Ostrov – manual de religie frumos ilustrat

In cazul in care va e dor de o ora (si 40 de minute) de religie (ortodoxa), va recomand Ostrov in regia lui Pavel Lunghin. Filmul la care a lacrimat o Rusie intreaga. Altfel, nu aveti niciun motiv sa mergeti la el.

Pe scurt, povestea. Primele secvente se desfasoara in timpul celui de-al doilea razboi mondial si sunt alb-negru. Un matelot este obligat de nazisti, pentru a-si salva pielea, sa-si impuste comandantul. Lasitatea sa il va urmari toata viata. Sarim apoi la sfarsitul anilor ’70, cand pe o insula pe care traiesc calugari, un om isi ispaseste vina. Cand nu e macinat de remuscari, vindeca, sfatuieste, se roaga, scoate draci si se bucura de faima in tot tinutul. Nu stim niciodata daca miracolul e real sau e iluzie, dar nici nu conteaza asta. E iarna, e frig, totul e gri, iar singura pata de contrast o reprezinta flacarile din camera cazanelor pe care acelasi om le alimenteaza vesnic. Transparenta metafora.

De altfel, cam acesta e cusurul acestui film. Prea marea transparenta. Spune tot ce stii ca vei auzi. Daca ai o idee vaga despre religia ortodoxa, concepte precum mantuire sau ispasire, atunci vei sti si incotro o apuca filmul. Prea multe curbe nu are. Pelicula curge liniar, punctata de imaginea unei roabe cu care se transporta mereu carbuni (sisificul drum al fiecarui crestin, truda care nu se incheie decat cu “intoarcerea in tarana”), cu scene de comic palid, prea palid ca sa tensioneze o linie atat de flasca. Anatoli vrea sa ilustreze imaginea unui monah atipic, dar nu reuseste. E aspru atunci cand trebuie, bland atunci cand e nevoie, absurd cand se impune (cazul unei taranci careia ii cere sa vanda tot ce are, inclusiv porcul, si sa plece din Rusia Sovietica in Franta pentru a aduce alinare unui sot pe care ea-l credea mort de decenii, dar despre care Anatoli ii spune ca e bine merci, pe patul de moarte, daca-mi este permisa ironia). E “by the book”. Mult prea “by the book” desi cateva bufonerii (ungerea clantei cu funingine, aruncarea pe foc a cizmelor si plapumii percepute ca instrumente ale “raului”) incearca sa prezinte personajul ca un excentric. Singularitatea e doar mimata, nu e autentica.

Citeste si:  Jude Law ataca din nou

Filmul, am inteles, face ravagii pe la intrunirile, seminariile, conferintele ortodocsilor. Si e firesc sa fie asa. E un film-catehism, manual de educatie religioasa ortodoxa. E bun de difuzat la ora de religie, asa cum v-am spus inca de la inceput. De aici insa pana la comparatii (aberante) cu Tarkovski sau Dostoievski e cale lunga. Tarkovski nu da mura in gura. Lunghin nu numai ca face asta, dar are si o perfuzie gata pregatita in cazul in care prima administrare esueaza.

Citeste si:  Targ de Sfantul Nicolae la Muzeul Taranului Roman

Piotr Mamonov, cel care-l interpreteaza pe parintele Anatoli si caruia nu-i pot nega meritele pentru interpretare, este un star rock ce a renuntat la cele lumesti si a imbracat rasa monahala. Nu stiu cat l-a ajutat asta in actorie, dar cert e ca personajul sau cam tine intreg filmul pe umeri. Cu ceva ajutor si din partea imaginilor. Da, decorul minimal, in nuante de alb, gri, negru, intinderile pustii de ape in care se oglindesc cerurile indiferente sunt excelent surprinse.

Citeste si:  Semne de faliment

Daca il cautati aici pe Zosima lui Dostoievski, veti fi foarte dezamagiti. Pe de alta parte, misticismul lui Tarkovski era unul macinat de indoieli, propunand un joc de lumini si umbre, cel al lui Lunghin este unul rasarit exact din negurile evului mediu. Parintele Anatoli e o fiinta claustrata in sine, iar personajele secundare, “semenii” devin simple carje in mantuirea personala. Nu gasim nimic din deschiderea Calauzei lui Tarkovski catre celalalt, ci doar o suferinta autista vazuta ca singura cale spre mantuire, intr-un ortodoxism militant, agasant, iar finalul ofera o cheie mult prea ieftina unei probleme atat de complexe.

PS: Am inteles ca ultimul film al lui Lunghin, “Tar”, ilustreaza relatia lui Ivan cel Groaznic cu Mitropolitul Filip sub forma conflictului a doua personalitati, viziuni total diferite. Totusi, pe un forum ortodox, credinciosii erau foarte suparati pe regizor pentru ca, intr-unul dintre cadre, Mitropolitul apare cu pipa in gura…


16 Comentarii
  1. Prin articolul tau ai desfiintat un film frumos. Acum cine va citi, va porni cu o idee preconceputa despre acest film si il va bagateliza.
    Pacat.
    Nu inteleg de ce te-ai uitat la acest film daca te declari asa o atee inversunata. Ce scop ai avut? Dumnezeirea nu se cauta in filme.
    Si ce daca filmul are o poveste simpla? De cand frumusetea sta in complexitate? Poate unii oameni sunt chiar liniari in suferinta lor…

  2. Nimic: M-am uitat la el asa cum ma uit si la Tarkovski, asa cum citesc si Psalmii lui Arghezi, asa cum citesc si Dostoievski, asa cum m-am uitat si la Patimile lui Hristos sau Last Temptation of the Christ. N-are nicio legatura ateismul meu.

    Pot aprecia carti, filme etc cu substrat religios, mistic si cum mai vrei, atata timp cat sunt bine facute, scrise etc.

    \”Ostrov\” nu se incadreaza aici, imi pare rau.

    N-am cautat nicio \”dumnezeire\”, am cautat un film bun. N-a fost.

  3. Cred ca era mai corect daca ai fi formulat tot articolul tau dupa fraza de tipul: \”Mie nu mi-a placut acest film pentru urmatoarele motive: X, Y, Z……..\”

    Pentru ca tu nu esti o autoritate care stabileste care film e bun si care nu.

    Si spun toate aceste lucruri pentru ca oamenii citesc… si tu, ca autor de articole, esti intr-o masura mai mare sau mai mica, un fel de formator de opinii… Si tu formezi preconceptii.

    Lasa oamenii sa vada, ca sa ia apoi propria decizie.

  4. Nu exista o astfel de autoritate. Pe cine ai investi tu cu o asa putere? Exista doar pareri. Eu mi-am argumentat-o pe a mea.

    Si, in plus, nu vad cum as opri eu oamenii sa vada un film sau altul… Sau sa aiba ce parere vor.

  5. Simbolistica si profunzimea mesajelor acestui film sunt de-a dreptul uluitoare…pentru cine are ochi sa le vada, ortodox sau nu. Decorul minimal si actiunea aproape inexistenta sunt menite sa scoata in evidenta exact ceea ce tu nu ai reusit sa vezi, cu toate ca ai o idee \”vaga\” asa cum spui chiar tu despre religia ortodoxa…desi dupa parerea mea filmul in sine ar putea sa nu aiba nici o legatura cu o religie anume…e vorba de credinta pura, iubire de aproapele si o modestie sau \”smerenie\” izvorate din constientizarea raului facut , toate exprimate intr-un mod care pentru multi se pare ca e de neinteles. E un film de stare, de constientizare de sine, constientizarea greselilor proprii, prilej de introspectie…cati dintre noi constientizam raul pe care il facem zi de zi? Ok, poate nu omoram oameni la modul asta, dar poate ii omoram cu cuvinte, cu indiferenta, cu atitudini, cu ..comentarii aiurea la filme bune…Ca bine a zis Nimic…ca potential formator de opinii pe un site care are totusi un trafic bun, esti responsabila pentru ceea ce postezi. Iti citesc articolele de mult timp dar de data asta m-ai dezamagit foarte tare, ai tratat filmul superficial. Filmul nu e unul transparent..l-am vazut de curand pentru prima data si inca ma gandesc la posibilele semnificatii care mi-au scapat…Mai bine scrie despre pitzipoancele machiate dimineata din metroul de la Romana…sau daca tot te pasioneaza filme atipice,uita te la Oldboy, film japonez premiat la Cannes..e exact opusul lui Ostrov ..dar cu tot respectul, te rog nu mai scrie timpenii despre filme pe care nu le intelegi.

  6. David: eu nu m-am legat de ideea filmului. Ci de cum e ea transpusa. Caci de asta ne legam cand judecam un film.

    Mentin in continuare tot ceea ce am afirmat. E un film tezist, un film catehism, e un film cu \”program\” la fel cum erau filmele de propaganda socialista. Punct.

    Am vazut Oldboy, foarte bun, e corean, nu japonez.

  7. Si inca ceva: scriu aici cinstit despre filme. Asa cum le vad eu. Despre tot felul de filme. Nu vad de ce Ostrov ar trebui sa fie \”crutat\”.

    Doar din cauza temei? Nu, merci, nu mi s-ar parea onest din partea mea.

  8. Eu cred ca acest articol si-a atins scopul.

    Pe mine, Irina, m-ai facut sa vreau sa il vad. Sincer.

    In ceea ce priveste comentariile care sustin ca ar trebui sa fie privit in mod pozitiv filmul, pentru ca este vorba de religie, hai sa fim seriosi oameni buni!

    Daca de la o cronica de film vi se zdruncina credinta, inseamna ca stati cam prost la acest capitol si poate e bine sa va ganditi de doua ori daca voi chiar credeti in D-zeu sau nu.

    Mie nu mi-a zdruncinat-o, doar m-a facut sa vreau sa vad un film.
    Daca sunt oameni care si-au simtit credinta zdruncinata, inseamna ca nu prea o aveau.

    E cat se poate de simplu.
    Parerea mea!

  9. Bucurandu-se de faima…insa acea faima el nu si-a dorit-o. E un om care sub presiunea remuscarilor a ceea ce credea ca a facut incearca o ispasire, insa la final se dovedeste ca acel comandant traia, dar chiar si asa….scopul filmului nu era sa dovedeasca faptul ca s-a inselat si singuratatea acestuia, ci sa dovedeasca pocainta unui om si nivelul la care un pacatos pocait(daca pot sa zic asa) poate ajunge.
    Desigur el mai tarziu a aflat ca nu fusese tradator, insa constiinta si ispasirea l-au facut un om superior, incat si=a dorit prin prisma vederii pacatoase de sine sa obtina iertarea. E un gen de \”nebun pentru Hristos\”. De ce vedeti doar partea de deasupra a filmului? Incercati sa patrundeti in substrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.