lui Pintea (eroul-haiduc al Rascoalei dintre 1703 si 1711), la Creasta Cocosului sau la varful Gutai. Nu exista localnic care sa nu-ti explice intocmai si cu cea mai mare bunavointa. Pe traseul spre Tara Oasului, vei intalni insirate alte sate pline de farmec precum Hoteni (unde are loc vestita sarbatoare Tanjaua, in timpul careia se desemneaza si se felicita taranul care a inceput primul muncile campului), Berbesti, cu casele lui ingrijite sau Vadu Izei, comuna cu probabil cele mai frumoase porti din lemn sculptate din tot Maramuresul.

Odata ajunsa in Sighetul Marmatiei, sunt cateva obiective care nu trebuie ratate: Muzeul Municipal, unde vei descoperi colectii de masti populare, obiecte din ceramica veche, covoare si tesaturi brodate manual sau obiecte de decor cioplite in lemn; Muzeul satului sau parcul Gradina Morii, care se afla exact pe malul Izei. Daca alegi sa iti continui aventura spre vest, vei ajunge in Sapanta, unde principalul punct de atractie este faimosul Cimitir Vesel, unde pe fiecare cruce sunt scrise epitafe pline de relevanta, insa cu mult umor. Nu mai e mult si intri in Tara Oasului. De aici incolo este vis. Culorile, mai presus de toate te vor incremeni. Flori de camp, mii de floricele mici si dragalase te vor insoti pe de o parte si alta a drumului.

Din cand in cand vei observa tarani care isi muncesc in tihna pamantul in vreme ce murmura tapuritura – cantec popular de-al locului care insoteste munca campului, vorbeste despre speranta, despre rabdare, despre tristetea efemera. „In cate o tapuritura din Tara Oasului eu vad rezumatul intregii noastre culturi cu trecerea ei de la natura la rostire si intruchipare artistică. Chiotul initial este inca natura: daca vrei, este ceva de ordinul cantecului privighetorii, sau mai degraba al privighetorului, un cantec despre care naturalistii ne spun ca nu este intonat pentru poeti, ci doar pentru ca pasarea sa anunte in felul acesta ca a pus stapanire pe un loc, iar ceilalti s-o lase acolo in rostul ei. Dar chiotul nostru – care si el este un fel de a spune: ascultati-ma fratilor, faceti-mi si mie loc in lume – trece in cuvant, in viers, in logos, si devine astfel, dintr-o suflare parca altceva. Se preface intr-un cantec care ar putea tine cat lumea.” Constantin Noica.

Maramuresul este o imbinare de culoare, sunet si revelatie, o experienta – m-as incumeta sa-i spun unica si recunosc cu oarecare meschinarie ca atunci cand ma gandesc la aceasta asezare, ma cuprinde o senzatie bizara de ingamfare si de desfatare pentru ca imi este la indemana, pentru ca se afla intre granitele noastre.