Marina Krilovici revine in Romania: concert extraordinar pe scena Operei Nationale Bucuresti

Sambata, 27 octombrie (19.00), celebra soprana Marina Krilovici, care a cantat alaturi de Tito Gobbi, Placido Domingo, Luciano Pavarotti si José Carreras, revine in Romania pentru concertul extraordinar pe scena Operei Nationale Bucuresti si pentru a impartasi tinerilor solisti vocali experienta sa vasta in cadrul unui masterclass.

Soprana, acompaniata de pianistul de origine greaca Dimitris Yakas, va interpreta fragmente din operele „Carmen” (Georges Bizet), „Samson si Dalila” (Camille Saint-Saëns), „Werther”( Jules Massenet) si lieduri indragite semnate de compozitori celebri ca Robert Schumann, Henri Duparc, Gabriel Fauré, Richard Strauss, Franz Liszt, etc.

Nascuta la Bucuresti, Marina Krilovici si-a insusit arta cantului de la profesoara sa, Lidia Vrabiescu-Vatianu. Inca din timpul studentiei la Academia de Muzica „Ciprian Porumbescu” a castigat Premiul I si Medalia de aur la numeroase concursuri internationale: George Enescu, s’Hertogenbosch, Bruxelles si Montreal. Fiind dotata cu un timbru special, muzicalitate si talent extraordinar, a devenit solista a Operei din Bucuresti, pe scena careia a stralucit in numeroase roluri.

Cronicile entuziaste si oportunitatile oferite de castigarea premiilor prestigioase i-au deschis portile carierei internationale, fiind invitata sa cante pe cele mai mari scene ale lumii: Hamburg, Viena, Chicago, Metropolitan Opera din New York, Covent Garden din Londra, Roma, Berlin, Paris, Lisabona, La Fenice, München, Montreal etc, avand ca parteneri pe Tito Gobbi, Placido Domingo, Luciano Pavarotti, José Carreras, Renato Bruson, Kostas Paskalis, Nicolai Ghiaurov, Nicola Ghiuselev, Fiorenza Cossotto, Shirley Verrett, Nicola Martinucci si multi altii. A cantat sub bagheta marilor dirijori Georg Solti, Claudio Abbado, Nello Santi, Horst Stein, Lorin Maazel, Riccardo Muti.

Citeste si:  Jojo renunta la deodorant

In afara de marile succese in roluri ca Mimi din La Bohème, Tosca si Madama Butterfly din operele omonime, Manon din Manon Lescaut (G. Puccini); Michaela din Carmen (G. Bizet); Leonora din Il Trovatore, Amelia din Un Ballo in Maschera, Lady Macbeth din Macbeth, Aida din opera omonima, Amelia din Simone Boccanegra (G. Verdi); Adriana Lecouvreur din opera omonima (F. Cilea), Marina Krilovici a abordat cu maiestrie si repertoriul german in roluri ca Donna Anna din Don Giovanni (W.A. Mozart), Herodias din Salomé (R. Strauss), Fricka dinDer Ring des Nibelungen (R.Wagner), un bogat repertoriu vocal-simfonic si de lied.

Citeste si:  Factori personali in evaluarea succesului

Marina Krilovici a fost casatorita cu marele bariton Kostas Paskalis, cu care a interpretat spectacole de neuitat ca Tosca, Cavalleria rusticana, Simon Boccanegra, Macbeth etc . La inceputul anilor ’90 Marina Krilovici s-a stabilit in Grecia, tara pe care o considera a doua sa patrie si unde a fost membru permanent al Operei Nationale din Atena, interpretand roluri memorabile. A cantat la Teatrul Herodion Atticus si la Megaron Mousikis, fiind primita cu multa admiratie si caldura de catre public. S-a dedicat cu mare entuziasm carierei de profesoara. Preda la Conservatorul „Athenaeum Maria Callas”, daruind si impartasind cu tanara generatie vasta sa experienta, marea sa dragoste pentru muzica si viata. In prezent multi dintre studentii sai stralucesc pe mari scene ale lumii.

In prezent este solicitata ca membru al juriului la concursuri internationale, sustine numeroase cursuri de maiestrie, inclusiv in Romania, unde se reintoarce de fiecare data cu entuziasm si emotie. Urmatorul master-class de canto sustinut de soprana Marina Krilovici va avea loc in perioada 28 octombrie – 4 noiembrie 2012 la Opera Nationala Bucuresti.

Citeste si:  Cariera de succes sau doar iluzie?

Marina Krilovici, alaturi de pianistul Dimitris Yakas, pe scena ONB

Nascut in Atena (1957), Dimitris Yakas a studiat pianul la Scoala Nationala de Muzica din acelasi oras. Si-a continuat studiile la Ecole Normale de Musique din Paris (pian, muzica de camera, pedagogie muzicala si acompaniament).

Intre anii 1882-1991, Dimitris Yakas a fost maestrul corepetitor al Operei Na?ionale din Paris, apoi a devenit colaborator principal al Operei Nationale din Grecia si al Salii de concerte Megaron (Atena). A colaborat cu dirijori importanti precum: Kent Nagano, M. Viotti, R.Bonynge, D.Renzetti, J.Arnel, A. Allemandi. De asemenea, a acompaniat artisti in cadrul unor premiere mondiale care poarta semnatura unor compozitori greci ca Mikis Theodorakis: Medea – Bilbao 1991, Thanos Mikroutsikos: The Return of Helena – Atena 1993, Arghyris Kounadis: Bacchae- Atena 1996; si a participat in calitate de pianist la cursurile de masterclass sustinute de J. Pilou, Ch.Ludwig, D.Evangelatos, Anna Tomowa – Sintow , Alison Pearce, dar si la concerte sustinute de M.Krilovici, J.Pilou, A.Baltsa, D. Evangelatos, D. Kavrakos, El.Vidal, A.Cognet, D.Theodossiou.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.