fbpx

Muzicantii din Bicaz

Miercuri, 19 septembrie, ora 20.00
Muzeul National al Taranului Roman

Comunele Bicaz Chei, Damuc si Bicazul Ardelean se rasfata, intr-un peisaj montan de basm, in marginea apuseana a judetului Neamt. In vremile mai vechi, cele trei erau legate administrativ de Transilvania. Ambiguitatea pozitiei geo-politice explica in parte si ambiguitatea muzicii lor rurale. In sarbatorile satesti, aici se canta si se joaca dupa Polca (joc moldovenesc), Sarba (joc moldo-vlah cu echivalente in culturile muzicale balcanice), dar si Invartita (joc transilvanean). Cu cateva decenii in urma, in satele in sarbatoare mai rasunau inca De purtat, Ardeleana si Floricica (dansuri transilvanene).

Citeste si:  Duffy facuta sa planga de Rotten

Pentru nuntile si petrecerile din regiune satenii obisnuiau sa tocmeasca una sau doua scripci (viori) si o doba. Doba este un soi de violoncel pantecos si neslefuit, construit de un mester local. Manuitorul dobei ciupeste cu mana stanga coarda mai subtire, iar cu in mana dreapta loveste, cu un mic ciomag, alte doua corzi ceva mai groase.

Instrumentul este, dupa stiinta noastra, necunoscut in celelalte tinuturi romanesti. De vreo opt-zece ani, el este insa pe cale de a fi abandonat: ca pretutindeni, lumea satelor moldo-ardelenesti se „modernizeaza” si isi dilueaza identitatea. Taraful timpului prezent este alcatuit din vioara, acordeon, „orga” (sintetizator) si solist vocal. El executa, la cerere sau din proprie initiativa, jocurile pe care le-am pomenit mai sus si cateva cantece lirice, nu prea multe. In timpul ceremoniilor nuptiale, muzicantii mai interpreteaza, in momente prescrise de traditie, si cantari rituale, printre care Marsul de primire si Jocul nevestei.

In concertul de miercuri vom asculta impreuna trupa lui Simion Boanta asa cum suna ea cu doar zece ani in urma. Sansa este unica: muzica pe care aceasta o produce n-a mai fost auzita pana acum de bucuresteni si, foarte probabil, nu va mai fi auzita niciodata.

Interpreti:
Simion Boanta, din satul Ivanes, comuna Bicaz Chei : scripca (vioara)
Toader Moga, din comuna Damuc: scripca (vioara)
Florin Moldovan, din comuna Damuc: doba (un fel de violoncel cu corzi percutate)

Citeste si:  Gandeste cum trebuie
Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.