Premiile BAFTA

Decernarea premiilor BAFTA care a avut loc aseara a produs cateva surprize. Filmul Atonement, in regia lui Joe Wright, a castigat trofeul pentru cel mai bun film si montaj. Totusi, el fusese nominalizat la 14 categorii, obtinand insa numai doua distinctii. A mai obtinut pana acum un Glob de Aur si are si sapte nominalizari la Oscar.

Daniel Day-Lewis a fost cel care si-a adjudecat premiul pentru interpretare masculina pentru rolul sau din There Will Be Blood.

Marea surpriza a venit insa atunci cand a fost anuntata castigatoarea premiului pentru interpretare feminina. In timp ce multi o vedeau ca favorita pe Keyra Knightley pentru rolul din „Atonement”, cea care a plecat cu trofeul acasa nu a fost o britanica, ci o frantuzoaica. Este vorba de Marion Cotillard care a impresionat cu talentul sau actoricesc in pelicula despre viata lui Edith Piaf, La vie en rose. Filmul a mai obtinut in total patru premii, intrecand astfel mare favorit „Atonement”.

Citeste si:  Horoscopul lunii aprilie

Distinctia pentru cel mai bun actor in rol secundar i-a revenit spaniolului Javier Bardem pentru rolul din No Country for Old Men, care a mai primit si premiul pentru imagine, precum si pe cel pentru regie, acordat fratilor Joel si Ethan Coen.
Premiul pentru cea mai buna actrita in rol secundar i-a fost acordat, de aceasta data, unei britanice: Tilda Swinton pentru interpretarea din Michael Clayton.
Ratatouille a castigat, dupa cum se astepta toata lumea, premiul pentru cea mai buna animatie.
Alti premianti au fost: Christopher Gunning pentru muzica din La vie en rose, The Golden Compass pentru efecte vizuale, The Pearce Sisters pentru cea mai buna animatie de scurtmetraj, Dog altogether pentru cel mai bun film scurt, This Is England pentru cel mai bun film britanic, The Life of Others pentru cel mai bun film strain.
Acum pasionatii de film asteapta cu infrigurare gala premiilor Oscar. Se pare ca marele favorit este „No Country for Old Men”. Poate vom avea parte de surprize si acolo.

Citeste si:  Targul iconarilor si al mesterilor cruceri 2014

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.