Mostenirea Eszterei

Sándor Márai este un scriitor pe care, din pacate, abia acum l-am descoperit, prin romanul Mostenirea Eszterei, publicat la Curtea Veche. Auzisem vorbindu-se despre el, iar surpriza a fost dintre cele mai placute. Sándor Márai este un autor ungur „recuperat” dupa 1990. A ramas ca unul dintre putinii care s-au opus atat nazismului, cat si comunismului, iar astazi este plasat in canonul literar alaturi de scriitori ca Stefan Zweig, Musil, Kafka si Thomas Mann.

Mostenirea Eszterei vorbeste despre o poveste de dragoste, o recuperare a ei dupa douazeci de ani si despre pierderi. Cartea imbraca forma unui jurnal-confesiune, fiind scrisa la persoana I de catre o naratoare care rememoreaza franturi, fragmente pentru a face mai usoara trecerea in prezent. Ni se vorbeste despre necesitatea marturisirii, despre nevoia de a rupe tacerea. Viitorul nu mai conteaza, stim sau macar intuim deznodamantul inca de la inceput. In esenta, cartea vorbeste despre un personaj, Lajos, pe care l-am defini in termeni comuni ca fiind un escroc, un profitor. Eszter este cea care traieste intr-o casa izolata, alaturi de o credincioasa bona-prietena-ruda indepartata, cea care in trecut a fost indragostita de Lajos, inselata de acesta si care nu l-a mai vazut de peste 15 ani. Romanul debuteaza cu vestea ca el se intoarce, impreuna cu copiii sau, care sunt si nepotii de sora ai Eszterei. Asadar, lovitura de teatru inca din incipit, confruntare si deznodamant anuntate.

Simplitatea este o mare calitate a scriiturii lui Sándor Márai, fapte dintre cele mai triste ne sunt anuntate pe un ton firesc, natural: „In duminica aceea cand Lajos a fost pentru ultima data la noi m-am vindecat inclusiv de frica mortii.(…) Trebuie sa mor, pentru ca asta-i legea, pentru ca mi-am indeplinit obligatia”. De la inceput, ni se explica necesitatea confesiunii, constiinta ca vine un moment cand tacerea trebuie rupta. Eszter isi asteapta moartea intr-un azil de batrani, unde ajunge din cauza aceluiasi Lajos, si stie ca mai are o obligatie: aceea de a scrie, de a relata, de a povesti.

Citeste si:  Unde mergem in week-end? 4-6 ianuarie

Inspaimantatoare este luciditatea personajului narator. Eszter il cunoaste, la fel si ceilalti, cunosc toate tertipurile si capcanele pe care personajul Lajos le presupune. Cu toate acestea, par incapabile sa reziste talentului acestuia de actor, trucurilor si iepurilor deloc inofensivi scosi din palarie. Lajos, aventurierul nedomesticit ajuns la 50 de ani, isi exercita magia cu aceeasi forta ca in trecut si toti devin victime. Ceea ce traisera in absenta lui seamana unui vis, unei perioade de somnambulism si uneori pare ca numai reaparitia lui pe scena poate reda greutatea vietilor lor. El apare, isi face numarul si dispare intr-un nor de noi escrocherii. Insa ceea ce uimeste este faptul ca toti erau constienti de esafodajul masinatiunilor sale.

Eszter si cei apropiati ei sunt vazuti ca fiind un pol de moralitate al lumii acestui roman, sunt cei care deosebesc binele de rau, cei care confera valoarea moralei, pentru care viata presupune mereu alegeri, cei care se supun cutumelor vechi de cand lumea. Lajos este situat de cealalta parte a baricadei, fiinta amorala, care crede ca „viata trebuie infrumusetata, altfel este insuportabila”. Ar fi putut trece drept poet, drept saltimbanc, daca nu ar fi dovedit atata talent si atata simt practic in teserea intrigilor carora ceilalti le-au cazut prada. Dupa aproape doua decenii, apare pentru a rapi tot ce mai ramasese, ruinele printre care altii isi cladisera o viata subreda, insa sigura. Si nimeni nu clipeste, nimeni nu schiteaza un gest de aparare.

Citeste si:  Idei Deco

Eszter pare prada unei pasiuni care o inghite cu totul, dar este pana la urma singurul lucru care confera un sens vietii sale, dupa cum singura marturiseste. Sándor Márai stie ce butoane sa apese, alege mereu cuvantul just pentru a ne face sa credem cu toata fiinta in aceasta poveste. Personajul stie ca deja a pierdut ocazia, marea ocazie, ca si-a epuizat portia de trairi si acum nu mai traieste decat pentru a povesti si a… muri. Este o tristete discreta, o tristete si un sentiment al pierderii care stie sa cuvanteze frumos, fara stridente si fara gesturi largi. Se lasa prada teatrului montat de Lajos, care apare ca un vrajitor, ca o forta a naturii, tesandu-si capcanele in jurul ei si a celorlalti si, cu toate acestea, stim ca lucrurile asa trebuie sa se intample. De altfel, el pare cel mai viu dintre toate personajele, el face ca rotile sa se invarta, el este cel care provoaca, el face lucrurile sa se intample uneori cu o forta pe care doar destinul o poate avea in timp ce celorlalti li se intampla, se supun, se adapteaza. Lajos functioneaza ca un izvor de pasiune, de viata, de energie vitala, in comparatie cu el, „victimele” apar ca fiind descarnate, lipsite de suflu, inchise in sabloane.

Citeste si:  La ski in Salzkammergut (Austria)

Timpul si locul in care este plasata actiunea nu sunt bine definite, dar nici nu prea conteaza, cele relatate se pot intampla oriunde si oricand, au un grad de universalitate. Mostenirea Eszterei este aproape nula, consta in nostalgie si indoiala, ambele fiind niste fructe otravite, personajul este unul dintre cele mai sarace, are o existenta aproape goala, nu traieste decat in expectativa, nu primeste decat ceea ce Lajos ii arunca in cale. Personajul supravietuieste intr-un autoexil, iar dezolarea, singuratatea si egoismul sunt magistral redate. Eszter se supune, ascultand de imperativul unei legi nescrise, stiind mereu ce risca: „M-am linistit dintr-odata, la modul miraculos; stiam ca Lajos sosise, pentru ca nu putea sa faca altfel, iar noi il intampinam, pentru ca nu putem sa facem altfel, si ca totul este ingrozitor, neplacut si inevitabil atat pentru el, cat si pentru noi.”. Vocea suna uneori ca razbatand din peisajul crud al unei tragedii grecesti, cu aceeasi greutate si aceeasi senzatie de implacabil.

Cartea este o mica bijuterie, cu atentie acordata detaliilor, cu o fraza impecabila, a carei autenticitate este zdrobitoare. Inimile, motivatiile, resorturile ascunse, lasitatile sunt disecate toate sub o lupa nimicitoare si talentul de vrajitor al lui Sándor Márai consta in a transforma ceea ce pare abominabil, insuportabil in ceva explicabil. Monstruosul si condamnabilul ajung sa fie acceptabile. Sau macar sa capate figura umana.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.