fbpx

Orizont, un thriller 100% ardelenesc, va avea avanpremiera la Brasov, in deschiderea Love Story Festival

Lungmetrajul lui Marian Crisan, Orizont, un thriller 100% ardelenesc, va rula in avanpremiera in deschiderea celei de-a doua editii a Love Story Festival, care va avea loc la Brasov, in perioada 8 -14 februarie.

Filmul spune povestea unui cuplu, Lucian (Andras Hathazi) si Andra (Rodica Lazar), care preiau in administrare o cabana pierduta undeva in Muntii Apuseni. Lucrurile par sa mearga bine pâna când Lucian realizeaza ca tot ce se intâmpla pe munte si la cabana e controlat de Zoli (Bogdan Zsolt), un cap al mafiei taierilor ilegale de paduri.
Din distributie mai fac parte si Emilian Oprea, Maria Seles, Ioan Paraschiv, Valeriu Andriuta, Elena Purea.

Citeste si:  Miracolul din Tekir, din 4 martie in cinematografele din Romania

“Cu un scenariu inspirat de nuvela „Moara cu Noroc”, de Ioan Slavici, Orizont nu isi doreste sa fie o ecranizare fidela a textului, ci o adaptare moderna a intrigii, adusa in România de azi. Filmul isi propune, mai degraba, rediscutarea temelor principale ale nuvelei intr-o stilistica diferita de cea din ecranizarea clasica, careia ii aduce un omagiu cinematografic” declara regizorul Marian Crisan.

Dupa premiera mondiala de la Tallin, care a avut loc la sfârsitul anului trecut, celebra publicatie americana The Hollywood Reporter scria ca dilemele morale din Orizont aduc aminte mai degraba de filmul noir decit de cel de groaza, „chiar daca decorurile te trimit initial cu gândul la fortele supranaturale din The Shining”.

Filmul va fi lansat pe marile ecrane din România din 12 februarie 2016.

Citeste si:  Ce spun zodiile pe patul de moarte

Cea de-a doua editie a Love Story Festival se va desfasura in perioada 8 – 14 februarie, la Cinema One si Cinemateca Patria din Brasov. La Cinema One vor rula filme noi, iar la Cinemateca Patria cinefilii vor avea parte de filme clasice, filme de arta si filme interzise minorilor. De asemenea, Love Story Festival va avea si o sectiune dedicata copiilor.

Programul complet al festivalului va fi anuntat si pe pagina oficiala de facebook (Facebook.com/Love-Story-Festival), dar si pe site-ul www.lovestoryfestival.ro.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.