fbpx

Nopti albe la SANKT PETERSBURG

Timp de 3 luni pe an – mai, iunie si iulie – la Sankt Petersburg amurgul dureaza toata noaptea. Acest fapt se datoareaza amplasarii sale in apropierea Cercului Polar, iar fenomenul este cunoscut sub denumirea de nopti albe. Aceasta este insa doar una din sutele de atractii uimitoare pe care le ofera orasul care te poate fascina si cu luminozitatea pe care o imbraca in timpul iernii si cu stalucirea pe care o capata sub soarele auriu de toamna.

In 1703, Petru cel Mare a fondat orasul care-i poarta acum numele, dorind ca el sa reprezinte „o poarta catre Europa”. Ca urmare, Sankt Petersburg combina fascinanta mostenire rusa cu aspectul specific european. Imaginea maiestoasa a orasului se datoreaza detaliilor arhitecturale variate – palate, catedrale, biserici, gradini si parcuri vaste, monumente si sculpturi decorative, bulevarde lungi si drepte. O nota aparte o da si raul Neva, cu multele lui canale, poduri si cheiuri din granit. Multitudinea canalelor, peste care sunt mai mult de 500 poduri mici, a facut ca Sankt Petersburg sa mai primeasca si denumirea de Venetia Nordului. Dintre cele de peste Neva, noua poduri basculante mari reprezinta o atractie deosebita cand sunt ridicate pentru a permite trecerea navelor.

Citeste si:  Arhipelagul Maldive, un paradis tropical

Sankt Petersburg a fost mai bine de trei secole centrul politic si cultural al Imperiului Rus, dar si in perioada actuala este onorat de rusi cu denumirea de Capitala Nordului datorita importantei pe care o are. Centrul istoric al orasului, considerat si un muzeu in aer liber al neoclasicismului, a fost primul din patrimoniul rusesc inscris pe lista UNESCO a Locurilor din patrimoniul mondial.

Sankt Petersburg este recunoscut si ca oras al palatelor. Unul dintre cele mai vechi este Palatul de Vara construit de Petru cel Mare intre 1710-1714, dar mult mai impozante sunt palatele baroce, cum ar fi Palatul Mensikov – care gazduieste acum Universitatea de Stat, Palatul Stroganov – azi Muzeul Figurilor de Ceara, Palatul Vorontov – acum scoala miltara sau Palatul Anicikov – actualmente palat al copiilor. Cel mai bine cunoscut este Palatul de Iarna, o cladire uriasa, cu interioare de un lux orbitor, care este inca din secolul IXX sediul Muzeului Ermitaj. Dintre palatele neoclasice cel mai cunoscut este Castelul Sfantul Mihail – construit pentru Imparatul Paul I , Palatul Taurid al Printului Potemkin – folosit ca sediu pentru prima Duma (parlamentul rusesc) , Palatul de Marmura construit la comanda Contelui Orlov din diferite tipuri de marmura, Palatul Mihail – actualmente sediu al Muzeului Rus, Palatul Suvalov – locul unde a fost ucis Rasputin, Palatul Elaghin, Palatul Iusupov, etc.
Simbol al orasului de foarte multa vreme, Catedrala Petru si Pavel adaposteste cavoul lui Petru cel Mare si al altor imparati ai Rusiei. Biserica Invierii lui Hristos e un grandios monument in stil vechi rusesc, avind cea mai mare suprafata de mozaic din lume (peste 7500 mp) si marcheaza locul unde a fost asasinat Tarul Alexandru al II-lea. Cea mai mare biserica este considerata a fi Catedrala Sfantul Isaac, care are si una dintre cele mai mari cupole din lume. O alta biserica magnifica, facuta dupa Basilica Sfantul Petru din Vatican, este Catedrala Kazan.

Statuia ecvestra a lui Petru cel Mare, inaugurata in Piata Senatului in anul 1782, reprezinta cel mai cunoscut simbol al orasului si ocupa un loc important si in literatura ruseasca sub numele de Calaretul de Arama. Alte monumente unicat mai sunt: Coloana Alexandru – realizata dintr-o singura bucata de granit rosu de Finlanda, cea mai inalta de acest fel din lume si atat de bine montata incat nu a avut nevoie de nici un fel de adaos la baza pentru a i se asigura stabilitatea; Statuia Tarului Nicolae I, care este singura statuie ecvestra cu doar doua puncte de sprijin – picioarele din spate ale calului.

Citeste si:  Vacanta printre fantome: Salem

Orasul mai are si peste 100 de muzee, care reflecta istoria zbuciumata a Rusiei, dar si a intregii omeniri, cu impresionante colectii de arta sau cu exponate variate din diverse domenii.
Daca v-ati obisnuit cu ideea ca, atunci cand va doriti un concediu activ deosebit trebuie sa priviti spre vest, sper ca aceasta scurta trecere in revista a orasului Sankt Petersburg, care a mai purtat si alte nume de-a lungul anilor (Petrograd sau Leningrad), sa va fi convins ca merita sa priviti uneori si spre nord-est.

2 Comentarii
  1. Uite domnule ca se mai uita cineva si la Rasarit – asta mai apropiat adica. Sankt Petersburgul este in totalitate un monument si un muzeu si respira prin toti porii istorie si cultura. Bravos!

  2. Am vazut o mica parte din Ermitaj intr-un album, candva demult…si tin minte ca m-a impresionat. Cred ca e fascinant sa-l vizitezi in realitate. Iar ceea ce am citit aici ma face sa cred ca merita sa privim si spre rasarit.

Lasă un răspuns la sveta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.