fbpx

O Sarah Palin spanzurata intr-un decor de Halloween provoaca polemici langa Los Angeles

Primarul unui oraş de la sud de Los Angeles a protestat luni după ce un localnic a spânzurat un manechin ce o reprezintă pe candidata republicană la vicepreşedinţie, Sarah Palin, în mijlocul unui decor de Halloween, transmite AFP.

„Respect libertatea de exprimare, dar acest drept trebuie să fie dublat de responsabilitate”, a declarat Jeffrey Prang, primarul oraÅŸului West Hollywood, după ce presa locală a relatat despre manechinul spânzurat.

Citeste si:  Cum alegi ghiozdanul potrivit pentru copilul tau?

Cu ocazia săbătorii de Halloween, mulţi americani îşi decorează casele cu dovleci sculptaţi şi cu lumânări aprinse în interior, dar şi cu scheleţi, fantome sau alte figurine morbide.

Chad Michael Morrisette a mers însă mai departe, decorându-şi grădina cu un manechin atârnând de o funie. Manechinul, o femeie, poartă un taior roşu, ochelari şi o perucă, toate amintind de apariţiile din timpul campaniei ale guvernatoarei de Alaska.

Nici candidatul republican la Casa Albă nu a fost uitat, locatarul punând un manechin reprezentându-l pe John McCain pe acoperiş. Manechinul are trăsături diabolice şi este înconjurat de flăcări.

„Trebuie privite toate acestea drept artă. Este luna octombrie. Este Halloweeen. Este momentul să sperii, să fii fantasmagoric”, a declarat Morrisette postului local de televiziune KCAL9.

Citeste si:  Unde mergem diseara? 31 martie-3 aprilie

„Localnicii au dreptul să expună manechine care seamănă cu senatorul McCain ÅŸi guvernatoarea Palin, dar mă opun vehement discursului politic care evocă violenţă, reală sau percepută”, a spsu la rândul său primarul.

West Hollywood, unde locuieşte una dintre principalele comunităţi de homosexuali din Statele Unite, organizează vineri cel mai mare carnaval de Halloween din ţară, la care sunt aşteptate circa 500.000 de persoane.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.