Noi evanghelisti

Ne-am obisnuit sa punem semnul egalitatii intre divinitate si infinit, nemarginire, omniscienta. Norman Mailer in „Evanghelia dupa Fiul”, aparuta la Polirom, ne ofera un alt tip de divinitate, una care combina caracteristici ale mai multor prototipuri de lideri, de „performeri”. Se pare ca acest controversat scriitor american nu a putut sta nici el prea departe de personalitatea lui Isus, perceput ca personalitate istorica si celebritate. Subiectul fiind tratat de un scriitor, este evident de la inceput ca ceea ce va precumpani va fi tocmai dimensiunea umana a personajului si mai putin divinitatea lui.

Publicul roman este oarecum familiarizat cu noi interpretari ale Evangheliilor si cu rescrieri ale istoriei, religioase sau nu. Unele au produs mai multa valva si aici am putea sa ne gandim doar la „Evanghelia dupa Isus Cristos” a lui Saramago. Portughezul nu renunta insa la dimensiunea divina si mistica a personajelor, aceasta dubland-o pe cea istorica. Da, dragilor, nu Dan Brown a fost primul care i-a bagat in acelasi pat pe Isus si pe Maria Magdalena. Inaintea lui a facut-o, cu mult mai mult talent si imaginatie, Saramago. In afara de Saramago, scandal a mai starnit si versiunea lui Kazantzakis „Ultima ispita a lui Cristos” care a cunoscut si o ecranizare.

Noutatea cartii lui Mailer vine, dincolo de continut, din aceea ca el propune o naratiune la persoana I. Scriitorul se dispenseaza de rolul apostolului, nu are nevoie de nici un Luca, Marcu, Matei sau Ioan ca sa spuna povestea. El ofera rolul chiar lui Isus. Este o intreprindere indrazneata, temerara si, in consecinta, greu de dus la bun sfarsit cu succes. In primul rand, pentru ca, pentru fiecare cititor, Isus vorbeste in alt fel. Si este dificil de gasit o voce a lui Isus care sa sune veridic pentru toti, atei sau credinciosi. Isus-ul lui Mailer trebuie sa explice doua milenii de istorie, resorturile care au determinat-o, motivele pentru care lumea noastra este asa cum este. Daca s-ar fi limitat la a se transpune in postura de contemporan a Fiului, lucrurile s-ar fi desfasurat mult mai usor. Poate ca misiunea lui Mailer era predestinata de la inceput esecului.

Citeste si:  Jordan are adepte

De multe ori, Isus vorbeste in cartea lui Mailer ca un om angajat intr-o lupta care pare, vai, atat de terestra. El isi testeaza talentul oratoriei si nu de putine ori se simte pus in incurcatura de vorbele mestesugite ale cate unui fariseu. Despre insasi moartea lui, afirma ca motivatia pe care a capatat-o, aceea de instrument al mantuirii sufletelor noastre pierdute, a fost conferita dupa ce faptul a fost consumat, ceea ce ne face sa ne indoim de claritatea cu care Dumnezeu insusi isi formuleaza dorintele. Ea a fost transformata in victorie, dupa ce fusese perceputa ca esec. Ce strateg bun, nu?

Citeste si:  Olimpia Melinte, nominalizata la Premiile Goya!

Dumnezeu pare aici mai mult in postura de tata decat in cea de zeu. Un tata a carui existenta este ignorata pana la varsta de 12 ani, uitata pana la 30 si reactualizata dupa aceea, dar constientizata cu timpul si nu fara dificultati.

Aici se desfasoara partea umana a lui Isus, in indoiala, in interogarea motivatiei existentei lui pe acest pamant. De multe ori, pare strivit de greutatea misiunii sale. Am avut de multe ori senzatia ca este pus in ipostaza unui monarh care, din responsabilitate si spirit civic, nu poate renunta la tron. Resursele pentru a deveni un bun conducator sunt miracolele, de aceea este constant ingrijorat sa nu isi iroseasca puterile, pe ale Lui si pe ale Tatalui. De multe ori, are tendinta de a rectifica cele scrise in Evangheliile pe care le stim cu totii. De exemplu, miracolul inmultirii painilor si pestilor este telurizat: spune ca nu a facut altceva decat sa imparta bucatele in mii de firimituri care i-au saturat insa pe toti. Este ciudata o astfel de viziune. Si atunci cand lucrurile se intampla, cand minunile au loc, insusi infaptuitorul lor pare usor mirat. Isus-ul lui Mailer ne lasa sa tragem cu ochiul in bucataria divinului.

Daca uitam ca naratorul se numeste Cristos si ca tatal sau salasluieste undeva prin ceruri si prin noi, atunci cartea devine interesanta. Ca lupta, ca domesticire a unei relatii. Isus mosteneste o lume cu care nu stie ce sa faca de la inceput. I se pun la dispozitie niste instrumente cu care nu stie cum sa opereze. Are niste „subordonati” pe care nu stie cum sa-i educe si care-l dezamagesc de multe ori. Ceea ce duce la faptul ca de multe ori ii priveste cu condescendenta. Cand ii trimite sa predice, ei se intorc intristati de faptul ca „trucurile” maestrului nu le-au reusit si lor. In unele randuri, maestrul pare sa imprumute vocea unui comunist, unul moderat insa. Cel radical devine Iuda, iar motivul tradarii este tocmai diferenta viziunilor celor doi. Nu dimensiunea umana a Fiului dezamageste, ci fragmentele de umanitate alese „spre exemplificare”. Pe de alta parte, Mailer dovedeste fidelitate in redarea celor patru Evanghelii. Faptele preluate de acolo nu cunosc nicio distorsionare si acesta este un aspect ce starneste totusi mirarea, avand in vedere faptul ca vorbim despre Norman Mailer, un copil teribil al literaturii. De asemenea, limbajul folosit cunoaste adieri arhaice, fara insa a se reusi recrearea atmosferei respectivei epoci.

Citeste si:  Genti de lux in Romania – be in vogue

Mailer alege sa spuna cea mai importanta poveste a istoriei. Alege sa se strecoare in pielea celui mai important om care ar fi trait vreodata. Pacat ca nu-si lasa pantofii la intrare.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.