Liderul libian Muammar Gaddafi, aflat în vizită la Moscova, l-a însoţit sâmbătă seară pe premierul rus Vladimir Putin la un concert al cântăreţei franceze Mireille Mathieu, potrivit agenţiilor de ştiri ruse, citate de AFP.
Mathieu, care susţinea un concert într-unul dintre palatele Kremlinului, i-a întâlnit pe cei doi lideri într-o pauză şi s-a declarat încântată de întâlnire, pe care a calificat-o drept o surpriză plăcută.
Putin, care i l-a prezentat lui Mathieu pe Gaddafi, i-a mulÅ£umit cântăreÅ£ei pentru concert ÅŸi i-a spus: „SunteÅ£i foarte iubită în Rusia”.
Gaddafi a efectuat la sfârşitul acestei săptămâni prima sa vizită la Moscova din ultimii 23 de ani, întâlnindu-se cu preşedintele Dmitri Medvedev şi premierul Vladimir Putin. Liderul libian şi-a instalat sâmbătă un cort în grădina Kremlinului, la numai câţiva metri de clădirea unde se află biroul preşedintelui rus. Cortul în stil militar a fost decorat cu materiale cu motive nord-africane, iar în faţă a fost instalat un grătar. În cort, a fost instalat şi un televizor cu ecran plat.