fbpx

Programul Festivalului International de Film Bucuresti

LUNI, 20 APRILIE

CINEMA STUDIO

19:30
GALA DE DESCHIDERE
TAXI
Regia Jafar Panahi, Iran, 2015, 82′
La fel ca cele doua filme anterioare, This Is Not a Film (2011) si Closed Curtain (2013), TAXI a fost realizat de Jafar Panahi in ciuda interdictiei de a mai face cinema vreme de 20 de ani. Pastrand regula spatiului inchis, Jafar Panahi si actorii sai neprofesionisti, care sunt plimbati prin oras de taximetristul-regizor si a caror identitate ramane secreta, creioneaza un portret onest, amuzant si profund uman al Teheranului de azi.

MARTI, 21 APRILIE

CINEMA STUDIO

19:00
COMPETITIE
AUTOPORTRETUL UNEI FETE CUMINTI
Regia Ana Lungu, Romania, 2015, 81′
Dupa debutul Burta balenei (co-semnat cu Ana Szel), Ana Lungu revine cu un lungmetraj solo la fel de independent, dar mai ambitios. Foarte frantuzesc (in sensul saizecist), Autoportretul… este partial jucat de neprofesionisti, dar beneficiaza de aparitia unuia dintre actorii momentului, Emilian Oprea, intr-un rol secundar. Premiera mondiala – in noua sectiune „What the ?!”, Rotterdam 2015.
21:00
PROIECTIE SPECIALA
RETEAUA
Regia Claudiu Mitcu, Romania, 2015, 62′
Documentarul-eveniment Reteaua, in regia lui Claudiu Mitcu, dupa o investigatie jurnalistica de Vlad Mixich, urmareste traseul citostaticelor absente de pe piata interna, din una dintre cele mai vechi farmacii din Viena pana la bolnavii din Romania. Un fragment din Reteaua a fost prezentat in luna ianuarie la Parlamentul European.

CINEMA ELVIRA POPESCU

18:30
PANORAMA
TREI INIMI
Regia Benoit Jacquot, Franta, 2014, 106
O complicata calatorie sentimentala in care Benoit Poelvoorde, Charlotte Gainsbourg si Chiara Mastroianni converg si construiesc un triunghi amoros. Ele sunt surori, iar el e amorezat de amandoua.

20:30
PANORAMA
MR. KAPLAN

Regia Álvaro Brechner, Uruguay, 2014, 98′
Mr. Kaplan il gaseste pe Jacob Kaplan, la varsta de 76 de ani si in mijlocul unei crize existentiale. Intamplarea face ca acesta sa fi scapat din Europa in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si, imediat ce descopera ca proprietarul cafenelei de langa plaja este neamt, isi da seama ca are un scop: sa il prinda pe nazist si sa-l aduca in fata justitiei.

MIERCURI, 22 APRILIE

CINEMA STUDIO

19:00 COMPETITIE KEBAB SI HOROSCOP
Regia Grzegorz Jaroszuk, Polonia, 2014, 75′
Kebab, fost saormar underground, si Horoscop, fost prezicator la revista Lumea animalelor, ajung, cat ai zice „minimalism”, specialisti in marketing la o firma de vandut covoare. Polonezul Grzegorz Jaroszuk paseste delicat pe un teren batatorit de alde Kaurismaki si Roy Andersson. Premiera mondiala Karlovy Vary.

21:00
PANORAMA
TAIETURA
Regia Fatih Akin, Germania, 2014, 138′
Cea mai nou opus lui Fatih Akin, Taietura, este o drama istorica ce discuta genocidul armean de la inceputul secolului XX si care a avut peste 1.5 milioane de victime.

CINEMA ELVIRA POPESCU

18:30
PANORAMA
PASOLINI
Regia Abel Ferrara, Italia, 2014, 86′
Cel mai nou film al lui Abel Ferrara se concentreaza asupra ultimei zile din viata marelui regizor italian Pier Paolo Pasolini: are cinzeci de ani, traieste la Roma si tocmai a terminat cel mai controversat film al sau, Salo o le 120 giornate di Sodoma.

20:30
PROIECTIE SPECIALA
THE LOOK OF SILENCE
Regia Joshua Oppenheimer, Danemarca, 2014, 99′
Dupa socantul, revelatorul si visceralul documentar presarat de umor negru The Act of Killing, Joshua Oppenheimer isi reintoarce privirea spre Indonezia, in The Look of Silence, continuarea bantuitoare a anteriorului film, ce trateaza masacrurile din Indonezia anilor 1965-1966, cand peste 500.000 de oameni au fost ucisi cu brutalitate in cadrul unei epurari anticomuniste.

JOI, 23 APRILIE

CINEMA STUDIO

19:00
COMPETITIE
DEPARTE DE OAMENI
Regia David Oelhoffen, Franta, 2014, 101
Viggo Mortensen a jucat pana acum in engleza, daneza si spaniola – iata-l vorbind o franceza impresionanta in acest western existentialist, inspirat de o povestire de Albert Camus si a carui muzica originala este semnata Nick Cave si Warren Ellis. Suntem in Algeria anului 1954, si un profesor din creierii muntilor primeste misiunea de a escorta un ucigas pana la garnizoana din cel mai apropiat oras… Trei premii la Venetia 2014.

21:00
COMPETITIE
IULIE INSANGERAT
Regia Jim Mickle, SUA, 2014, 109′
In primele sale filme, americanul Jim Mickle s-a ocupat de sobolani, vampiri si canibali – iata-l acum atacand potul cel mare: Texasul etern surprinzator. Michael C. Hall, Sam Shepard si Don Johnson sunt pionii acestui western modern (in sensul violent-deranjant), iar de unde pornesc si mai ales unde ajung, spectatorul afla amuzat-oripilat, pe propria piele. Selectie oficiala Quinzaine des realisateurs, Cannes 2014.

Citeste si:  Ce cadouri ii facem sefului?

CLUB CONTROL

21:00
PROIECTIE SPECIALA
PULP: A FILM ABOUT LIFE, DEATH & SUPERMARKETS
Regia Florian Habicht, Marea Britanie, 2014, 90′
Sheffield, Sex City – acesta-i locul. Nu e neaparat locul in care se intampla cele mai cool lucruri, dar este, totusi, locul de origine al multor trupe si artisti importanti din istoria muzicii: Cabaret Voltaire, The Human League, Arctic Monkeys s.a.m.d. Cu acest documentar, Florian Habicht ne arunca in timp si spatiu in oraselul mai sus mentionat, alaturi de o trupa numita Pulp…

VINERI, 24 APRILIE

CINEMA STUDIO

19:00
COMPETITIE
O FATA MERGE ACASA SINGURA IN NOAPTE
Regia Ana Lily Amirpour, SUA, 2014, 101′
Un formidabil debut alb-negru scris si jucat intr-un dialect Farsi dar filmat in California de o fata de 34 de ani nascuta la Londra din parinti iranieni (si care tocmai pregateste un film cu canibali). Cool, seducator si teribil de romantic, filmul ii surprinde chiar si pe cei care credeau ca nu se mai poate face nimic nou in materie de vampiri in anul de gratie 2014, A.J. (Dupa Jarmusch). Premiera mondiala: Sundance 2014.

21:00
COMPETITIE
HIENA
Regia Gerard Johnson, Marea Britanie, 2014, 112′
„I have seen the future of crime films and it screams Hyena” (Nicolas Winding Refn). Regizorul Gerard Johnson, acompaniat la propriu de fratele Matt (adica The The, pe coloana sonora) si de varul Peter Ferdinando (intr-un rol principal greu de cuprins in cuvinte), pune in scena una dintre cele mai brutale povesti de gen contemporane, cu un ochi la Michael Mann si celalalt la Ben Wheatley. Cel mai bun thriller, Sitges 2014.

CINEMA ELVIRA POPESCU

18:30
INVITAT SPECIAL: FRANCO NERO
SIRENA
Regia Milan Todorovic, Serbia, 2014, 94′
20:30
JONATHAN DEGLI ORSI
Regia Enzo G. Castellari, Italia, 1994, 88′

SAMBATA, 25 APRILIE

CINEMA STUDIO

13:00
PROIECTIE SUSTINUTA DE PERONI
LA DOLCE VITA
Regia Federico Fellini, Italia, 1960, 174′

17:00
FILM SURPRIZA

19:30
GALA DE INCHIDERE
DEPARTE DE LUMEA DEZLANTUITA
Regia Thomas Vinterberg, SUA, 2015, 119′
Dupa ce a luat publicul roman prin surprindere in 2013 cu anteriorul opus al lui Vinterberg, Vanatoarea / Jagten, Festivalul International de Film Bucuresti isi va rasfata publicul cu cel mai nou film al regizorului, Departe de lumea dezlantuita, o adaptare a romanului clasic cu acelasi nume al lui Thomas Hardy.

Citeste si:  Horoscopul saptamanii 6-12 ianuarie 2014

CINEMA ELVIRA POPESCU

11:30
PANORAMA
POVESTEA PRINTESEI KAGUYA
Regia Isao Takahata, Japonia, 2013, 137′
Cel de-al cincilea si, totodata, ultim film facut de Isao Takahata la Studiourile Ghibli este bazat pe povestea japoneza Povestea taietorului de bambus si este, pe buna dreptate, o capodopera animata in care imagini sublime se imbina la perfectie cu superba coloana sonora a lui Joe Hisaishi.

14:30
IN MEMORIAM
PATRU SCURTMETRAJE DE ALAIN RESNAIS

16:30
MELO
Regia Alain Resnais, Franta, 1986, 112′

18:30
PANORAMA
PALO ALTO
Regia Gia Coppola, SUA, 2013, 100′
Gia Coppola continua lunga traditie in cinema a familiei (urmand pasii strabunicului Francis Ford si ai matusii Sofia) debutand in regie cu Palo Alto, film bazat pe cartea omonima scrisa de James Franco. Palo Alto este un exercitiu despre maturizare, descoperiri emotionale si sexuale, circuitul de petreceri tipice liceului, droguri si, in general, haosul adolescentei.

20:30
RELUARE
PASOLINI
Regia Abel Ferrara, Italia, 2014, 86

DUMINICA, 26 APRILIE

CINEMA ELVIRA POPESCU

11:30
RELUARE
POVESTEA PRINTESEI KAGUYA
Regia Isao Takahata, Japonia, 2013, 137′

14:30
RELUARE
PALO ALTO
Regia Gia Coppola, SUA, 2013, 100′

16:30
RELUARE
THE LOOK OF SILENCE
Regia Joshua Oppenheimer, Danemarca, 2014, 99′

18:30
PROIECTIE SPECIALA
E GREU SA FII IUBIT DE IDIOTI
Regia Daniel Leconte, Franta, 2008, 110′
In ianuarie 2015, redactia revistei Charlie Hebdo a fost masacrata „in numele credintei”… In numele umorului, si in amintirea celor ucisi, Festivalul de Film Bucuresti are onoarea sa prezinte documentarul C’est dur d’etre aime par des cons, proiectat la Cannes in mai 2008. In fata camerei regizorului Daniel Leconte, Cabu, Charb, Tignous, Wolinski si multi altii, vorbesc candid despre religie, despre libertate, despre Mahomed si despre ei.

20:30
RELUARE
PULP: A FILM ABOUT LIFE, DEATH & SUPERMARKETS
Regia Florian Habicht, Marea Britanie, 2014, 90′

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.