Se pare ca vom avea si anul acesta parte din plin de „cea mai” sublima forma a artei – muzica. Avem concerte, avem. Avem noi albume pe care sa le asteptam cu sufletul la gura, avem si de-astea. Intre 7 si 13 mai are loc si a patra editie a festivalului Bucharest International Jazz Competition 2010, iar pentru cei care ati fost prezenti si la celelalte editii, nu este nevoie sa va reamintesc atmosfera neobisnuita de care va puteti bucura in timpul concertelor.
Hai cu albumele, asadar. Cel mai asteptat este probabil al celor de la Massive Attack – Splitting The Atom, care se va lansa pe 8 februarie. Il astept si eu, mai e putin asa ca mai rezistati. O data foarte importanta ar fi cea de 18 ianuarie, cand va aparea pe dvd concertul live de la festivalul Reading, din ’92, Nirvana. Daca Elodia ar aparea ca prin minune, nici chiar Dan Diaconescu, cred, n-ar gasi mai senzational evenimentul decat aparitia albumului cu pricina. Si asta pentru ca va reinvia putin Kurt Cobain. Un vis frumos, vreau sa-l vad cu ochii si sa-l pipai si sa urlu: ESTE.
Sunt si cateva aparute luna aceasta. Doar alaltaieri s-a lansat noul albumul Contra, al celor de la Vampire Weekend. Dupa ce au facut furori in 2008 cu albul de debut, atat in America, cat si in Europa, intitulat Vampire Weekend, sunt asteptate reactii la fel de flatante pentru membrii formatiei.
De Sarah Jezebel Deva n-ati mai auzit de multisor, nu-i asa? A sign of Sublime este primul ei album solo, dupa ce am cunoscut-o cu totii din colaborarile cu formatia Cradle of Filth.
Filmul The Road a fost realizat dupa „Drumul”, cartea scrisa de Cormac McCarthy (care tocmai ce a fost tradusa si la noi). Ei bine, coloana sonora este realizata de Nick Cave si de Warren Ellis si a aparut tot luna aceasta. Si chiar daca cineva si-a mai batut joc de o carte, realizand un film (nu l-am vazut, se poate sa fie foarte reusit), acesta tot merita vazut, fie si numai pentru muzica grava si plina de pasiune a lui Nick Cave.
Si unul dintre preferatele mele: IRM, Charlotte Gainsbourg, productie Beck. Si el, albumul, bineinteles, a aparut tot la inceputul lunii acesteia. Sunt 13 piese si un bonus track, iar muzica ei este suprarealista, este o struto-camila, un gen de teatru-dans semnat de Josef Nadj. Charlotte Gainsbourg este cantarea sufletului si demonstreaza asta inca o data, daca mai era nevoie. Este “Ne me quitte pas†a lui Jacques Brel si “If you go away†interpretata de Emiliana Torrini deodata. Si n-o sa-mi spuneti ca macar una dintre cele doua variante nu a ajuns exact acolo unde trebuie sa tinteasca muzica intr-un om?
Asadar, daca intentionati sa cumparati un album cu o muzica sensibila, atat de sensibila incat pare palpabila, atunci IRM este albumul pe care il cautati. Debutul ei a fost facut in 1986 cand a cantat pentru prima data la varsta de 13 ani, pentru tatal sau, Serge Gainsbourg. Albumul s-a intitulat Charlotte forever, iar in 2006 a scos cel de-al doilea album 5:55, care s-a aflat in fruntea topurilor din Franta. Cantareata a declarat ca dupa acest al doilea album, si-a dorit o noua directie: „Am vrut sa ma surprind chiar si pe mine. Voiam demult sa colaborez cu Beck, iar intre noi doi s-a creat inca de la inceput o chimie uimitoare, din punct de vedere profesional”.
Charlotte Gainsbourg in prim plan: