fbpx

Moartea lui Ahasverus

Astazi va voi vorbi despre o carte din colectia de la Cotidianul, Moartea lui Ahasverus, pe cat de redusa ca dimensiuni, pe atat de ambitioasa prin intrebarile pe care le adreseaza. Suedezul Par Lagerkvist, distins cu premiul Nobel, a acordat un spatiu intins problematicii religioase in cartile sale. Insa Moartea lui Ahasverus nu mi s-a parut a face parte dintre cele mai fericite incercari.

Plasat intr-un ev mediu indepartat, intr-o perioada in care destinele oamenilor erau marcate de molimi si razboaie, micul roman reia nelinistile si indoielile umane cu privire la divinitate intr-o forma simpla. Structura romanului mi-a parut asemanatoare unei piese de teatru, inca de la inceput. Avem un han, unde poposesc atat pelerinii aflati in drum spre Ierusalim, cat si talharii. Afara este furtuna, un strain apare pe fundalul dramatic al tunetelor si fulgerelor, pentru a asculta confesiunile nefericitilor dintr-o odaie mizera. Cele doua personaje principale, Tobias, fost soldat devenit talhar, si prostituata numita odata Diana, dupa zeita vanatorii, isi spun povestea de iubire, pe rand, fiind lasati sa-si prezinte propria perspectiva asupra lucrurilor.

Citeste si:  Horoscopul saptamanii 24-30 noiembrie

Tobias se indreapta spre Mormantul Sfant, fara sa-i fie insa complet clar motivul pentru care intreprinde aceasta calatorie. Iar din monologurile celor doi, se desprind temele principale ale cartii: ateismul, credinta, singularitatea suferintei lui Isus, sacrificiul. Diana isi afla ispasirea, „spalarea pacatelor” jertfindu-si viata pentru a-l apara pe Tobias. In mod simbolic, in ultimele clipe, figura ei devastata de viata mizera pe care o dusese, se lumineaza si se infrumuseteaza ajungand sa semene fiintei curate care era odinioara.

Scriitura este simpla, fara prea multe figuri de stil, parand a spune o poveste veche de cand lumea. Pacatul ei este ca de multe ori frizeaza simplismul, ajungand sa semene uneori cu lectii de morala, servite pe intelesul tuturor. Astfel, bogatasul plecat si el in pelerinaj sfarseste talharit si ucis, fara ca vreunul din numerosii servitori care-l insoteau sa-l apere. De asemenea, legatura care se formeaza intre strainul ajuns la han si Tobias mi s-a parut insuficient justificata, motivatiile au fost slabe, argumentele aproape insignifiante. Ultimele pagini, care contin un monolog al misteriosului strain pe patul de moarte, mi s-au parut ca suna fals, neconvingator, cumva pueril.

Mitul evreului ratacitor, ale carui caracteristici pare sa le intruneasca necunoscutul din romanul nostru, a preocupat un mare numar de scriitori si teologi. Insa romanul suedezului nu pare sa imbogateasca cu nimic deja multiplele perspective in care acesta a fost portretizat, fiind si el unul dintre marii damnati ai istoriei, condamnat sa rataceasca neincetat pana la cea de-a doua venire a lui Isus. Suedezul ii ofera insa mangaierea adusa de moarte.

Anumite episoade functioneaza ca niste lovituri de teatru, in urma carora personajele actioneaza intr-un mod sau altul, iau o decizie, isi schimba destinul. Asa este episodul mortii cainelui, care are meritul de a-l convinge pe Tobias sa continue ceea ce fusese pana atunci un pseudo-pelerinaj. Altele par nefinalizate, abia schitate, ca si cum scriitorul nu ar mai fi dorit sa-si bata capul cu ele. Scena in care Diana l-a convins pe Tobias sa ii permita sa-l insoteasca mi s-a parut un astfel de exemplu.

Citeste si:  A murit Aleksandr Soljenitin

Romanul acesta functioneaza poate ca un stimulent, ca o promisiune, te face sa-ti doresti sa citesti si alte carti semnate de Par Lagerkvist, insa nu este nici pe departe o realizare in sine.

Deosebit de iritante sunt greselile in numar mare din editia de la Cotidianul. Am mai vorbit si in cadrul altor articole despre acest aspect, din pacate nu pare sa se fi remediat nimic. Pe la pagina 67, am dat peste un dezacord absolut grosolan: „toti suferise”. Poate un plus de atentie nu ar strica.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.